«Am probleme cu erecţia»

Comentează

"Mă numesc Dani, am 19 ani şi am probleme cu erecţia. Recent, mi-am făcut o prietenă şi am încercat să fac sex. Prima dată, am avut o erecţie bună, dar ne-a întrerupt un telefon şi n-am putut s-o menţin. Am mai avut o tentativă, după câteva zile, dar am ejaculat imediat după penetrare. Menţionez că fata era virgină şi am avut mari emoţii, deoarece o iubesc mult şi nu ştiam dacă o s-o pot satisface. Ce sfat îmi puteţi da? Sunt foarte speriat, nu mi se pare normal să mi se întâmple aşa ceva la această vârstă..."

Arhiva foto

Dragă Dani, problemele de­spre care tu îmi vorbeşti au o cauză de natură psihologică şi, în general, se rezolvă prin psihoterapie. Ceea ce îţi pot spune sigur este că neplăcerea ta nu are neapărat legătură cu partenera, ci mai degrabă cu modul în care funcţionezi. Eşti genul de om care se implică mult, care este foarte pretenţios cu sine şi cu ceilalţi, deopotrivă, şi care simte nevoia să despice firu-n patru de fiecare dată când i se în­tâmplă ceva.

Arhiva foto

Am sesizat că, prima dată când ai vrut să faci dragoste cu iubita ta, cea mai mare teamă a fost legată de modul în care vei performa. Ei bine, tocmai acest lucru, această anxietate e posibil să te fi determinat să ratezi momentul. Încearcă să fii mai relaxat şi să ai mai multă încredere în tine şi în performanţele tale, fără să te cramponezi de rezultate. Înţeleg că vrei să ştii dinainte cum va decurge totul, că ai nevoie de certitudini. Din nefericire, foarte puţine lucruri în viaţă pot fi controlate de noi astfel încât să conducă la rezultatele dorite.

"Buna ziua! Mă numesc D.B, am 23 de ani şi o mare pro­ble­mă: de vreo 12 ani, mă masturbez în fiecare zi. Aş vrea să renunţ la acest obicei, dar nu ştiu cum să fac. Mă ajutaţi cu un sfat? Vă mulţumesc!"

Nu pot să-ţi spun acele cuvinte magice care să te facă să re­nunţi, pentru că nu ştiu ce te face să nu renunţi. Presupun că acest ritual, menţinut de atâta vreme, îţi oferă satisfacţii pe care altfel nu le poţi trăi. Masturbarea ţine de explorarea corpului şi de au­tocunoaştere şi este spe­cifică trecerii de la copilărie la adolescenţă. În general, adoles­cenţa vine cu un fel de rebeliune, care îi ajută pe tineri să se reprezinte mai bine singuri şi, de asemenea, să se responsabilizeze. Probabil că în planul activităţii sexuale tu te reprezinţi mai bine aşa, când eşti sigur că-ţi poţi controla singur plăcerea. Observ că eşti o per­soană foarte exactă, ca­re nu lasă să-i scape controlul sub nici o formă. Aşa că te-aş sfătui să gă­seşti o iubită care să fie foarte afectuoasă cu tine şi care să-ţi permită controlul şi do­mi­nanţa. O altă variantă ar fi să încerci să rezolvi această pro­blemă cu sprijinul unui psihoterapeut.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
DNA - TIMIS - SUSPECTI FURT MOTORINA ID11537-INQUAM-PHOTOS-CORNEL-PUTAN copy
Analiză
10:05
Dosarul „Motorina” de la Timișoara, după o anchetă DIICOT: 91 de persoane declarate nevinovate fiindcă „fapta nu există”. „Este inexplicabil de ce nu s-a efectuat un flagrant”
Un avion de luptă F/A-18 Hornet surprins în zbor în timp ce efectuează o manevră de urcare pe un cer înnorat.
08:22
Alertă în cursul nopții la granița României: două avioane F-18 spaniole ridicate de la sol după detectarea unei ținte aeriene
MONDEN
Dani Otil alaturi de sotia si fiul lor, Tiago
09:59
Ce se întâmplă cu Gabriela Prisăcariu după ce Dani Oțil a plecat de acasă, la filmările pentru „Power Couple”. „Îmi este foarte greu”
Cătălin Botezatu | Foto: Instagram
09:41
Cătălin Botezatu a recunoscut de ce nu are iubită: „Eu am ales de mult”. Adevărul despre viața designerului
POLITIC
Sorin Grindeanu, îmbrăcat într-o maletă vișinie și un sacou maro cu model de caroruri gri, făcând o grimasă, cu buzele strânse și încovoiate în jos, și ochii ațintiți spre stânga
07:10
CCR decide astăzi asupra conflictului Guvern-Parlament după sesizarea lui Sorin Grindeanu privind Programul SAFE, adoptat după moțiunea de cenzură
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
06:00
LIVE TEXT Guvernul Mureșan merge azi în Parlament pentru votul de învestire
Ultimele știri
10:52
Un oraș din România a forat până la 1.200 de metri ca să scoată apă fierbinte de aproape 50°C și să încălzească 13 clădiri în această iarnă. Cu cât vor scădea facturile
10:48
Un tronson de autostradă din A3 va fi deschis de Ziua Națională a României. Ce lucrări mai sunt de făcut
10:45
Nadia Comăneci, apariție spectaculoasă pe podium la Paris. Fosta gimnastă s-a întâlnit cu Jane Fonda la Săptămâna Modei
10:43
Oana Tomoiagă rupe tăcerea despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la „Asia Express”. „Are gura mare. Am avut multe momente tensionate”
TRENDING
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
09:40
Anca Țurcașiu își schimbă viața și părăsește Capitala. Ce casă și-a cumpărat artista împreună cu Călin, iubitul ei
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
Parcul Național Timanfaya, Spania –  Un bucătar pregătește pui la grătar pe căldura vulcanică în restaurantul El Diablo
10:34
Restaurantul unic în lume unde mâncarea este gătită cu căldura emanată de un vulcan activ: „O experiență de neuitat”
Pilot de avion în cabina aeronavei
08:29
Cât de obosiți sunt, de fapt, piloții din avioanele cu care zburăm. Regulile stricte din Europa și avertismentul experților privind orele de muncă
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Ce se întâmplă dacă mănânci banane zilnic efectul asupra intestinelor și digestiei. Sursă foto: Getty Images.
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Barajul Paltinu este situat în Județul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Foto: Facebook / Romania - Carpathian Garden
06:22
Barajul Paltinu funcționează pe o soluție de avarie, fără nicio golire de fund. Anunțul Apelor Române
O mașină de poliție parcată noaptea pe stradă
05:40
Un român a murit în timp ce pleca de la o nuntă, în Italia. Ce au făcut prietenii victimei
Daniel Băluță este primar al Sectorului 4 din București din iunie 2016. Foto: Profimedia
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri