Până să-l interpreteze pe domnu Bebe din distribuția filmului “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, care a obținut Premiul Palme dOr la Festivalul de Film de la Cannes și multe alte premii naționale și internaționale, Vladimir Ivanov a plecat de pe băncile Școlii Populare de Artă din Botoșani să studieze actoria la București. Ușor nu a fost, a picat examenele de trei ori, timp în care a continuat să creadă în visul său, pregătindu-se cu banii câștigați ca vânzător în tura de noapte a unui butic din zona Gării de Nord, loc asemenea unui platou de filmare, plin de călători, șuți de buzunare, aurolaci, proxeneți și prostituate.

Vlad Ivanov împlinește 50 de ani!  Ca să ajungă actor, a lucrat noaptea la un butic din Gara de Nord
Vlad Ivanov (dreapta) alături de marele actor Victor Rebenciuc

În 1995 a devenit absolvent al Academiei de Teatru și Film din București, clasa profesoarei Sanda Manu.

Consacrat mai degrabă în roluri negative (succes mare a repurtat și cu rolul Samir din thrillerul “Câinii” al lui Bogdan Mirică), cu acest personaj Vlad Ivanov a obținut unul din cele 6 Premii Gopo, decernate filmului alături de Marele Trofeu la TIFF.

Frumoasa aniversare a artistului va fi completată anul acesta de Festivalul Les films de Cannes à Bucharest (18-27 octombrie, Cinema Pro, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Satului și alte spații, precum diverse orașe din țară), o retrospectivă intitulată “Ivanov 50”, dedicată celor cinci decenii de viață și trei de activitate ai actorului.

Vlad Ivanov împlinește 50 de ani!  Ca să ajungă actor, a lucrat noaptea la un butic din Gara de Nord
       
FOTO S-a iubit cu Adrian Cristea și a fost căsătorită cu un alt mare fotbalist, iar acum arată cu totul diferit!
PARTENERI - GSP.RO
FOTO S-a iubit cu Adrian Cristea și a fost căsătorită cu un alt mare fotbalist, iar acum arată cu totul diferit!
BOMBĂ! Ce relație a existat între Nuțu Cămătaru și Monica Gabor: ‘Mi-a adus-o mie primul și...’
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce relație a existat între Nuțu Cămătaru și Monica Gabor: ‘Mi-a adus-o mie primul și...’
„Ai vrut să pleci și ai plecat”. Cristina, o farmacistă din Botoşani s-a sinucis la doar trei luni de la nuntă. Tânăra de 30 de ani a lăsat o scrisoare de adio
Observatornews.ro
„Ai vrut să pleci și ai plecat”. Cristina, o farmacistă din Botoşani s-a sinucis la doar trei luni de la nuntă. Tânăra de 30 de ani a lăsat o scrisoare de adio
Horoscop 8 decembrie 2021. Gemenii sunt deja înclinați spre lipsă de concentrare, ce duce la consecințe neplăcute
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2021. Gemenii sunt deja înclinați spre lipsă de concentrare, ce duce la consecințe neplăcute
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Știrileprotv.ro
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Telekomsport
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Cum să faci masca facială perfectă… cu doar puțină imaginație
PUBLICITATE
Cum să faci masca facială perfectă… cu doar puțină imaginație