Când e bine să plecăm în vacanţă? Elena Bunescu, astrologul Libertăţii, ne spune care e perioada ideală pentru fiecare zodie

Comentează

BERBEC 21.03 - 20.04

Ar trebui să plecaţi în concediu în iunie, în special în a doua jumătate a lunii, pentru că atunci este o perioadă extrem de favorabilă călătoriilor pentru voi. Iar ca destinaţie, alegeţi locuri cu încărcătură spirituală sau unele unde puteţi organiza excursii în natură, pentru că acolo vă veţi simţi cel mai bine. Iulie nu este potrivită pentru deplasări, mai bine staţi acasă şi dedicaţi- vă celor dragi. Nici august nu e o lună mai bună. Dacă se nimereşte să vă luaţi vacanţă atunci, profitaţi de timpul liber pentru a vă odihni.

TAUR 21.04 - 21.05

A doua parte a lunii iunie e foarte potrivită pentru concediu, pentru că vă aduce o stare bună şi vă veţi putea relaxa cu adevărat. Alegeţi destinaţii unde există obiective turistice impresionante. Iulie este ideală pentru odihnă, de această dată în apropierea unei ape, fie ea mică sau mare. O idee bună ar fi să plecaţi cu familia la ţară. În august nu mai e rost de odihnă şi de relaxare. Dacă aţi programat deja vacanţa în această lună, fiţi atenţi cum relaţionaţi cu apropiaţii, mai ales în momentele de stres accentuat!

GEMENI 22.05 - 21.06

Pentru că vă place să fiţi în mişcare, vi se potrivesc circuitele şi croazierele. Iunie este luna perfectă pentru concediu din toate punctele de vedere şi ar fi ideal să plecaţi în străinătate. Dacă alegeţi o vacanţă în iulie, optaţi pentru odihnă şi relaxare. Zona montană şi băile termale sunt cele mai potrivite. August e o lună dificilă şi ar fi bine să nu vă programaţi vacanţa atunci. Mai mult, încercaţi să evitaţi, pe cât posibil, orice fel de deplasare în august, indiferent că e cu maşina personală sau cu alte mijloace de transport.

RAC 22.06 - 22.07

Luaţi-vă concediu în cea de-a doua parte a lunii iunie, pentru că e perioada ideală, mai ales că s-a acumulat oboseală şi asta v-ar putea şubrezi sănătatea! Cel mai bine ar fi să mergeţi la mare şi să petreceţi cât mai mult timp la plajă. Dacă vă luaţi vacanţă în iulie, s-ar putea să nu reuşiţi să vă odihniţi din cauza frământărilor interioare. Însă dacă puteţi să uitaţi de greutăţi, această lună ar putea deveni cea mai frumoasă din an! August aduce mai multe probleme decât ocazii de destindere, aşa că nu este indicată pentru concediu.

LEU 23.07 - 22.08

Ar fi bine să nu vă sacrificaţi vacanţa de dragul carierei. Aveţi nevoie de odihnă şi de relaxare ca de aer. Mergeţi la mare, vizitaţi capitalele europene ori retrageţi- vă pentru câteva zile la ţară. Dacă nu aveţi nimic programat în iunie, luaţi-vă concediu atunci, pentru că s-ar putea ca lunile următoare să nu mai aveţi ocazia s-o faceţi. Iulie este importantă pentru progresul profesional, iar august vine cu nenumărate provocări la serviciu, şi asta ar însemna să plecaţi în concediu - dacă vă încăpăţânaţi s-o faceţi - ducând în spate povara problemelor nerezolvate.

FECIOARĂ 23.08 - 22.09

Vă face bine prezenţa apei şi căldura moderată a soarelui. La fel, vizitarea unor obiective turistice cu încărcătură spirituală. Iunie e o lună bună pentru călătorii în afara ţării, dacă asta vă doriţi şi aţi avut grijă să şi planificaţi ceva. Iulie este perioada ideală pentru concediu, mai ales dacă alegeţi să plecaţi cu un grup sau cu rudele. August aduce numeroase complicaţii, posibile probleme de sănătate, situaţii nedorite la serviciu şi alte încurcături care vă pot prinde nepregătiţi. Prin urmare, nici vorbă de vacanţă!

BALANȚĂ 23.09 - 22.10

Când vă alegeţi destinaţia de vacanţă pentru acest an, ţineţi cont de următoarele trei lucruri care v-ar face foarte bine: aerul de munte, plimbările lungi în natură şi vecinătatea unei ape. Ca interval, sunt bune lunile iunie, când un concediu cu familia la ţară ar fi ideal, şi iulie, care e favorabilă deplasărilor în străinătate. Dacă nu aveţi bani de un sejur peste hotare şi rămâneţi acasă, încercaţi să vă odihniţi cât mai mult şi să ieşiţi la distracţie cu prietenii. August aduce numeroase provocări în plan sentimental şi nu numai, aşa că nu e cea mai potrivită lună pentru vacanţă.

SCORPION 23.10 - 21.11

Un element obligatoriu pentru o vacanţă reuşită este prezenţa unei ape, deoarece aveţi o slăbiciune pentru mări şi oceane. Luna iunie ar fi bună pentru concediu, chiar dacă lăsaţi treburi importante în urmă. Iulie e favorabilă odihnei şi chiar se recomandă să încetiniţi puţin ritmul. Pentru cei mai sensibili e recomandată vizitarea locurilor natale, a casei părinteşti, a rudelor îndrăgite. August nu mai permite odihnă şi relaxare. Chiar dacă veţi reuşi să plecaţi undeva, veţi avea în permanenţă o stare de nelinişte.

SĂGETĂTOR 22.11 - 20.12

La munte sau la mare, în ţară sau în străinătate, nu contează prea mult. Important pentru voi e ca vacanţa să fie palpitantă! Luna iunie este excelentă pentru deplasările de plăcere, iar iulie, ideală pentru odihnă într-un loc calm, reconfortant - un sejur la băi termale, de exemplu. În august nu se recomandă călătoriile, nici excursiile periculoase sau sporturile extreme. Apa nu mai este, în această lună, un element prietenos pentru voi, aşa că ar fi mai bine să vă ţineţi departe de ea.

CAPRICORN 21.12 - 20.01

Vi se potriveşte orice fel de vacanţă care presupune apropiere de natură, linişte şi o oarecare izolare de oameni. Iunie, deşi se anunţă aglomerată la serviciu şi v-ar putea aduce şi unele probleme de sănătate, e cea mai potrivită pentru concediu. Iulie vine cu dificultăţi în cuplu, aşa că un concediu atunci ar fi potrivit pentru a repara eventuale fisuri în relaţie. Luna august nu e recomandată pentru concediu. Evitaţi deplasările, nu cheltuiţi prea mult şi feriţi-vă de soare, pentru că nu vă este prieten în această lună!

VĂRSĂTOR 21.01 - 20.02

Pentru un concediu reuşit, aveţi nevoie de prezenţa celor mai buni prieteni, de căldură sufletească şi de comunicare. Iunie e o lună foarte potrivită pentru călătorii. În iulie aţi putea avea probleme de sănătate, iar dacă vă luaţi vacanţă atunci, profitaţi de timpul liber pentru a vă odihni şi a face o cură de detoxifiere. Un sejur la mare este ideal, cu condiţia să vă feriţi de umezeală şi de temperaturi scăzute. August nu e recomandată ca lună de concediu, mai ales dacă aţi plănuit să-l petreceţi cu persoana iubită, pentru că v-aţi putea certa îngrozitor.

PEŞTI 21.02 - 20.03

Vacanţa ideală pentru voi înseamnă somn de voie, mâncare bună şi momente frumoase în compania fiinţei iubite. Iunie este, mai ales în a doua jumătate, potrivită pentru o vacanţă în familie, iar iulie, pentru un concediu în doi. Deplasările sunt favorizate în iulie, când veţi putea merge în străinătate fără să aveţi parte de experienţe neplăcute. Dacă vă luaţi concediu în august, alegeţi un sejur liniştit, departe de aglomeraţie. Unii dintre voi s-ar putea confrunta cu probleme de sănătate şi odihna le va prinde bine.

Luna august nu e bună pentru concedii! Iată de ce:

În august se împlineşte pe cer un aspect rar, pe care astrologii îl numesc Cruce cosmică. De această dată, Crucea cosmică se produce pe semnele cardinale: Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn. Asta poate provoca tensiuni în relaţiile interumane sau conflicte în diverse domenii de viaţă. Acestea devin o sursă de stres care poate afecta calitatea vacanţelor. De aceea, august nu e o lună bună pentru concedii.
Iată cum vor fi influenţate zodiile de Crucea cosmică:• Berbecii - probleme personale, frământări, complicaţii în cuplu şi conflicte;
• Taurii - pot fi afectaţi pe sectorul sănătate, dacă s-au neglijat şi au acumulat toxine. În plus, le sare ţandăra uşor;
• Gemenii pot avea complicaţii legate de bani, de averea familiei sau de împrumuturile făcute fără o analiză corectă;
• Racii pot traversa o perioadă de conflicte cu partenerul, cu familia din care provin şi pot avea probleme legate de carieră, de drumul lor în viaţă;
• Leii sunt vizaţi pe sectorul sănătăţii, în special cei care muncesc fără măsură şi nu acordă atenţie alimentaţiei;
• Fecioarele trec printr-o perioadă dificilă în relaţia cu cei dragi, dar pot să apară complicaţii şi încurcături şi în alte domenii de viaţă;
• Balanţele reiau, fără să-şi dea seama, conflictele din primăvară cu partenerul de cuplu, dar şi cu superiorii lor sau cu membrii familiei;
• Scorpionii pot avea probleme de sănătate care să necesite un tratament prelungit;
• Săgetătorii se pot trezi cu probleme financiare, mai ales cei care nu au fost cumpătaţi şi nu au economisit nimic;
• Capricornii vor trebui să facă faţă din nou unui context profesional tensionat, dar şi unor conflicte în cuplu sau unor probleme de familie;
• Vărsătorii pot avea probleme de sănătate, dar şi unele legate de deplasări, care nu sunt recomandate;
• Peştii se confruntă cu o stare de nemulţumire legată de bani, de ritmul cheltuielilor sau de pretenţiile familiei, iar în relaţiile interumane pot apărea surprize neplăcute.
Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteţi un e-mail la horoscop@libertatea.ro sau o scrisoare pe adresa redacţiei Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti), precizând numele, data completă a naşterii (anul, luna, ziua, ora cât mai exactă şi localitatea). Menţionaţi pe plic “pentru Elena Bunescu, astrologul Libertăţii”. Răspunsul îl veţi găsi în Libertatea de duminică şi în pagina specială de horoscop din ghidul Libertatea de weekend












Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
19:22
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Un nou exercițiu de mobilizare MOBEX 2026 a avut loc în Suceava, Botoșani și Neamț. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
19:15
Exercițiu masiv de mobilizare în Suceava, Neamț și Botoșani: sute de rezerviști au fost chemați în poligon pentru trageri și instrucție. Urmează București și Ilfov
MONDEN
Ana Maria Mocanu
19:04
Ce proceduri estetice și-a făcut Ana Maria Mocanu după „Asia Express”: „Foarte mulți oameni m-au criticat”
Irinel Columbeanu
18:16
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro la azil! Cine i-a plătit toate restanțele
POLITIC
George Simion, Dan Dungaciu și Petrișor Peiu sunt cei mai importanți oameni din conducerea AUR. Sursă foto: Hepta.
20:25
AUR nu va vota Guvernul Mureșan. „Anticipatele sunt mai aproape”, spune Dan Dungaciu
Siegfried Mureșan, propunerea lui Nicușor Dan ca prim-ministru
Exclusiv
19:14
Cum se explică decizia președintelui Nicușor Dan de a-l propune pe Siegfried Mureșan pentru postul de prim-ministru: „Nu este o soluție foarte convingătoare”
Ultimele știri
21:11
Cine este Cătălina Manea, soția premierului desemnat Siegfried Mureșan. Ce funcție importantă ocupă la nivel european
21:06
România se apropie de anticipate, crede politologul Cristian Pîrvulescu: „Ar prelungi criza politică cu încă minimum patru luni”
20:43
Canada și UE, alianță istorică după amenințările lui Trump. Mark Carney: Nimeni nu ne dictează
20:26
Afacerea cu un singur soi de fructe cu care o familie vrea să dea lovitura: a investit 300.000 de euro în 5 hectare
TRENDING
10:09
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
07:00
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
InterviuExclusiv
13:43
Cât are pensia Serghei Mizil: „Toată ziua stau în vacanță”
Pictura lui Monet, scoasă la licitație la Paris
19:30
Pictura uriașă pe care Monet a ținut-o ascunsă, scoasă la licitație pentru o sumă-record la Paris
Cu o coajă ce amintește de pielea solzoasă a unui șarpe, salak, cunoscut și ca „fructul șarpelui”, este un fruct tropical originar din Indonezia și Malaezia. Sursă foto Shutterstock
18:44
Salak, fructul cu coajă ca de șarpe și pulpă crocantă. Unde crește și cum se consumă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
18:30
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
Unul dintre creatorului serialului de animație Peppa Pig a fost jefuit de 2 români. Sursă foto: nfts.co.uk
18:24
Doi români l-au jefuit pe „părintele” Peppa Pig: ce au furat din vila de 10 milioane de lire din Marea Britanie
O turistă a plătit 72 de euro la o cafenea din Piața San Marco, Veneția. Sursă foto: Profimedia.
16:12
Notă de plată absurdă la o cafenea din Veneția: cât a costat-o pe o turistă muzica live ascultată în timpul mesei
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
12:06
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
12:49
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
17:11
O româncă a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Mobilizare de forțe pentru găsirea Silviei Lungu, unde a fost văzută ultima dată
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16:34
Jandarmeria a reținut alte cinci persoane după violențele de la protestul oierilor din Piața Victoriei, iar amenzile au depășit 66.000 de lei
Judecătoarea Ionela Tudor, cunoscută pentru cuvintele „m-a sunat Lia”, a făcut cerere de ieșire la pensie la începutul anului 2026
16:17
Ionela Tudor revine în magistratură: fosta șefă CAB, cunoscută după episodul „m-a sunat Lia”, va câștiga mai puțin decât pensia de 30.000 de lei
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
08:17
Un român de 45 de ani a fost găsit mort pe o plajă din Poros, după ce dispăruse în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
19:00
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
18:26
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor