„Au existat anumite tensiuni pentru că oamenii şi-l imaginau pe Suleyman Magnificul pe un piedestal. Era o imagine cumva schematică, rece. Serialul l-a umanizat pe Suleyman şi a reuşit până la urmă să convingă publicul că nimeni nu îşi propunea să murdărească memoria unui mare om.

Odata cu acest serial s-a redeschis şi curiozitatea oamenilor pentru istorie, pentru frumuseţea palatelor şi costumelor acelor vremuri, iar acest interes s-a trezit nu numai în Turcia, ci şi în celelalte ţări unde serialul a fost difuzat”, a spus Ergenc pentru eva.ro.

Întrebat ce i-ar spune lui Suleyman dacă s-ar putea întâlni cu marele conducător turc, Ergenc a răspuns: „I-aş spune că urmaşii lui nu au risipit în întregime comoara lăsată de el. Turcia nu mai este un Imperiu, dar e o ţară superbă, cu oameni foarte muncitori”. 

Soliman I a fost al zecelea sultan al Imperiului otoman, ce a domnit între anii 1520-1566. În Orient acesta este cunoscut sub numele de Soliman Magnificul, iar în Occident sub numele de Legislatorul, datorită implicării sale în finalizarea sistemului de legi al Imperiului Otoman. Soliman a fost unul dintre cei mai puternici conducători din Europa secolului al XVI-lea.
CITEŞTE ŞI:
Actriţa principală din „Suleyman Magnificul”: „Am învăţat turceşte pe măsură ce am filmat pentru serial”
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.