Cum ajungi pilot de avion și câți bani poți câștiga

Comentează
Cum ajungi pilot de avion - imagine din cabina unui avion

„Doamnelor și domnilor, vă vorbește căpitanul!”. Pentru cei care călătoresc cu avionul aceasta este una dintre frazele pe care pasagerii dintr-un avion comercial le aud deseori în difuzoare în timpul zborurilor.

Cel care vorbește este, evident, comandantul aeronavei, care prin această formulă de adresare urmează să facă un anunțat important pentru pasageri ori să le ofere acestora diverse informații despre condițiile de zbor.

Comandanţii de avioane au una dintre cele mai râvnite meserii deoarece sunt foarte bine plătiți, au un statut privilegiat în comunitate şi au șansa de a vedea toată lumea.

Dacă îți surâde ideea de a ajunge pilot de avion comercial noi îți vom spune în cele ce urmează ce ai nevoie pentru a îmbrățișa această meserie foarte frumoasă.

Cum poți deveni pilot de avion?

Înainte de toate, ca să poți deveni pilot trebuie să fii sănătos tun, să ai nervi de oțel, de o capacitate uriașă de concentrare, precum și de diverse aptitudini.

Apoi, ca să ajungi pilot de avion în România poți să urmezi o carieră militară aplicând la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”.

Dacă nu te atrage uniforma militară poți să urmezi cursurile unei școli de pilotaj acreditată de Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Cea mai importantă dintre acestea este Școala Superioară de Aviație Civilă.

De asemenea, poți face primii pași în industria aviatică încă din timpul liceului. În urmă cu patru ani, la Caransebeș a fost inaugurat primul liceu privat de aviație din România.

Ce cursuri trebuie să urmezi ca să devii pilot de avion?

Cursurile unei școli de pilotaj sunt cursuri de formare profesională, care conțin ore de pregătire teoretică și ore de pregătire practică. În timpul şcolii, elevii trebuie să atingă 220 de ore de zbor, o parte dintre acestea fiind efectuate pe simulator.

Elevii trebuie să atingă 220 de ore de zbor în timpul şcolii

Tipul acestor cursuri depinde de tipul de licență pe care absolventul și-o dorește și de tipul de aparat de zbor pe care se va face practică.

Unele companii de zbor, inclusiv cele românești, oferă și ele cursuri de licențiere, mai ieftine, dar absolvenții vor fi obligați la terminarea cursurilor să lucreze în cadrul acelor companii.

La absolvirea cursurilor elevii susţin examene teoretice şi practice pentru obţinerea licenţei ATPL. Acesta este documentul care atestă cea mai înaltă calificare a unui pilot.

Această licenţă este valabilă timp de şapte ani, iar în această perioadă pilotul va trebui să adune cel puțin 1.500 de ore de zbor. În caz contrar, acesta își va pierde licenţa.

Cât costă să devii pilot de avion?

Dincolo de calitățile despre care vorbeam anterior, pentru a deveni pilot vei avea nevoie de foarte mulți bani.

Cursurile pe care trebuie să le urmezi în cadrul acestei instituții sunt extrem de costisitoare, și anume 60.000 de euro. Vorbim aici de o taxă școlară chiar mai mare decât cea pentru un an de studii la marile universități ale lumii.

Costurile de instruire pot depăşi 100.000 de euro

Pentru a te putea angaja la marile companii aeriene va mai trebui să îți iei licențele suplimentare pe care acestea le cer. Pentru asta vei avea nevoie de alt câtva zeci de mii de euro, ceea ce înseamnă că, atunci când vei trage linie, vei ajunge la un total ce poate depăși chiar 100.000 de euro.

În cazul în care nu dispui de atât de mulți bani, dar îţi doreşti foarte mult să devii pilot de avion, singura variantă este să faci credit la bancă. În această situație, fiind vorba despre o sumă atîât de mare, cel mai probabil va trebui să garantezi împrumutul bancar cu propria locuinţă. Asta dacă deții una...

Câți bani poți câștiga ca pilot de avion?

Trebuie să știi că licenţa de zbor nu îţi va garanta automat un loc de muncă, cu atât unul aproape de casă. Companiile aeriene care au cumpărat cele mai multe aeronave în ultimii ani şi care, firesc, au nevoie de mai mulţi piloţi sunt cele din Asia şi din Orientul Mijlociu.

Licența expiră după doi ani, iar în acest interval vei avea nevoie să efectuezi un anumit număr de ore de zbor pentru ca licența ta să fie „activă”. De asemenea, comandant de aeronavă vei putea deveni doar după ce vei avea la activ un anumit număr de ore de zbor. Până atunci vei îndeplini rolul de copilot.

Poți face aceste ore ca pilot voluntar sau poți să fii angajat de către persoane sau companii private care dețin avioane și care au nevoie de piloți acreditați care să asigure transport de bunuri și persoane.

Ca să-ți faci o idee, îți spunem că un comandant de aeronavă poate ajunge să câştige chiar şi 200.000 de euro pe an. Cei mai prost plătiţi piloţi se pot lăuda cu un câştig de 36.000-38.000 de euro anual.

Operatorii de zbor din țara noastră îi plătesc pe piloți cu salarii de aproximativ 6.000-7.000 de euro pe lună. În schimb, salariile oferite de marii operatori de zbor din străinătate depăşesc 8.000 de euro lunar și pot ajunge chiar la 18.000-20.000 de euro în cazul piloţilor experimentaţi, adică cei cu mii de ore de zbor la activ.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
20:18
Donald Trump și Vladimir Putin au vorbit la telefon o oră fără să rezolve nimic. Cum l-a asigurat președintele rus pe omologul său
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
TRENDING
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!