Mara Bănică și-a cunoscut soțul în avion, pe ruta București-Frankfurt. Cu ocazia împlinirii a 8 ani de la acel moment, prezentatoarea emisiunii Spynews TV a transmis un mesaj emoționant despre relația lor.
Cuprins:
Mara Bănică celebrează astăzi 8 ani de la momentul care i-a schimbat viața. Vedeta TV a optat pentru o călătorie la Frankfurt, care s-a dovedit de bun augur pentru viitorul ei.
Mara l-a întâlnit pe bărbatul cu care și-a întemeiat ulterior o familie. În iunie, cei doi au aniversat 5 ani de când au devenit oficial soț și soție. Cuplul are împreună o fetiță, Donca. Jurnalista mai are un fiu, Dima, din prima căsătorie.
Mara a publicat pe rețelele de socializare un mesaj emoționant despre bărbatul din viața ei și mariajul lor.
„Cea mai bună decizie din viața mea a fost să cumpăr un bilet de avion acum 8 ani. Țin minte că m-am opintit puțin până când am ales destinația. Pe lista scurtă rămăseseră Berlin și Frankurt. Am ales-o pe a doua. În ziua aia, pe 28 septembrie 2018, la 8.15 dimineața, m-am așezat pe locul 5 F. Pe 5 E stătea un tip. Opt ani mai târziu, e singurul om din viața mea pe care mă sprijin. Lui nu i-a fost deloc ușor. M-a protejat. A avut răbdare. M-a oblojit când am avut nevoie. M-a învățat în ăștia opt ani enorm de multe", a detaliat Maria Bănică.
Relația celor doi nu a fost scutită de încercări, dar au trecut împreună peste momentele dificile. Mara Bănică a recunoscut că a traversat o perioadă complicată din punct de vedere emoțional, marcata de pierderea tatălui ei și de schimbările survenite după ce a devenit din nou mamă.
„Nu ne-a fost ușor. Am avut întotdeauna o înțelegere din priviri. Apoi nici asta n-a mai trebuit, știam pur și simplu ce și cum trebuie să facem fără măcar să ne privim. Ne simțeam telepatic. A fost o perioadă în care eu am absentat din comunicarea asta, după ce am născut și mi-am pierdut tatăl. Am fost greu de gestionat emoțional. De ceva vreme sunt înapoi, acolo. «De ce crezi tu că ne-am cunoscut noi într-un avion?», m-a întrebat odată. «Ca să fim mai aproape de Dumnezeu», i-am răspuns”, a adăugat ea.
În anul 2021, Mara Bănică s-a căsătorit religios. La momentul acela, pe rețelele de socializare, jurnalista a postat fotografii, însă i-a ascuns chipul soțului ei. La fel a făcut și în alte imagini în mediul online.
Deși partenerul ei de viață preferă să rămână departe de lumina reflectoarelor și de atenția publică, Mara Bănică a făcut excepție în această zi aniversară.
„Nu-i place să vorbesc public despre el. Dar azi cred că-mi îngăduie. E sărbătoarea noastră și profit de asta! Odată cu el, am o familie mare și frumoasă. Nu doar noi și copiii, ci toți ai lui! Am o cumnată de milioane, o soacră minunată, două nepoate, mătuși, unchi, veri... tot ce n-am avut înainte de a-l cunoaște. La final de zi, contează ce ai «acasă». Iar eu am mai mult decât am sperat vreodată: bunătate. Hai să rămânem sănătoși cu toții și «Aniversare fericită» nouă!”, a încheiat Mara Bănică.