Cărți care ne-au făcut să privim spre viitor. Recomandări de lectură pentru începutul lui 2023

„Fahrenheit 451º”, de Ray Bradbury

Cum ar fi să stăm cu toții prinși în Metaverse-ul unei lumi perfecte, în care ne-am îmbuiba cu irealități convenabile, „știri pozitive”, nimic care să ne tulbure? Unii și-au construit azi astfel de bule online, cu prieteni care gândesc la fel, au aceleași pasiuni – spații virtuale cu oameni care nu te contrazic.

Încă din 1953, când lumea se scutura după un război mondial, scriitorul Ray Bradbury își imagina o distopie, o lume fără cărți, cu o divizie de pompieri care scana locuințele în căutarea bibliotecilor clandestine. „Fahrenheit 451º”, numele cărții, vine de la temperatura la care arde hârtia (233 de grade Celsius).

Literatura și poezia picură istorie, revoltă și sentiment în inima celor care le citesc, șlefuiesc conștiințe, cresc oameni. De asta cărțile, libertatea de expresie sunt înspăimântătoare pentru orice dictator. O vedem și acum, când Vladimir Putin închide ziare și jurnaliști.

Recomandări

Cum a sancționat o instanță ambiguitatea expresiei „a fi sub influența”. Un polițist judecat pentru consum de droguri a fost achitat prin consultarea DEX

Cartea lui Bradbury vorbea acum 70 de ani despre viitorul pe care îl trăim într-un fel și azi, dar care poate fi o amenințare de-a pururea, dacă nu ne îngrijim de dreptul nostru de a citi și gândi liber.

Scriitorul american a pus pe hârtie romanul la o mașină de scris închiriată cu 20 de cenți pe oră, într-o bibliotecă a universității din Los Angeles. Romanul lui a fost și serializat în 1954 în, culmea!, revista Playboy. Astăzi, citim pe hârtie și online, trimitem orice mesaj oriunde în lume într-o secundă, s-au lansat primele zboruri comerciale în spațiu. Înțelegeți unde bat… 

Viitorul imaginat acum 70 de ani e azi, doar că libertatea noastră e la fel de fragilă. Va fi și în 2023 și chiar mai încolo, aici nu-mi fac iluzii, ne dezvoltăm inegal, când unii își trăiesc pacea, alții luptă cu regimuri și atacatori, veșnici și ei. Așa că măcar să ne bucurăm azi că nu ne-au interzis cărțile care ne dau curajul de a fi contraziși. (Andreea Archip)

„Valul negru”, de Kim Ghattas

„Ce s‑a întâmplat cu noi? Întrebarea ne bântuie și acum în lumea arabă și musulmană. O repetăm ca pe o mantră. O veți auzi din Iran până în Siria, din Arabia Saudită până în Pakistan, precum și în țara mea, Liban. Întrebarea ar putea să-i surprindă pe cei din Vest, care presupun că extremismul și vărsarea de sânge de azi au fost întotdeauna regula.” 

Recomandări

FT: Rusia s-a antrenat să lovească cu arme nucleare 32 de obiective din Europa, inclusiv din România. Harta ţintelor

Așa își începe jurnalista BBC Kim Ghattas volumul „Valul negru”, inclus în topul New York Times al celor mai bune cărți din 2020 și apărut anul trecut și în limba română, la Humanitas, în traducerea lui Andrei Pogăciaș. 

Am citit cartea cu mult înainte de atacul asupra scriitorului Salman Rushdie și de izbucnirea protestelor masive din Iran, care durează de peste 100 de zile și în timpul cărora și-au pierdut viața în jur de 500 de oameni. Scriitura lui Ghattas m-a ajutat să înțeleg un pic mai bine aceste evenimente, motivațiile din spatele lor și originea conflictelor care au măcinat Orientul Mijlociu în ultimele patru decenii și continuă să o facă. 

Pornind de la întrebarea „Ce s-a întâmplat cu noi?”, cu o documentare de-a dreptul impresionantă, Kim Ghattas începe expunerea unei istorii tumultoase cu „fatidicul an 1979”. Revoluția Iraniană, asediul Sfintei Moschei din Mecca de către zeloții saudiți și invazia sovietică din Afganistan susținută de Statele Unite. Aceste trei evenimente petrecute atunci aveau să schimbe pentru totdeauna lumea arabă și musulmană, argumentează jurnalista. 

Recomandări

REPORTAJ Campioana olimpică la canotaj Adriana Adam s-a născut în noaptea de Înviere, pe treptele Poliției din Văleni, Vaslui: „Multă muncă, mult stres, mult plâns s-ajungă unde vrea ea!”

Ghattas reușește să contureze o imagine de ansamblu cu ajutorul unor mici fragmente din viața zecilor de oameni, mulți rămași necunoscuți până azi, care au încercat să oprească extinderea valului negru al extremismului. Toți au plătit un preț: fie cu viața, fie au fost forțați în exil. 

„Valul negru” nu este doar un volum despre evenimentele istorice care au marcat Orientul Mijlociu, ci și despre reverberațiile lor din prezent. Este un volum care îți dă speranța că viitorul poate fi luminos chiar și după patru decenii de întuneric. (Ada Constanda)

„Dune”, de Frank Herbert

Pentru lectura din acest an o să recomand o carte citită hăăăt, demult, prin Cretacicul superior. Dar ne arată exact viitorul nostru ca umanitate.

În primul rând, trebuie să spun că nu recomand doar o carte, ci toată seria „Dune”. Pentru că din primul volum se înțelege doar ceva, nu și esențialul. Frank Herbert construiește un univers întreg, ne lasă să vedem, simțim, gândim împreună cu personajele.

Dar ceea ce pare normal și justificat la început – eliminarea unei dictaturi – ajunge în final la un jihad galactic și la alte suferințe. Mai mult, de fiecare dată, la fiecare piedică impusă. Până te transformi fix în cel împotriva căruia lupți.

Iar acesta este un avertisment și pentru viitorul nostru. Herbert a spus că morala este că nu trebuie să ne punem încrederea în figurile mesianice și că rareori un erou este și un salvator. Același lucru îl văd și acum în jurul nostru: în numele unui „mai bine” comun începem să interzicem lucruri care altora le fac plăcere, punem restricții negândite, cenzurăm presa, arta sau umorul, introducem standarde care duc la scumpiri, afectând practic alți oameni în numele salvării lor.

Nu orice revoluție e bună, iar fiecare ideal are în sine și germenele unei dictaturi. (Daniel Ionașcu)

„Adăpost antiaerian. Dragoste, timp și alte materiale explozive”, de Mary Laura Philpott

Nu există iubire fără suferință, pare să scrie Mary Laura Philpott, cu sinceritate și umor, în cartea sa de eseuri „Bomb Shelter. Love, Time, and Other Explosives” (Adăpost antiaerian. Dragoste, timp și alte materiale explozive)”. 

Odată ce începi să iubești, începi să te îngrijorezi pentru persoana de lângă tine. Dacă va păți ceva rău? Iubirea devine neseparată de anxietatea pentru viitorul acelei persoane. 

Premisa cărții este că frica autoarei se adeverește, viitorul temut devine prezent. Fiul ei adolescent are o criză într-o noapte, în urma căreia se descoperă că suferă de epilepsie. Odată detonată bomba, urmează încercarea familiei de a controla răul produs, de a-l iubi și îngriji fără să-i răpească și rănească prea tare independența. 

Cartea vorbește despre limitele protecției, ale controlului. Suntem cu toții bombe cu ceas, care vor exploda cândva. Ne vom autodistruge sau vom fi distruși. Dar iubirea și grija, deși nu sunt atotputernice, nu sunt degeaba. (Diana Meseșan)

„Văduva de fier”, de Xiran Jay Zhao

Există această vorbă că atunci când urăști ceva foarte mult, ajungi în final să faci exact acel lucru pe care-l urăști. „Văduva de fier” este romanul de debut semnat de Xiran Jay Zhao, o tânără de 25 de ani, creatoare de content pe YouTube. Acțiunea cărții este plasată într-un oraș futurist atacat de extratereștri. E o poveste în care sunt presărate foarte multe elemente culturale din China, cu personalități istorice reimaginate. 

Personajul principal este Wu Zetian – inspirat de singura împărăteasă a Chinei –, care vrea să răzbune uciderea surorii ei. În acest oraș futurist, oamenii luptă cu extratereștri cu ajutorul unor roboți. Xiran Jay Zhao construiește o societate patriarhală și misogină, în care doar bărbații pot manevra roboții. „Concubinele-pilot” sunt folosite drept „baterii” pentru ei. Și mor după o singură bătălie. Așa că eroina Zetian urmărește să distrugă patriarhatul. Pentru că, realizează ea, asta a ucis-o pe sora ei și vrea să arate că el este adevăratul inamic.

Perpetuează idei misogine sub falsa impresie de putere feminină. Zetian distruge tot pentru a-și atinge scopul. Omoară alte femei pe care se presupune că vrea să le salveze. Spune de multe ori că urăște să fie femeie și asociază orice slăbiciune emoțională cu femeile. Are remarci sexiste.

Este o carte pentru adolescenți, scrisă foarte simplist – aș compara chiar cu scrierile puștilor pe platforma Wattpad. Dar abordează teme complexe și foarte prezente în societatea românească: feminismul, patriarhatul, misoginia, comunitatea LGBTQ+, hărțuirea, violul. Așa că o recomand tuturor, nu pentru o lectură distractivă, ci pentru a înțelege aceste concepte și cum (nu) trebuie să ne raportăm la ele, ca societate. Și pentru a realiza că viitorul mișcării feministe și al egalității de gen nu stă în extreme, ci în echilibru. Luați-l ca pe un exemplu de „așa nu” – avem nevoie să citim și astfel de cărți. (Cristina Radu)

„Apocalipsa. Mari dezastre din trecut și câteva lecții pentru viitor”, de Niall Ferguson

Din ce cauză apar perioadele de foamete? Cele mai multe gânduri probabil că merg spre secetă sau boli. Orișicât, s-ar zice că foametea e produsă de factori naturali, greu sau deloc controlabili. 

Dar lucrurile merg așa: în perioadele de foamete alimentele nu dispar; doar că resursele sunt mai puține, deci mai scumpe, așa că devin inaccesibile unei mari părți a populației. Așadar, ce se întâmplă dacă guvernele iau măsuri pentru a preveni specula și acumularea de rezerve în exces? Sau iau măsuri de stimulare a salariilor? Asta s-a și întâmplat, istoric, în astfel de perioade în democrațiile funcționale. Aleșii care se tem de votul liber al cetățenilor fac tot ce pot să prevină o catastrofă. 

Vasăzică, foametea nu e doar un dezastru natural, ci este, mai ales, unul evitabil. Aceeași teorie poate fi extrapolată și la alte tipuri de calamități, și la războaie, explică Niall Ferguson în volumul „Apocalipsa. Mari dezastre din trecut și câteva lecții pentru viitor”. Istoricul american face o radiografie a mai multor episoade dezastruoase ale istoriei – din vremea când gripa decima milioane de oameni până la epidemia de Ebola și, în final, la situația provocată de COVID-19. Pentru că doar înțelegând ce s-a făcut bine sau greșit în trecut, viitorul nu va fi unul dezastruos. (Alexandra Șerban)

„Ministerul pentru viitor”, de Kim Stanley Robinson 

„Ministerul pentru viitor”, de Kim Stanley Robinson, a apărut în 2022 la editura Nemira. Cartea începe astfel: „Aerul era din ce în ce mai fierbinte. Îl dureau ochii. Totul devenise maroniu, bej, strălucitor, insuportabil de alb. Un oraș obișnuit din Uttar Pradesh, India, la ora 6 dimineața. Temperatura: 38 de grade Celsius”. 

Corpurile oamenilor încep, unul câte unul, să cedeze. Mulțimile mor de seara până dimineața, pe parcursul unor nopți care nici ele nu mai pot coborî temperatura.

Din acel moment, nu doar India, ci și celelalte țări, încep să acționeze. Dar nu numai țările se mobilizează, ci și o sumedenie de organizații, unele radicale, violente, altele formate din oameni de știință, câteva finanțate discret de către guverne. 

În acest „brainstorming global” stă frumusețea și, poate, realismul cărții lui Kim Stanley Robinson. Durează generații, apar revolte, oamenii se conving prin suferință că planeta e acolo, rezistă, pedepsește excesele. 

Autor de romane SF, Robinson a construit în „Ministerul pentru viitor” o lume, plasată în viitorul apropiat, în care oamenii încearcă să salveze planeta și pe ei înșiși. La această cursă a decarbonificării participă inclusiv băncile, marile corporații și armatele. Dar nu cu hei-rup. Pentru că mai toată lumea s-a lămurit că nu poți impune, ci e nevoie să convingi oameni și companii deopotrivă, prin intermediul interesului personal și economic.

E interesant cum Robinson consideră că există soluții pentru ca mecanismele de piață și cele ale politicilor publice să fie puse în slujba ideii de a reversa schimbarea climatică. Pentru iluzii eroice e prea târziu, crede el. Pentru știință, inițiativă privată și inteligență colectivă, nu. (Cătălin Tolontan)

Urmărește-ne pe Google News