amalia nastase 2

Amalia Năstase nu a vrut să facă Sărbătorile în România, ci a plecat tocmai în State, la Los Angeles. Împreună cu Răzvan Vasilescu, partenerul ei de viață, cele două fiice Alessia și Emma, dar și micuțul Toma, Amalia a luat avionul către o destinație de vis. Înainte să se îmbarce, fosta soție a lui Ilie Năstase ne-a declarat că speră ca toată familia să aibă o vacanță de poveste și să ajungă în regulă în L.A. mai ales că fiul ei, Toma, va fi la primul lui zbor cu avionul.

amalia nastase 1

„Împodobim toată casa și plecăm la Los Angeles. După ce o împodobim fugim repede acolo. Este prima dată când Toma zboară cu avionul și m-am gândit eu să zboare 13 ore și jumătate ca să știu o treabă. El este cumințel, dar are foarte multă energie, dar în același timp cuminte. Nu știu cum să explic. Adică te înțelegi cu el, dacă îi spui cuvintele pe care vrea să le audă, te înțelegi cu el. Dar are foarte multă energie”, declara Amalia Năstase pentru Libertatea, în irmă cu câteva zile.

amalia nastase 3

Amalia Năstase împodobește casa pentru micul Toma

Deși nu petrece Sărbătorile acasă, Amalia s-a pregătit ca la carte cu tot ceea ce înseamnă decorațiuni. Face aceste lucruri pentru copiii ei, deoarece își dorește enorm ca ei să simtă spiritul acestei perioade. Amaliei îi pare rău că în ziua de azi nimeni nu mai colindă, iar unii copii nici măcar nu știu ce înseamnă să meargă prin vecini cu uratul. „Mergeam cu colindul și veneam acasă cu mere și cu nuci, dar parcă duceam lingouri de aur. Eram liberă. Toate amintirile mele de om liber sunt de atunci când eram copil”, a povestit Amalia pentru o emisiune TV.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.