Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Mi-a spus că pleacă într-un oraș. iar de pe Facebook am aflat că a plecat în alt oraș, unde se află fosta lui iubită”

Comentează

De când lumea si pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.

Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Bună, Adela

Numele meu este Alina. Sunt împreună cu prietenul meu de 2 ani. Înainte acestei relaţii, el a mai fost împreună cu o fată, timp de aproape 4 ani. Înţeleg, din ce mi-a povestit el, că a iubit-o foarte mult şi că îşi făcuseră planuri de căsătorie, numai că ea a primit un job într-un alt oraş, el nu a fost dispus să se mute şi cum niciunul nu a vrut o relaţie la distanţă, au decis de comun acord să se despartă. Mi-a spus că de când s-au despărţit şi ea s-a mutat din oraş, au rupt legătura. Apoi, după câteva luni, m-a cunoscut pe mine şi am început relaţia. După tot ce mi-a povestit despre ea, m-am temut mereu că poate la un moment dat se va întâmpla ceva şi va vrea să se întoarcă la ea, i-am spus şi lui lucrurile astea, dar m-a asigurat că fosta e istorie pentru el şi că pe mine mă iubeşte. Iar eu l-am crezut. Acum câteva săptămâni, mi-a spus că trebuie să plece într-o deplasare, în Cluj (o dată la câteva săptămâni e nevoit să plece prin ţară cu serviciul, 3-4 zile). A plecat, însă a doua zi, când  am intrat pe Facebook, am văzut că a postat o melodie pe profilul lui, numai că în dreptul postării nu apărea că ar fi în Cluj, ci în Iaşi. Coincidenţă sau nu, acelaşi oraş în care se mutase fosta lui prietenă. Am stat câteva ore, gândindu-mă dacă să îi zic ceva sau nu, iar până la urmă l-am sunat, să-l întreb ce face. Mi-a zis că nu poate să stea la discuţii, că e ocupat cu serviciul. A doua zi, m-a sunat să-mi spună că a intervenit ceva şi că mai trebuie să stea o zi în Cluj. Nu am ştiut ce să-i zic în momentul acela… S-a întors acasă, dar nu am sesizat nicio schimbare de comportament la el. Zilele trecute a venit la mine să-mi spună că trebuie să plece într-o altă deplasare, peste câteva zile. Doar că acum nu ştiu ce să cred… Ar trebui să-l întreb dacă m-a minţit ultima oară când a plecat? Mulţumesc anticipat pentru răspuns.

Adela răspunde:

Dragă Alina,
Dacă Facebook zicea că iubitul tău e la Iași, când el se dădea la Cluj, de ce nu i-ai spus și lui? Ți-e frică de el? Confruntă-l, n-are rost să ții în tine aceste îndoieli. Ce preferi: o relație de ochii lumii sau una adevărată, în care simți și tu ceva autentic? Spui că el se poartă frumos cu tine, cine știe, poate vrea să vă păstreze pe amândouă?! Îți dai seama, dacă el s-a dus la ea la Iași, atunci probabil că au vorbit și despre tine. Dacă ea îl vrea înapoi, nu poate să nu țină cont de cei doi ani pe care i-a petrecut cu tine. Dacă te încălzește cu ceva, nici ei nu-i pică bine că a stat trei zile cu ea, după care s-a întors la tine. Cât despre deplasările dese, dacă nu sunt într-adevăr cu serviciul e o problemă, pentru că nici de acolo nu poate lipsi la nesfârșit. Așadar, întreabă-l cu nevinovăție: ”Dragul meu, cum se face că tu mi-ai spus că ești în Cluj, iar de pe Facebook aflu că ești la Iași, exact orașul unde viețuiește fosta ta iubire? Dacă îmi ascunzi ceva, aș vrea să știu, nu vreau să aflu de pe Facebook că se întâmplă ceva cu relația noastră”. Dacă nu suportă discuțiile, nu suporta nici tu să mai stai cu el. Dacă îți este teamă să abordezi anumite subiecte cu iubitul tău, înseamnă că relația are puncte slabe, care mai devreme sau mai târziu o vor rupe.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
ANAF au confiscat peste 4000000 de țigarete netimbrate, depistate în apropierea frontierei de la Nădlac. Sursă foto: Facebook /ANAF.
16:16
Un șofer de TIR a vrut să intre cu 4.000.000 de țigări netimbrate în România: unde era așteptat transportul
O ambulanță și alte vehicule de intervenție staționate în curtea unei cabane, înconjurată de munți
15:21
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba, munceau toți pe o schelă la o cabană din Munții Apuseni
MONDEN
Vladuța Lupău și soțul ei, Adi Rus
16:46
Care este dorința Vlăduței Lupău. Artista și-a deschis sufletul. „Mi-am dorit să am mașini, dar acum că le am, văd că fericirea nu vine de acolo”
Alexandru Sautner si soția sa, Flavia
Exclusiv
16:00
Cu cine ar pleca Alexandru Sautner la „Asia Express”. Juratul de la Chefi la cuțite nu o ia în calcul pe soția sa
POLITIC
manfred-weber-cristian-otopeanu-interviu-parlamentul-european-strasbourg
ExclusivInterviu
16:42
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Declarații Siegfried Mureșan, Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Tanczos Barna de la Palatul Parlamentului 18 septembrie 2026
15:37
Nicușor Dan recunoaște că șansele lui Siegfried Mureșan să obțină votul de învestitură în Parlament sunt mici: „E dificil, dar îmi doresc să reușească”
Ultimele știri
17:27
Marina Almășan, strigăt de disperare la final de carieră: „Voi v-ați sinucide sau ați continua lupta?”Ce s-a întâmplat cu proiectul său de la TVR
17:15
Fratele genetic pe care nu-l cunoști.Tânăra din corporație care a salvat un străin și mama care a primit o nouă șansă la viață
Reportaj
17:00
Am luat Bucureștiul la furculiță: de la parizer pane și chifteluțe „ca la bunica” la foie gras și caviar
16:57
Ce a făcut Adelina Pestrițu după ce Pro TV a scos emisiunea ei din grilă. Imaginile cu care și-a surprins fanii
TRENDING
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
elvetia
16:59
Ambasadorul Elveției, despre potențialul turistic al României: „Sunt necesare o poveste coerentă și o strategie națională coordonată”. Ce modele putem prelua de la elvețieni
În 1994, o inundație a eliberat 36 de cerbi Milu dintr-o rezervație din China. Sursă foto: Profimedia.
16:48
În 1994, o inundație a eliberat 36 de cerbi Milu dintr-o rezervație din China. Câțiva ani mai târziu, populația ajunsese la peste 500 de exemplare
Cum faci murături perfecte: igiena borcanelor și alegerea legumelor- Borcane din sticlă cu murături asortate pe o masă
16:38
Secretele murăturilor perfecte: de la igiena borcanelor la alegerea legumelor potrivite
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
16:33
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Angajații Europa Park cu premiul Golden ticket 2026 în mâini
15:22
Cel mai bun parc de distracții din lume e din Europa. Europa-Park câștigă Golden Ticket Award pentru a 11-a oară
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
La 60 de ani, Cristian Motoroiu trăiește de patru decenii printre albine
Reportaj
15:00
„Boala” de care nu mai vrea să scape! De 40 de ani trăiește printre albine: „Abia aștept să treacă iarna și să am primele înțepături”
Mario Berinde
Exclusiv
14:58
Prima sentință în dosarul crimei între copii de la Cenei: 15 ani de detenție și daune morale de peste un milion de euro
Alin Neacsu - Raiffeisen Bank
14:26
28 de companii românești cu o cifră de afaceri de 7,4 miliarde de euro încep ediția a doua a programului executiv COMPETITIV
Permafrost Apuseni
Exclusiv
12:00
Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni. Fenomenul rar descoperit sub coloanele de bazalt de la Detunata Goală, județul Alba
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
16:17
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic