Victoria Beckham a cunoscut gustul celebrităţii pe vremea când făcea parte din trupa Spcie Girls, dar adevărata faimă a venit atunci când mariajul ei cu fotbalistul David Beckham a intrat în gura presei.
În timpul unui interviu, Victoria a declarat că a ştiut întotdeauna ce vrea, iar cei din jurul ei i-au "prezis" şi căsătoria cu un star fotbalist. Cântăreţul britanic Simon Fuller i-ar fi spus solistei, pe vremea când aceasta de abia încerca lumea muzicii, că e talentată şi că o vede căsătorită o persoană faimoasă. "Ai nevoie de un fotbalist", ar fi zis acesta.
Pe de altă parte, Victoria voia cu tot dinadinsul să devină o vedetă. Aceasta ar fi declarat cândva, potrivit cotidianului The Sun că vrea să devină "la fel de celebră precum detergentul Persil Automat".