Aţi observat că în utlimul timp copilul dumneavoastră îşi foloseşte foarte des mâna stânga atunci când se joacă sau mănâncă. După ce a testat cele două părţi pentru a o găsi pe cea mai confortabilă, micuţul a ales-o pe cea cu care se simte cel mai bine: stânga. Potrivit prokid.ro, până la cinci ani e foarte greu să ne dăm seama dacă micuţul e dreptaci sau stângaci.
Stânga sau dreapta, creierul decide. Este incorect să vorbim de alegere. Aceasta poziţie dominantă este, înainte de toate, neurologică şi înscrisă în funcţiunea creierului. La dreptaci predomină jumătatea stângă a creierului. La stangaci este puţin mai complicat: se pare că nu există nici o emisferă cerebrală dominantă, amândouă fiind solicitate la egalitate.
Până la 5 ani este inutil să interveniţi. Este de ajuns să-i lăsaţi copilului vostru libera alegere. De exemplu, puneţi-i linguriţa la mijloc, creionul la jumătatea coalei de hârtie etc.
Cu toate acestea este important ca până la vârsta de 5 ani copilul să se identifice cu partea care îi este confortabilă. Când va intra la şcoală va intampina greutăţi, se va simţi dezorientat dacă nu a făcut încă o alegere.
Micul elev, nici stângaci, nici dreptaci, nu ştie cu adevărat unde începe şi se termină o linie, în ce sens va scrie în caietul sau.Este posibil ca un copil să nu se hotărască asupra părţii confortabile şi pe motivul că toţi ceilalţi sunt dreptaci şi vrea să-i imite.
Cum îl ajutăm pe copilul nehotărât?
Dacă la vârsta de 5 ani încă nu s-a decis ce parte va folosi, stânga sau dreapta şi mută dintr-o parte în alta obiectele, copilul are nevoie de puţin ajutor, de aceea este indicat să apelaţi la un doctor.
In cazul în care copilul a fost identificat stângaci, oferiţi-i obiecte astfel încât să le ia cu mâna stângă.
Reflexul se va forma imediat.
De asemenea, pentru a-l ajuta inventati diferite actiuni si jocuri care sa-i stimuleze partea stanga.