Adela vă sfătuiește în sex și iubire: «Sunt tânăr flăcău neatins de nimeni»

Comentează
Arhiva foto

Dragă Adela,

Sunt un băiat de nu există unul pe pământ ca mine, însă nu mai suport pe nimeni, în afară de apropiaţi şi cunoscuţi! Sunt un băiat închis în mine, suflet mare şi puţin cam bleg. Sunt tânăr flăcău neatins de nimeni şi mă înţeleg extraordinar cu familia, care mă întreţine, deşi am 21 de ani şi sunt cam mămos. O a doua boală a mea e pe fete. Deşi îmi plac, nu mă apropii de ele şi nu le suport pe cele proaste (98 din 100). Mama mă întreabă: «Măi băiete, tu ce planuri ai în viaţă? » Eu nu răspund şi las timpul să treacă. Desi am o grămadă de lucruri pe suflet (aş scrie o carte), stau să treacă timpul, dar văd că nu e bine. Dacă ai vreun sfat pentru mine, îl aştept cu plăcere. Sărut-mâna!

Dragul meu,

Din tot ce mi-ai spus reiese că tu nu ai nici o problemă gravă, ci doar te gândeşti cum să-i răspunzi mamei tale la întrebarea: “Ce ai de gând cu viaţa ta?” Până la urmă, 21 de ani nu e o vârstă prea înaintată, mai ai timp să le rezolvi pe toate. Totuşi, dacă te frămânţi, cel mai bine ar fi să începi prin a reuşi să te întreţii singur, măcar parţial. Caută-ţi un job part-time sau chiar angajează- te voluntar în firme în care ţi-ar plăcea să lucrezi pe bune. Aşa îţi faci relaţii şi cunoşti oameni care te vor aprecia pentru calităţile pe care spui că le ai. În ceea ce le priveşte pe fete, totul trebuie să vină de la sine. Însă, din moment ce nu prea ai cunoscut fete, nu-i corect să porneşti cu ideea că sunt proaste în proporţie de 98%. Dă-le o şansă. Încearcă să ai relaţii de prietenie, fără alte conotaţii, doar pentru a avea experienţe. Dacă se leagă ceva, foarte bine, dacă nu, măcar o să vorbeşti în cunoştinţă de cauză.

Dragă Adela,

Am fost căsătorită cu un băiat 6 ani. De 3 ani aproape, suntem despărţiţi, dar nu şi legal. Fiecare şi-a refăcut viaţa, numai că nu am divorţat... Problema este că simt că îl mai iubesc şi mă gândesc mai mereu la el. Nu ştiu de ce. Sunt cu actualul de 2 ani şi jumătate şi ştiu că mă iubeşte şi nu mi‑ar plăcea să-l rănesc. De ce oare mă mai gândesc la soţ, când din cauza lui ne-am despărţit şi a familiei lui. El şi-a adus femeie primul în casa muncită de mine, dar nu înţeleg de ce nu a băgat divorţ de 3 ani. Ce e de făcut?

Draga mea,

Ca să afli motivul pentru care soţul tău încă nu a divorţat până acum, cel mai bine ar fi să-l întrebi pe el. Vă întâlniţi într-o zi la o cafea şi stabiliţi de comun acord în ce termeni vreţi să se continue relaţia vostră, inclusiv din punct de vedere legal. Despre partea în care spui că încă ţii la el, gândeşte-te puţin. Dacă ţi-ai da frâu liber sentimentelor, ce şanse ai avea? El este cu altcineva, tu - la fel. Dacă la cafeaua aceea în care încercaţi să puneţi lucrurile la punct ajungeţi la concluzia că vreţi să fiţi iar împreună, îţi dai seama ce complicat ar fi? Plus că, din moment ce relaţia voastră nu a funcţionat prima oară, ce garanţie ai că data viitoare nu s-ar împotmoli exact în acelaşi punct? Emoţiile ne copleşesc de multe ori, însă nu întotdeauna sunt şi realiste. Este o dovadă de maturitate să te focalizezi asupra a ceea ce ai şi să-i acorzi trecutului importanţa pe care o merită. Până la urmă, viaţa ta se desfăşoară în prezent.

Dragă Adela,

Mă numesc Alina. Sunt cu soţul meu de 7 ani. După primii doi ani de relaţie, i-am găsit poza cu fosta iubită. A zis că a uitat-o acolo. Eu am rămas cu ideea că nu m-a iubit de la început. După căsătorie, l‑am prins de 3 ori pe site-uri porno. M-a afectat foarte tare şi de atunci mi-e foarte greu să condimentez relaţia. El şi-a pierdut interesul sexual, iar eu - la fel. Cred că nu mă iubeşte asa cum o fac eu. Mi-e greu să mă apropii de el şi mă gândesc că nu merită, deşi îl iubesc. Nu ştiu cum să percep asta, lui nu i se pare nimic în neregulă, nu mă înşală, dar e nefericit. Ajută-mă să-l înţeleg.

Dragă Alina,

Să ştii că un procent foarte mare de bărbaţi se uită pe site-uri porno, în întreaga lume. Lumea virtuală îi fascinează şi mă tem că nu prea ai ce să le faci. Însă, până la urmă, n-are nici o şansă să atingă aşa ceva în realitate, aşa că ce rost are să-ţi faci sânge rău? Bărbaţii reacţionează la stimuli vizuali, asta este natura lor. Orice ai încerca să-i faci soţului tău, el tot o să se uite - pentru că aşa e codul lui genetic. Din moment ce se poartă frumos cu tine şi nu dă semne că ar avea pe altcineva, de ce să-ţi faci rău singură? El se simte vinovat pentru că te vede pe tine încordată. Dacă tu teai relaxa, e foarte posibil ca şi el să revină la gânduri mai bune. Unele femei se uită pe site-uri porno împreună cu iubiţii lor, fac glume şi comentează şi până la urmă ajung unii în braţele celorlalţi - pentru că până la urmă îşi dau seama unde e realitatea. Doar n-o să te compari cu nişte femei virtuale! Cât despre poza fostei: pe tine te-a luat de nevastă, nu pe ea!
Te rog să-mi scrii pe adresa scrieadelei@libertatea.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
13 sept.
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
13 sept.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
13 sept.
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
06:45
Un zgomot misterios de la ambasada Rusiei din Viena i-a chinuit luni de zile pe locuitorii din zonă. Ce au descoperit autoritățile
06:30
Un mecanic recomandă mașina care merită cumpărată la mâna a doua, deși nu își justifica prețul când era nouă: „Era prea scumpă pentru ce oferea”
06:15
Cât să dormi în plus weekend pentru a reduce riscul de hipertensiune: „Protejați-vă inima!”
06:00
Scandal cu favorita lui Vladimir Putin. Ce o leagă de președintele și cine este tatăl ei: „Antrenează soldați ruși pentru războiul din Ucraina”
TRENDING
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Un nou soi de măr a fost descoperit într-o grădină din Luton, într-un pom vechi de 90 de ani. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
Dame Barbara Cartland, născută la 9 iulie 1901
13 sept.
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
13 sept.
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
13 sept.
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
13 sept.
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Arhiva foto
13 sept.
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă