Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Acum câteva luni, la o discuţie mai aprinsă, m-a lovit destul de rău. Se supără din orice, chiar şi pentru un like pe Facebook dacă nu îi dau”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
De când lumea si pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.
Cuprins:
Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.
Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.
Dragă Adela, Mă numesc F., am 27 de ani şi sunt căsătorită de 4 ani! M-am căsătorit foarte repede, după 6 luni de relaţie! În tot acest timp de 6 luni, nu ne-am înţeles tocmai perfect, crezând eu că aşa ne cunoaştem mai bine! Imediat după ce ne-am căsătorit au şi început discuţiile serioase, gen că nu îi place cum fac mâncare, cum mă îmbrac, cum fac dragoste (normal, dacă eram virgină) sau aia sau altele...deci, nu există zi de la bunul Dumnezeu să nu aud că nu îi place ceva din ce fac eu! Timpul a trecut şi după un an am rămas însărcinată, bucurie mare pe amândoi, doar că la 2 luni distanţă am pierdut sarcina şi mai mult decât atât, am aflat că am o problema serioasă de sănătate! Desigur, am avut un şoc când am aflat, soţul nu mă credea că mă dor toate alea, credea că mă prefac şi că i-am ascuns problema de sănătate, dar nici eu nu am ştiut de ea până în acel moment! Am intrat în depresie şi după 3 luni, cu ajutorul părinţilor şi a bunului Dumnezeu, am trecut peste şi m-am împăcat cu ideea că problema serioasă o să o am toată viaţa, până voi muri! Până pe la aproximativ 2 ani de căsnicie am locuit în aceeaşi curte cu părinţii mei, aducându-mă el acolo, deşi n-am vrut, ca să nu iasă discuţii. El lucrează în străinătate câte 2-3 luni, apoi revine acasă 2-3 săptămâni! În tot acest timp, discuţii, critici, reproşuri, jigniri, nu am ştiut cum să îl mai înţeleg, am luat-o pe toate căile doar doar să îi fac pe plac totul şi să fie mulţumit! După 3 ani de căsnicie am cunoscut pe cineva şi m-am îndrăgostit, deşi nu căutăm să găsesc pe cineva, dar întâmplarea a făcut asta! Am ieşit cu acest băiat 1 an fără să ştie el dar apoi am întrerupt totul pentru că mă simţeam aiurea, deşi aveam ceva sentimente şi mă înţelegeam perfect cu acest băiat! Acum vorbim vorbim mai rar, o dată pe lună. Mă iubeşte, doar că el crede că îmi iubesc soţul prea mult şi, deşi ştie situaţia mea, nu voi renunţa la el (părerea băiatului). Acum câteva luni, la o discuţie cu soţul meu mai aprinsă, m-a lovit destul de rău. Deşi are 32 de ani, consider că este foarte imatur! Am fost şi la psiholog şi la preot să ajungem la o soluţie, dar cine socializează cu el la prima vedere pare Sfântul Duh, deşi nu e aşa, e fals! Se supără din orice, chiar şi pentru un like pe Facebook dacă nu îi dau începe discuţia, bani nu mai da în casă decât foarte rar (menţionez că mă întreţin singură de aproape 3 ani!). Maşina lui nu mi-o mai da, am fost nevoită să îmi iau eu una din bani proprii, iar unde locuieşte cu mine este o garsonieră ANL! Problema este că îmi scoate ochii tot timpul că el stă în casa primăriei şi nu vrea să locuiască aici cu mine, în concluzie trage tare să strângă să îşi facă o casă! Ce pot să fac să îndrept situaţia, să nu îmi pierd familia, să îl fac să înţeleagă că nu e totul aşa cum vede el? M-am săturat de ochi scoşi zilnic, de comparaţia cu x, y, de critici şi altele! Nimic din ce fac nu este bine, trebuie tot timpul să îi dau dreptate şi mă consideră bărbat în casă şi autoritară! Am uitat să precizez că el nu mai vorbeşte cu ai mei pentru că m-a jignit în faţa lor, iar ei s-au supăra. Nici eu cu ai lui, pentru că el mi-a interzis asta, deşi nu a fost ceva între mine şi părinţii lui, ne-am înţeles bine! Mulţumesc de sfaturi!
Adela răspunde:
Dragă F., De fapt, ce înseamnă pentru tine o căsnicie măcar acceptabilă - că nu știu dacă în cazul tău se pune problema de ”căsnicia perfectă”? Pentru majoritatea oamenilor, căsătoria se bazează pe iubire, înțelegere, respect… Înseamnă să găsești pe cineva față de care să simți atracție, cu care să poți avea o discuție captivantă, să simți că poți construi ceva valoros împreună, să aveți idealuri comune – și toate aceste lucruri să fie reciproce. Înseamnă să te simți mai bun pentru că ești cu acea persoană, să-ți dorești să evoluezi de dragul lui/ei. Din ceea ce povestești tu, căsnicie înseamnă să fii împreună cu cineva care te critică mereu, subminându-ți constant încrederea în tine. Înseamnă să fii tot timpul într-un conflict cu el și cu ceilalți. Să te simți mizerabil și să continui așa. Oare asta înseamnă ”iubire”? Oare nu cumva este un atașament, o continuare din inerție a unor relații pe care ți-e teamă să le rupi, din motive care, în realitate, nici măcar nu sunt atât de importante? Ce pierzi dacă rupi relația cu el? Ți-e teamă de ce-o să spună lumea? Nu ești nici prima, nici ultima care a divorțat pe lumea asta, nu-ți ia nimeni capul dacă te retragi dintr-o combinație care te distruge încet, dar sigur. Nu te sfătuiesc să te repezi imediat într-o altă relație, mai întâi fă pace cu tine. Trebuie că ești foarte supărată pe tine dacă te pedepsești de atâția ani în această relație care, în realitate, te anihilează. Începe să crezi că meriți mai mult. Chiar meriți.
