Adela vă sfătuiește în sex și iubire: «Fac sex cu orice femeie îmi iese în cale»

Comentează
Arhiva foto

Dragă Adela,

“Mă numesc Robert şi am 30 de ani. Nu-s însurat şi nici n-am de gând. Cred că sunt dependent de sex pentru că “muşc” din tot ce mişcă, nu contează ce vârstă are femeia pe care o întâlnesc sau cât de urâtă e. Tovarăşii mei care mă aud că mă laud cu ce femeie îmi cade la pat mi-au sugerat să merg să “mă caut” de vreo boală psihică. Dacă îmi place să fac sex oricât şi oriunde şi cu oricine înseamnă că am vreo dereglare la cap?”

Dragă Robert,

Apetitul tău sexual e, într‑adevăr, remarcabil. Probabil că şi femeile care îţi cedează atât de uşor îl apreciază. Întrebarea este: cu câte dintre amantele tale ocazionale te întâlneşti de mai multe ori? Un bărbat excepţional de bine dotat din punct de vedere sexual reuşeşte să fie complet dacă îşi şi iubeşte partenerele. Altfel, mai devreme sau mai târziu se va simţi gol pe dinăuntru şi fără rost. Am văzut cazuri de bărbaţi foarte sexuali care ajungeau pe la vârsta a doua să fie loviţi de o depresie crâncenă. Deocamdată eşti tânăr, n-ai cum să te gândeşti la asta, dar mai târziu o să fie altfel. Ar fi interesant pentru tine să descoperi, alături de dimensiunea sexuală a unei relaţii, şi pe cea sufletească, în beneficiul tău. Cu mai multe femei - dacă una nu-ţi ajunge. La cât de bun spui că eşti, probabil că îşi dau seama şi ele că nu te pot ţine legat…

Dragă Adela,

“Mă numesc Gabriel şi sunt căsătorit de mult timp. Nu mai sunt în floarea vârstei, dar cu toate astea sunt foarte activ sexual. Problema mea e că soţia nu prea îşi doreşte atât de des ca mine şi de-aia mă apucă frustrarea. Mă gândesc să-mi fac o amantă, că m-am săturat să mă mai rog de nevastă-mea. M-am gândit să merg şi la prostituate. Deocamdată, nu am făcut-o. Ce să fac?”

Dragă Gabriel,

Îţi înţeleg frustrarea şi te admir că nu te repezi să iei o hotărâre înainte de a te gândi foarte bine. Asta arată că eşti un bărbat responsabil, care îşi iubeşte soţia şi vrea să rezolve lucrurile. Partea cu amanta vine la pachet cu unele complicaţii, dar desigur rămâne opţiunea ta. Partea cu prostituatele - la fel. Cine ştie peste cine dai şi în ce te bagi. Dar nici aici nu te poate împiedica nimeni să acţionezi, dacă vrei neapărat. Dacă totuşi îţi doreşti să-ţi repari relaţia cu soţia ta, va trebui să faci eforturi. Probabil că, de atâţi ani de când sunteţi împreună, ţi-ai mai pierdut răbdarea. Spre exemplu, mai ştii că o femeie are nevoie de preludiu cel puţin 15 minute ca să se excite în mod satisfăcător? Dacă i-ai reaminti cât de bine e să facă dragoste cu tine, poate că nu te-ar mai refuza.

Dragă Adela,

“Numele meu e Iasmina şi am 21 de ani. Sunt virgină şi vreau să rămân aşa până mă căsătoresc. Cu toate astea, nu de puţine ori îmi doresc să simt şi eu ce-mi povestesc prietenele mele că simt când fac dragoste. Ele mi-au zis că pot să simt asta dacă mă masturbez, dar nu ştiu cum s-o fac. Am citit pe internet multe lucruri, dar tot nu ştiu cum să abordez problema. Crezi că m-ar putea învăţa cineva să mă simt bine fără să-mi pierd virginitatea?”

Dragă Iasmina,

Pentru o femeie este chiar bine să-şi cunoască şi să-şi exploreze corpul înainte de a face dragoste. Cel mai important punct - pe care, probabil, l-ai descoperit deja - este clitorisul. Acolo se adună nenumărate terminaţii nervoase, iar stimularea lui îţi aduce o plăcere infinită, dacă ştii cum să procedezi. Foloseşte întotdeauna un lubrifiant. Poate fi orice cremă hidratantă sau un unguent afrodiziac pe care îl găseşti într-un magazin de produse naturiste. Mai departe, descoperă singură cum şi ce îţi place să faci, nu există o reţetă. Mai e şi punctul G. Îl găseşti la 2-3 cm adâncime în vagin, pe peretele de deasupra. Cu mişcări delicate, ca să nu deranjezi himenul, poţi trăi nişte orgasme cum nici prietenele tale n-au visat!
Te rog să-mi scrii pe adresa scrieadelei@libertatea.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!