Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Am 19 ani și m-am îndrăgostit de un băiat mai mare decât mine cu 10 ani”

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela,

Mă numesc Cristina și am 19 ani. În urma cu 3 săptămâni, am cunoscut un băiat mai mare ca mine cu 10 ani, de care chiar m-am îndrăgostit. Are o atitudine foarte plăcută, însă nu știu ce să fac.

Adela răspunde:

Dragă Cristina,

Înțeleg că lucrul care te frământă este că are cu zece ani mai mult decât tine. Acesta poate fi un impediment sau… nu. Depinde de fiecare om, nu există o rețetă. Faptul că are o atitudine plăcută nu e un indiciu, în definitiv toți oamenii au o atitudine plăcută atunci când vor să fie plăcuți de cineva, nu? Dacă spui că te-ai îndrăgostit de el, atunci lasă lucrurile să se desfășoare în ritmul lor. Nu te mai gândi atât, trăiește din toată inima. Cine știe, poate că aceasta este iubirea vieții tale.

Dacă stai și diseci firul în patru de la început, când mai ai timp să simți? Iubește și lasă-te iubită. Chiar dacă va fi doar o poveste care va trece, vei avea o experiență care merită trăită. Iubirea nu este ceva ce putem să trezim la comandă. Oricât de frumos ar fi cineva, și oricât de frumos s-ar purta cu tine, dacă nu se trezește în inimă acea flacără misterioasă, degeaba.

Dragostea e un dar, primește-l, trăiește-l și fii recunoscătoare. Face parte din lecțiile vieții și depinde numai de voi doi dacă faceți din această iubire o artă, de care să vă bucurați toată viața, sau nu.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.