Copilul tău are coşmaruri? Află ce l-a speriat de-a ajuns să viseze urât şi cum îl poţi ajuta să scape de această traumă

Comentează
Arhiva foto

Vizita la doctor pentru vaccinare, pierderea jucăriei preferate, certurile părinţilor sau monştrii animaţi pot transforma visele copiilor în coşmaruri. Psihoterapeutul Mihaela Sindie Weidinger îţi spune ce alte lucruri îi sperie pe cei mici şi cum îi poţi ajuta să scape de coşmaruri.

“Copiii percep lumea nu doar prin lucruri plăcute, ci şi prin evenimente stresante sau chiar traumatizante pentru ei, iar felul în care înţeleg întâmplările se reflectă şi în somn. Unele vise sunt frumoase, altele sunt adevărate coşmaruri.

Evenimente stresante, cum ar fi vizita la dispensar pentru vaccinare, o pedeapsă, pierderea jucăriei preferate, mersul prin vânt puternic sau violenţa adulţilor se pot transforma în coşmar. Acest tip de vis este cel mai frecvent la copii, tocmai pentru că ei percep lumea intens, dramatic”, ne-a explicat dr. Mihaela Sindie Weidinger, specialistul Sindiestet Clinic.

Copiii mai pot visa că nu se pot mişca ori că zboară, alunecă de pe un acoperiş, sunt ameninţaţi de animale, de personaje din poveşti sau de adulţi cu roluri negative.

Uneori, la vârste preşcolare, ei nu se pot opri din plâns nici după ce se trezesc, pentru că nu pot face diferenţa între vis şi realitate.

“Coşmarul e normal chiar şi la copii şi trebuie tratat ca atare. Nu e bine să-i fie minimalizată im­portanţa, dar nici să-i fie mult am­­plificată, prin în­­trebări persistente. Arată-i mi­cu­ţu­­lui că eşti alături de el. Încurajează-l să îţi povestească ce s-a întâmplat, însă nu insista inutil, dacă refuză”, a subliniat psihoterapeutul.

Aşa îi alungi monştrii din vis

  1. Încurajează-l să deseneze imaginea din vis şi să-i facă mustăţi monstrului ori să-l trans­forme într-o fiinţă sau într-un lucru pe care îl consideră inofensiv;
  2. Confecţionea­ză-i o mască şi spune-i că îl poate apăra de mon­ştri;
  3. Discută cu micu-ţul şi explică-i că întâmplarea din vis nu este reală şi că toată lumea are vise urâte, chiar şi tu;
  4. Explică-i cum scapi tu de ele, de e­­xemplu, că îţi imaginezi tot timpul ceva frumos când mergi la culcare, ca să visezi despre acel lucru.
  5. Respectă-i orele de somn;
  6. Oferă-i o masă de seară uşoară;
  7. Nu-l lăsa să vadă la TV programe violente, desene animate cu monştri care scot i­­nimi, taie, distrug sau înghit oameni, pentru că pot fi de coşmar şi pentru un adult, nu doar pentru un copil;
  8. Evită violenţa, discuţiile aprinse în familie, nu folosi expresii dure cu partenerul sau cu partenera de viaţă! Copiii cred chiar şi ce spui la supărare.

Amănunte legate de subiectul abordat de dr. Mihaela Sindie Weidin­ger poţi obţine la cabinetul acesteia din şos. Pantelimon nr. 225, bl. 66, sc. 1, parter, pe www.sindiestetclinic.ro sau la tel. 0727.465.148.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
MONDEN
Răzvan Bănică | Foto: Instagram
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
Denisa Macovei prezinta rubrica 5 Știri by Libertatea Monden
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
18:18
Accident tragic în Polonia, unde un tren de pasageri și o betonieră au intrat în coliziune. Cel puțin un mort și mai mulți răniți
17:59
Peste 500.000.000 de găini au trăit în cuști, în UE, după ce Comisia Europeană a promis că le interzice. Care este situația în România
ReportajExclusiv
17:58
Primele 6 minute din procesul în care Călin Georgescu și Horaţiu Potra sunt inculpaţi pentru tentativă de lovitură de stat. Ce s-a întâmplat în sala de judecată
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală