MENIU CAUTĂ
, de Doina Ruști

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 6 | Scriitoarea Doina Ruști, în Orașul Interzis

Distribuie

Timp de o lună, Doina Ruști se află în China, la invitația Academiei de Literatură „Lu Xun” și povestește pentru cititorii Libertatea despre locurile vizitate: Beijing și Sichuan. Ea ia parte la o serie de activități literare, legate de traducerea în limba chineză a romanului „Mâța Vinerii”, printre acestea aflându-se și un celebru festival din mitica regiune Sichuan: „Scriitorii și licorile”. 30 de zile de călătorii culturale și de povești cu scriitori. 

Stația de metrou Shilibao are indicații destul de clare, liniile fiind desemnate prin cifre și culori, ca să nu mai povestesc despre porți, ca-n aeroport, dotate cu detectoarele răului. Mă învârt un timp, apoi reușesc să-mi cumpăr tichet și cobor, numărând stațiile pe care o mână binevoitoare mi le-a scris în telefon. Trebuie să schimb, ceea ce, în ciuda clarității lăudate de toată lumea, pentru mine se dovedește dificil.

Avea dreptate bunică-mea: nu e nimic în neregulă cu mine, atâta că am ghinion. Din cauza asta o și iau în altă direcție și trebuie să mă întorc. Trenurile vin destul de repede, unul după altul, dar sunt aglomerate, nu se pune problema să prind loc pe scaun. În vagonul meu, o singură persoană visează cu ochii lipiți de geam, celelalte sunt în telefoane, adâncite în interminabilele rețele, găsite cu Baidu.com, adică Google-ul lor.

În fine, am nimerit trenul corect, dar iarăși trebuie să schimb. După un ceas și ceva – ajung la destinație, în Piața Tiananmen (Tiananmen). Vastă, copleșitoare, aducând-mi imediat în memorie cămașa albă din fața tancurilor și un sentiment vechi și dureros, de-acum 30 de ani.

Din oricare punct ai privi, se vede Orașul Interzis.

Sunt două locații simbolice, care-ți dau o idee  despre istoria Chinei: o întindere fără sfârșit, cenușie, care este marea piață a revoluției, și vechiul oraș al împăraților, de fapt, poarta bineștiută din ilustrate, cu portretul lui Mao Zedong, ca o mare pecete peste dinastia răsturnată de el.

Ca să ajung la poarta asta trebuie să străbat piața și să trec peste un bulevard larg cât Dunărea, evident printr-un pasaj subteran.

La intrare și la ieșire, sunt pichetele poliției, cu filtru strict, și detectoarele de rele. Arăt pașaportul, arunc sacul pe banda de bagaje și mă las pipăită de o chinezoaică zâmbitoare. Ies din pasaj și intru în labirintul metalic, pentru a ajunge la un nou control.

Drumul spre Orașul Interzis este lung și plin de probe. La intrare, lângă portretul lui Mao, un șir de gardieni vigilenți ne îndrumă spre poartă.

Ca să n-o mai lungesc: când ajung în oraș sunt epuizată, nu mai am chef să-l vizitez. Doar dacă m-ar teleporta cineva direct în Palatul Longevității, poate că mi-ar reveni interesul pentru antichități.

Orașul, exact ca-n filmul lui Bertolucci, te întâmpină cu spații generoase și multele trepte care duc spre tronul ultimului împărat. Porți, palate cu acoperișuri dantelate, împodobite cu animale de basm, și numeroase încăperi, ca-ntr-un interminabil muzeu.

Vase și stampe care dau măsura vieții medievale, prin tematică, și pe cea a iluminismului chinez, căci cele mai multe dintre ele au fost făcute în acel secolul pe care eu îl iubesc așa de mult: al XVIII-lea.

În frize, dar mai ales în multele podoabe, dorm încolăciți dragoni aurii, paznicii dinastiilor Ming și Qing, iar, în abside, jilțuri impozante mai așteaptă încă niște împărați.

Palatele, cu scări care duc spre turle sau spre mici terase, par adunate în mijlocul unei câmpii, fost câmp de luptă, devenit între timp un cartier modern.

De jur împrejurul anticului oraș, se risipesc străduțe foarte cochete, cu restaurante și prăvălii de suveniruri dar mai ales cu patiserii în care dorm încălzite prăjiturele de orez.

Abandonez zona, hotărâtă să intru la Muzeul Național, ca să văd în variantă scurtă moștenirea fostelor dinastii. Evident, trec din nou prin toate controalele, dar, ghinion: muzeul este închis, din cauze necunoscute. Nu se știe când se va deschide. Din nou mă simt ca acasă!


Citește și:

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 1 | Scriitoarea Doina Ruști se află în China și povestește pentru cititorii Libertatea despre locurile vizitate

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 2 | Jurnal de călătorie al scriitoarei Doina Ruști: despre cazarea cu regim de internat și cum se îmbină marile mărci americane în tradiția chineză

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 3 | Jurnal de călătorie al scriitoarei Doina Ruști: O cină la Beijing, alături de un profesor de caligrafie chineză

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 4 | Scriitoarea Doina Ruști: „Este un oraș scump, ceea ce se reflectă în fețele triste ale locuitorilor săi”

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 5 | Scriitoarea Doina Ruști, despre mijloacele de transport din Beijing și întâlnirea cu scriitorul chinez care vorbește româna la perfecție

CORESPONDENȚĂ DIN BEIJING, CAPITOLUL 7 / Scriitoarea Doina Ruști, despre adevărata mâncare chinezească

Citește mai multe despre China pe Libertatea.

Comentarii