Credeam că am un admirator de taină

M-am căsătorit în anul doi de facultate, cu primul tip care m-a cerut de nevastă. îmi aduc și acum aminte uimirea fratelui meu, Sergiu:

— Ce te-a găsit să te măriți cu primul venit? ți-era frică să nu rămâi nemăritată? Nu știu ce se întâmplă cu voi, fete-le, la 20 de ani: vă cuprinde un soi de criză de disperare sau nu știu cum s-o numesc. De-asta m-am despărțit și eu de Mona, fiindcă ținea morțiș să ne căsătorim, iar mie numai la asta nu-mi stătea gândul… și, ca să-ți demonstrez că am dreptate, la nici trei luni după ce ne-am despărțit, s-a măritat cu altul. Treaba ta, dar puteai aștepta să termini măcar facultatea. Ce-o să faci, o să mergi cu copilul de gât la examene?

— Cine-a zis că o să fac imediat copii?

— Așa spuneți toate și pe urmă uitați. Sergiu a avut, din păcate, dreptate în toate privințele. La un an după ce m-am măritat, l-am născut pe Paul, iar după aproape zece ani de căsnicie, Victor, soțul meu, mi-a spus că s-a îndrăgostit de altă femeie și că vrea să divorțăm. Despărțirea a fost un adevărat șoc pentru mine și am trăit tot timpul cu impresia că e numai vina mea.

Din fericire, Paul nu mi-a reproșat niciodată că a rămas fără tată. E mult spus, totuși, fără tată, fiindcă, deși Victor nu mai locuia cu noi și se recăsătorise, în rest relația lui cu fiul nostru era absolut firească. Paul o plăcea pe mai tânăra soție a lui Victor, dar asta nu înseamnă că mi-ar fi spus vreodată că ar vrea ca eu să fiu ca ea sau că îi e urât cu mine. Dimpotrivă, m-a încurajat să-mi văd de viața mea și a tot așteptat să i-l prezint pe prietenul meu, care nu exista decât în imaginația lui.

După divorț, m-am dedicat trup și suflet copilului meu. Aveam destui colegi și colege la serviciu care se recăsătoriseră și aveau copii din alte căsnicii. în niciunul dintre cazuri, lucrurile nu mergeau prea bine. Circula și o poantă pe tema asta, trebuie s-o știți: copilul meu și copilul tău l-au bătut pe copilul nostru. Astfel că eu am vrut să-l scutesc pe Paul de așa ceva.

Până când a împlinit 15 ani, ne-am petrecut tot timpul liber împreună: mergeam la munte în weekenduri, umblam pe toate coclaurile, mergeam la bowling, ba chiar învățaserăm și bridge și jucam săptămânal cu încă doi prieteni de-ai lui Paul. Când erau zilele noastre de naștere, sărbătoream cu fast la un restaurant șic și ne făceam surprize unul altuia. Ba mai mult decât atât, Paul pu-nea bani deoparte din cei primiți de la tatăl lui și mă răsfăța de câte ori putea.

Numai că timpul a trecut foarte repede: după ce a terminat liceul, a intrat la facultate, iar apoi s-a angajat la firma la care lucra și taică-său. îi plăcea ce face acolo, avea și un salariu rezonabil. Sin-gurul dezavantaj, din punctul meu de vedere, era că pleca foarte des în deplasări. Lipsea uneori și câte o săptămână. E adevărat că pleca de multe ori chiar cu Victor și eram liniștită știindu-i împreună, dar nu-l mai aveam lângă mine.

— Ar trebui să te obișnuiești cu gân-dul că, într-o bună zi, își va lua zborul. Doar n-o să-l ții de fusta ta toată viața, mi-a spus fratele meu.

A avut și de data asta dreptate. Paul a cunoscut o fată de vârsta lui, care mi-a plăcut și mie foarte mult, iar după aceea a avut și mai puțin timp pentru mine. M-am pomenit la 46 de ani complet singură. E groaznic, credeți-mă. știu că mă țin încă bine, dar asta nu mă prea consolează pentru că, după atâția ani de singurătate, nu mă văd în stare să mă mai leg de cineva. N-aș avea curajul…

Când mi-am sărbătorit cei 46 de ani, în urmă cu zece zile, am dat o petrecere mare la firmă. Toată lumea s-a simțit minunat, am stat pe terasă până a doua zi dimineață. Paul s-a învârtit în jurul meu ca o sfârlează, pentru că știa că mă simt singură. șeful meu, Tudor, a stat mai tot timpul în preajma mea. M-a copleșit cu daruri, ba chiar mi-a oferit și o primă excepțională, o săptămână în Grecia, pentru rezultate deosebite în activitate. Adevărul este că e un șef extraordinar, care se poartă minunat cu toți angajații.

în seara aceea, Tudor mi s-a părut mai abătut ca de obicei. știam de la o colegă că are probleme acasă și că e posibil să divorțeze. S-a străduit însă să nu ne strice cheful. Am dansat cu el de mai multe ori și am avut impresia că parcă ar vrea să-mi spună ceva. Impresia asta s-a accentuat vinerea trecută, când am rămas peste program ca să-mi pun la punct niște situații de care aveam nevoie luni, la prima oră. Paul era ori-cum plecat peste weekend la munte, cu prietena lui, așa că n-aveam niciun motiv să mă grăbesc spre casă. Cred că era trecut de nouă seara, când l-am văzut pe Tudor ieșind din biroul lui. Nici nu știam că e acolo.

— Ce-i cu tine aici vineri seara? m-a întrebat mirat.

— Aveam ceva de terminat. știi că luni avem, la prima oră, o întâlnire cu toți acționarii și, oricum, nu aveam ceva mai bun de făcut. Paul e plecat din oraș, așa că sunt singură doar cu televizorul și pisica. Costel, motanul lui Paul, oricum nu face decât să doarmă toată ziua.

— Da, nici pe mine nu mă prea trage ața spre casă, dar n-am încotro, trebuie să mă duc, a spus el, îngândurat. Aș fi preferat să…

Mi-a fost jenă să intru în amănunte. Nu i-am tras niciodată de limbă pe oa-meni și cu atât mai puțin aș fi făcut-o cu el. Pentru câteva clipe, am avut impresia că i-ar fi plăcut să mai rămână să schimbăm o vorbă sau poate, de ce nu?, să ieșim undeva la o terasă. Mi-a urat însă noapte bună și a ieșit.

— Nu mai sta nici tu prea mult. Nu e prea indicat să circuli noaptea. Se în-tâmplă tot felul de… De fapt, nu vreau să te sperii. Sărut-mâna, Ana.

înainte să închid calculatorul, am constatat că tocmai primisem un e-mail. Nu putea fi nimic important, așa că l-am lăsat pentru luni dimineață. Am coborât, iar în holul firmei l-am găsit pe Gelu, omul bun la toate al firmei, dar și omul de încredere al lui Tudor, un tip la vreo 50 de ani, foarte prezentabil și extrem de priceput la o mulțime de chestii. Inclusiv la a purta o conversație cu oricine.

— Bună seara, Ana, iar ai stat peste program? Credeam că nu mai e nimeni în clădire. Ce caută o femeie frumoasă ca tine, vineri seara, la birou? m-a între-bat, zâmbind.

— Datoria, Gelule, datoria… știi că nu-mi place să las lucrurile neterminate. Dar tu ce faci la ora asta aici?

— Trebuia să-l duc pe șefu’ până undeva, dar s-a răzgândit și a plecat sin-gur. E cam supărat în ultima vreme și a vrut să fie singur. Nu vrei să te duc până acasă?

— Nu, mulțumesc, ești foarte amabil, dar am mașina la poartă. Weekend plăcut, Gelule!

— și ție, Ana, deși…

Dar n-a mai continuat, iar eu n-am mai insistat. Când am ajuns la mașină, o biată lalea zăcea ofilită sub ștergătorul de parbriz. O floare pentru mine? De la cine să fie? De la Tudor, în semn de mulțumire că stau peste orele de program, fără să cer bani în plus? Sau poate simțea nevoia să-mi spună cât se simte de singur? Ori să fie de la Gelu, care de o vreme încoace parcă e mai politicos cu mine decât înainte?

în Cielo-ul meu era cald și un miros închis. „Poate mai bine acceptam invitația lui Doru, că mașina lui precis are aer condiționat.” Am stat câteva minute cu ușa deschisă, să se mai aerisească puțin, am deschis toate geamurile și am încercat să găsesc un strop de apă, să înviorez puțin laleaua.

Cum am ajuns acasă, am pus-o sub un jet de apă și părea că și-a mai revenit.

Am petrecut și eu mai bine de jumătate de oră sub duș, continuând să mă întreb, firește, cine să fie admiratorul meu secret. Am stat câtva timp în fața oglinzii. „încă nu am prea multe riduri, iar dacă aș fi indulgentă, aș putea spune chiar că nu-mi arăt vârsta, dar cui îi mai pasă de asta? Nici nu-mi mai amintesc cum e să te țină un bărbat în brațe și eu îmi fac iluzii că aș putea interesa pe cineva.”

Mi-am pregătit o gustare, deși nu-mi prea ardea să mănânc, și mi-am făcut un suc de fructe. Am deschis televizorul și am butonat de colo-colo. Ca-n fiecare vineri seara și, de fapt, ca-n fiecare weekend, nu era nimic interesant de văzut. Probabil că toată lumea, chiar și la posturile TV, își imaginează că la sfârșitul săptămânii avem cu toții ceva mai bun de făcut decât să ne uităm la televizor, dar uite că nu e chiar așa. Am adormit până la urmă pe canapea, visând la admiratorul meu din umbră.

Trebuie să recunosc că toată povestea mi-a făcut plăcere. însemna că mai există cineva care n-a uitat complet că exist și eu pe lumea asta. Probabil că, dacă cineva m-ar fi văzut dormind, ar fi constatat că râd în somn. Mă visam din nou tânără, cred că nici măritată nu eram, și eram veselă și plină de viață.

M-am trezit bine dispusă sâmbătă dimineața și l-am sunat pe fratele meu. Deși părerile noastre sunt cel mai adesea opuse, el este totuși cel mai bun prieten al meu și-mi place să-l știu în preajmă. Sergiu s-a însurat mult mai târziu ca mine, la 30 de ani, și n-a rezis-tat decât cinci ani, după care a divorțat. Nu are copii, dar nici nu l-am auzit vreodată plângându-se de singurătate. Are mulți prieteni, de ambele sexe, iar pentru că toată lumea îl place, e mai tot timpul invitat pe undeva.

— Ce face fratele meu preferat la acest sfârșit de săptămână? l-am întrebat cu o voce veselă.

— Te pomenești că iar ai rămas singură! Unde a plecat fiu-tău de data asta? în delegație sau cu iubita lui?

— Cu iubita. Nu vii să-ți fac ceva bun?

— în juma’ de oră sunt la tine. Cum a intrat în casă, Sergiu a observat floarea.

— Hopa! Ai vreun admirator și nu spui nimic?

— Nici eu nu știu despre cine e vorba. Am găsit biata floare aseară, când am plecat de la birou. Cineva o lăsase sub ștergătorul de parbriz. Crezi că aș mai putea interesa pe cineva? Am 46 de ani, Sergiu.

— Dar arăți de 35! Dacă te-ai îmbrăca și tu mai vesel și ai avea un aer mai disponibil, cum spunem noi, bărbații, sunt sigur că n-ai mai fi singură. Ai pe cineva în vedere?

— Habar n-am. Sunt destul de apropiată de șeful meu, despre care am auzit că e în divorț. Probabil se simte și el sin-gur. Ar mai fi și omul lui de încredere, care mă complimentează de câte ori mă vede. Nici nu știu dacă e însurat.

— îmi place, e cu suspans. Ar fi timpul să te mai gândești și tu la tine. Nu uita că fiul tău azi-mâine o să te anunțe că se însoară. și atunci, ce-ai să faci? Rămâi cu motanul și aștepți să devii bunică și să te dedici creșterii nepoților?

— Nici eu nu știu… Uneori, mi-aș dori să existe cineva în viața mea. însă, pe de altă parte, nu știu dacă aș mai putea suporta o altă prezență decât pe cea a lui Paul. A trecut prea mult timp, am și uitat cum e să te iubească cineva…

Am petrecut un alt weekend plăcut cu fratele meu, convinsă că i-am stricat pentru a nu știu câta oară ploile. Luni dimineață, am stat mai bine de o oră în fața oglinzii. Simțeam nevoia să arăt altfel ca de obicei și așteptam cu nerăbdare să aflu cine era admiratorul meu secret. Am probat aproape toate lucru-rile pe care le aveam în dulap. Toate erau vechi, nimic nu-mi mai plăcea. Am ales până la urmă ceva simplu, dar, în drum spre firmă, m-am oprit la coafor și am rugat-o pe Sanda să mă tundă sau să mă vopsească, să facă ceva ca să mă schimbe într-un fel.

— Nu cumva a apărut un Făt-Frumos la orizont? m-a întrebat ea, curioasă.

— Nu, nici vorbă, dar vreau să schimb ceva…

— Bine, o să încerc, a spus ea deza-măgită.

După mai bine de o oră, arătam într-adevăr altfel. în orice caz, mai tânără. Am pornit spre serviciu mai încrezătoare în mine și am fost surprinsă să constat că până și portarul a observat schimbarea.

— Ce bine arătați azi, doamna Ana! Ce păcat că sunt însurat! a spus el în glumă, firește.

Am intrat la mine în birou. Tudor mă aștepta deja.

— E vreun eveniment deosebit? Ești minunată!

— Nu, am avut dintr-odată chef să arăt altfel…

— Te aștept în sala de ședințe.

Miciun cuvânt despre floare. Deci nu era el. M-am dus la calculator să-mi citesc, ca-n fiecare dimineață, e-mailurile. L-am deschis mai întâi pe cel de vineri după-amiază și atunci am aflat cine era admiratorul meu secret.

„Mami, Nu fi supărată pe fiul tău rătăcitor. E îndrăgostit, dar asta nu înseamnă că nu te mai iubește și pe tine. și, în semn că te iubește, colo jos se iscălește. Parcă așa era cântecelul ăla de când eram mic, nu? Eu ți-am lăsat, în semn că te iubesc, o floare la butoniera mașinii. Sper că ai găsit-o în viață. N-am mai apucat să trec să te văd, dar mă găsești, adică ne găsești acasă luni seara. Sper că nu ți-a fost tare urât singură. Ai putea să vii și tu de acum înainte cu noi, să știi. Paul și Alina”

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE