Visul lui Tavi Clonda este să aibă doi copii și patru câini, iar Gabriela Cristea face tot posibilul pentru a deveni cât mai curând mamă. Cum barza întârzie să ajungă în familia lor, vedeta Kanal D a apelat, se pare, la ajutorul specialiștilor în fertilitate.
De anul trecut, de când s-au cununat civil, Gabriela Cristea și Tavi Clonda au anunțat că vor să devină părinți. Timpul a trecut, iar dorința lor arzătoare nu s-a concretizat încă. Amândoi s-au supus unor investigații amănunțite, care le-au confirmat faptul că nu există vreo problemă medicală care să îi împiedice să conceapă primul lor copil. Cu atât mai mare durerea. Potrivit unor surse din anturajul vedetei Kanal D, Gabriela Cristea ar fi decis să ajute puțin natura și a apelat la ajutorul unui specialist în probleme de fertilitate care i-a recomandat tratamentele hormonale potrivite, care, speră ea, vor da roade. Potrivit zvonurilor de la vremea respectivă, prezentatoarea TV ar fi apelat la metode medicale și când era căsătoritră cu afaceristul Marcel Toader, perioadă care ar fi coincis cu asimilarea unor kilograme în plus, un efect secundar al medicației.
Aducerea pe lume a unui bebeluș a devenit prioritatea lui Tavi și a Gabrielei, cărora nu prea le mai arde de alte activități. “Nunta, cum să zic eu, e așa pe planul doi. O să vină momentul, dar când o să se simtă și ea pregătită, când o să fie în forma ei maximă, când o să avem timp. Poate la toamnă, poate la anul, cine știe, poate când o veni un bebeluș. Doamne ajută!”, a declarat, pentru Libertatea, Tavi Clonda, demonstrând că este nerăbdător să devină tată.
Săptămâna trecută, artistul a venit singur la gala TVmania Stars 2016 și a invocat programul încărcat și faptul că soția lui duce greul cu emisiunea , iar el o mai protejează. Se pare că la mijloc ar fi fost tocmai efectele tratamentelor hormonale, iar Gabriela a preferat să se odihnească și de aceea și-a desemnat soțul să o reprezinte. Și atunci, Tavi tot despre urmași a vorbit: “Așteptăm momentul! Sperăm să fie cât mai curând!”.
Chiar și casa pe care cei doi soți și-o contruiesc în apropierea Bucureștiului a fost una gândită pentru copiii ce urmează să vină. “Îmi place o familie numeroasă, îmi place casa plină de prieteni, de asta ne facem o casă un pic mai mare”, a conchis soțul Gabrielei Cristea.