Fernando este singurul locuitor al satului Benamira din provincia spaniolă Soria, unde trăiește de 17 ani. Deși izolarea ar putea părea descurajantă pentru mulți, pentru Fernando, avantajele traiului liniștit și economisirea banilor cântăresc mai greu decât inconveniențele.
Cuprins:
Locuind în casa moștenită de la familia sa, Fernando reușește să economisească în Spania, în jur de 700 de euro pe lună, potrivit publicației Panorama.
Cheltuielile sale lunare sunt reduse: între 40 și 50 de euro pentru electricitate, 300-400 de euro pentru alimente și o sumă similară pentru combustibilul necesar deplasării într-o zonă izolată. Cheltuielile pentru telefon și internet se ridică la aproximativ 50 de euro pe lună, iar veniturile sale lunare ajung la 1.500 de euro.
„Dacă mă țin strict de buget, economisesc de fapt 700 de euro. Dar nu sunt strict, pentru că trebuie să te și bucuri de viață”, spune el.
Benamira, cândva un sat prosper cu peste 200 de locuitori, este astăzi aproape pustiu. Cele 58 de case din localitate sunt în mare parte goale, fiind utilizate doar ocazional, în special de proprietari care revin pe timpul verii. Satul nu mai are școală, magazin sau transport public regulat, iar cel mai apropiat spital se află la 90 de kilometri distanță.
Cu toate acestea, Fernando nu își dorește să se mute în oraș. „Vorbesc singur de nevoie, pentru că nu am cu cine să vorbesc”, glumește el, reflectând asupra singurătății din viața rurală.
Fernando crede că satul său ar putea deveni soluția perfectă pentru cei care caută chirii accesibile. Potrivit lui, prețul unui apartament în Benamira ar putea ajunge la doar 200-250 de euro pe lună, o sumă infimă comparativ cu chiriile din marile orașe.
Când nu lucrează la întreținerea drumurilor, Fernando își ocupă timpul făcând jogging, îngrijind grădina de legume, gătind sau scriind monologuri umoristice despre viața la țară. Deși traiul de unul singur poate părea dificil, pentru Fernando, liniștea și pacea din Benamira sunt neprețuite: „Trebuie să te și bucuri de viață”, spune el.
Pentru moment, Fernando rămâne singurul rezident permanent al acestui sat uitat de lume, bucurându-se de viața simplă pe care a ales-o.