Toate hainele negre
Chiar dacă, în concepţia multor femei plinuţe, o ţinută all black maschează kilogramele în plus şi subţiază silueta, nu e chiar aşa! Colanţii negri asortaţi, de cele mai multe ori, unor bluze lălâi de aceeaşi culoare, nu fac decât să atragă atenţia asupra zonelor cu probleme. Dacă îţi mai pui şi un top transparent precum Rita Mureşan, dezastrul este total.
Materiale lucioase
Există câteva reguli clare atunci când ai o siluetă rubensiană, printre care şi asta: evită materialele peliculizate, satinul sau orice alte textile lucitoare! Acestea nu fac decât să amplifice problema kilogramelor în plus. De asemenea, nu sunt indicate corsetele şi nici rochiile gen capot, care se petrec. Acestea scurtează partea de sus a corpului şi îngreunează vizual întreaga ţinută.
Decolteu prea generos
O femeie voluptoasă este înzestrată, din oficiu, şi cu un bust impresionant. Asta nu înseamnă că bluzele şi topurile trebuie să „urle” pe tine, iar decolteul să dezvelească, aproape vulgar, sânii. Raluca Bădulescu a făcut aceată greşeală estetică, iar rezultatul este oricum, numai sexy nu! Dacă îţi doreşti un look senzual, dar deloc inestetic, apelează la decolteuri în V, nu foarte adânci.
Citeşte mai multe sfaturi pe Unica.ro