Originară din Lituania, Vica Blochina e stabilită în România de mai bine de 20 de ani. În tinerețe, aceasta a fost balerină la Clubul Melody din București, acolo unde l-a cunoscut pe Victor Pițurcă. Pe vremea aceea ea avea doar 20 de ani, iar el, 39 și era căsătorit. S-au îndrăgostit și au trăit o intensă poveste de iubire, timp de 16 ani ea i-a fost amantă.

Acum 14 ani pe lume a venit Edan, fiul lor. Vica Blochina a intrat în viața publică de la noi pe fondul procesului de paternitate pe care vedeta i l-a intentat antrenorului pentru recunoașterea băiatului. Conform Click, în 2012, judecătorii au decis că Victor Piţurcă este tatăl biologic al lui Edan și l-au obligat să-i plătească Vicăi Blochina o pensie alimentară de 39.000 de lei lunar.

Acum, invitată în emisiunea „Teo Show” de la Kanal D, Vica Blochina a mărturisit că vrea să plece din România, vrea ca anul următor să se mute în Statele Unite ale Americii. Nu pleacă singură, ci și cu băiatul ei și al lui Victor Pițurcă. Aceasta a luat deja primele măsuri, a pus la vânzare apartamentul în care locuiește. 400.000 de euro cere pe proprietatea sa din București.

Vedeta a luat această hotărâre și gândindu-se la Edan, care este suficient de matur pentru a accepta schimbarea, mai ales că aceasta este benefică pentru viitorul său.

„Îmi doresc să mă mut din România și preconizez la anul să mă mut în Statele Unite. Până acum nu am vrut să plec, deoarece trebuia să-l cresc pe Edan, să-i ofer cea mai bună educație. Dar acum este totul ok și îmi doresc să îmi trăiesc viața pentru mine”, a spus Vica Blochina, care i-a trimis un mesaj soției lui Pițurcă după ce a fost amanta lui timp de 16 ani.

edan fiul lui piturca si al lui vica blochina 2Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Pleacă într-o vacanță de lux în Asia

Referitor la sărbătorile de iarnă, Vica Blochina a spus că va pleca într-o țară exotică. Timp de o lună va sta în Thailanda, alături de câțiva prieteni. A închiriat deja o casă de lux pentru care a plătit o sumă mare de bani.

„12.000 de euro pe săptămână. Într-adevăr cu acest virus, cu toată nebunia care se întâmplă acum, călătoriile au devenit un mare, mare lux. E foarte scump, de la biletul de avion, la cazare și tot ce vrei”, a mai spus Vica Blochina la Kanal D.

Urmărește-ne pe Google News
Obiceiul ciudat al finalistei de la Australian Open. Ce face între gameuri: „Nu am văzut niciodată așa ceva în tenis!”
PARTENERI - GSP.RO
Obiceiul ciudat al finalistei de la Australian Open. Ce face între gameuri: „Nu am văzut niciodată așa ceva în tenis!”
Profeția lui Nostradamus despre posibilul război Rusia – Ucraina. Legătura tulburătoare cu România
Playtech.ro
Profeția lui Nostradamus despre posibilul război Rusia – Ucraina. Legătura tulburătoare cu România
Probă-cheie în dosarul morţii Raisei: o şoferiţă din spatele maşinii de Poliţie a surprins accidentul cu camera de bord
Observatornews.ro
Probă-cheie în dosarul morţii Raisei: o şoferiţă din spatele maşinii de Poliţie a surprins accidentul cu camera de bord
Horoscop 28 ianuarie 2022. Săgetătorii au multe pe cap, ceea ce nu e deloc o noutate, dar asta e ceea ce poate complica lucrurile
HOROSCOP
Horoscop 28 ianuarie 2022. Săgetătorii au multe pe cap, ceea ce nu e deloc o noutate, dar asta e ceea ce poate complica lucrurile
Video. Momentul în care soldatul ucrainean își împușcă cu sânge rece camarazii
Știrileprotv.ro
Video. Momentul în care soldatul ucrainean își împușcă cu sânge rece camarazii
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer
PUBLICITATE
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer