Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Sunt mamă de fată şi nu mai ştiu ce să mă fac cu ea. E în clasa a 11-a, aproape în fiecare zi avem o scenă”

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Doamnă Adela,

Sunt mamă de fată şi nu mai ştiu ce să mă fac cu ea. E în clasa a unsprezecea, la anul are Bac şi ea numai distracţie vrea. Aproape în fiecare zi avem o scenă că eu de ce nu pot să-i ofer ceea ce alţi părinţi le oferă copiilor lor, că ea de ce nu are telefon scump ca prietena ei, că ea de ce nu îşi permite excursie la Roma, măcar în club în fiecare vineri să o las. Ea nu înţelege că eu am crescut-o singură, tatăl ei nu a recunoscut-o niciodată şi numai eu ştiu ce sacrificii am făcut pentru ea. A intrat într-un anturaj că nu mai pot s-o controlez. Ea crede că banii vin fără efort, cine ştie ce i-or fi băgat în cap copiii ăştia cu care umblă. A început să apară cu tot felul de lucruşoare noi, zice că le-a primit cadou, trânteşte uşa şi se închide în camera ei. Nu mai ştiu ce să mă fac cu ea, va rog daţi-mi un sfat. Va mulţumesc!

Adela răspunde:

Dragă doamnă,

Adolescenţa este o perioada dificilă, mai ales în zilele noastre. Uneori poate fi foarte greu să te înţelegi cu propriul copil, mai ales dacă îl creşti singură, fără ajutor. De-a lungul anilor, nu se poate că ea să nu-şi fi dat seama că vă este greu. Copiii sunt intuitivi şi simt chiar dacă nu înţeleg. Cumva ar trebui să începeţi să o priviţi ca pe un om matur, nu ca pe un copil, chiar dacă ea încă nu da dovadă că merită. Respectul dvs o va face să se simtă vinovată dacă nu e la înălţime. Spre exemplu, aţi putea să-i povestiţi aspecte mai intime din relaţia cu tatăl ei, cum v-aţi simţit când v-a părăsit. Dar să-i spuneţi ca unei prietene care va înţelege, fără nicio urmă de reproş. Spuneţi-i cât de mult o apreciaţi pentru calităţile pe care le are, faceţi-o să se simtă încurajată şi puternică. E posibil să abuzeze de încrederea dvs. Dar atunci puteţi să treceţi la pedepse ferme, pentru care se va simţi vinovată, ştiind că este din cauza ei. În momentele de exasperare, întrebaţi-o ce ar face dacă ar fi în locul dvs. Şi ea trebuie să înţeleagă că nu mai este un copil şi că e necesar să dea dovadă de responsabilitate, dar şi dvs va trebui să realizaţi că este timpul să-i daţi drumul, încetul cu încetul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.