Iar cel mai important lucru este să păstrăm un echilibru între aceste trei grupe
de nutrienţi. Adică nu avem voie să exagerăm cu ceva (cu ar fi dulciurile) şi nici să excludem
altceva (cum ar fi grăsimile). Asta fiindcă dezechilibrele slăbesc organismul şi în timp chiar îl
îmbolnăvesc. Câteva exemple: insuficienţă hepatică, tulburări digestive, osteoporoza, echimoze
cutanate şi boli cardiovasculare. Acestea sunt doar câtevea din consecinţele alimentaţiei
dezechilibrate. Mai grav este când faci infarct. Şi da, alimentaţia dezechilibrată împreună cu alţi
factori (precum stresul si oboseala cronică) poate duce la infarct.

Alternative şi excese
Pentru a preveni complicaţiile trebuie de exemplu să consumăm mai rar dulciuri rafinate.
În schimb putem mânca câte fructe poftim. Sunt dulci şi sănătoase. Iar dacă în sezonul
cald avem de unde să alegem fructe după gust, în sezonul rece putem să consumăm de
exemplu oleaginoase. Adică migdale, nuci, fistic, alune care în plus contribuie şi la scăderea
colesterolului.
Grăsimile. Alt subiect…delicat. Ai bine, da, nu toate grăsimile sunt rele fiindcă nu toate cresc
nivelul colesterolului. De exemplu uleiurile vegetale (cum ar fi cel de măsline, cel de floarea
soarelui, cel de in sau cel de rapiţă) şi margarinele de nouă generaţie,  care
au un conţinut ridicat de grăsimi esenţiale Omega 3 şi Omega 6, sunt grăsimi bune. Adică
nesaturate care nu cresc nivelul colesterolului şi implicit nu îmbolnăvesc inima.
Iar problema bolilor cardiovasculare, ar trebui să fie (în România şi în multe alte ţări din lume)
una de maxim interes.
De exemplu, numai la noi în ţară doi din trei oameni suferă de bolile inimii. Iar 80% din aceste boli, pot fi prevenite cu o alimentaţie corectă. Luna septembrie este Luna Inimii şi tocmai de aceea este un moment propice pentru a face primul pas în lupta împotriva bolilor cardiovasculare: verificarea nivelului colesterolului din sânge. Iar apoi lecţia e
simplă: dietă echilibrată şi mişcare uşoară în fiecare zi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.