Cum să te ferești de curenții din Marea Neagră. Sfaturi pentru turiștii la mare vara aceasta

Comentează

Sezonul estival a început deja și nu mai este mult și vine vacanța. Concediul este anunțat, slipul este pregătit, crema de soare și playlistul de vară, și ele. Dar ești sigur că știi cum te protejezi de cel mai periculos lucru de pe litoral? Nu rechinii, bineînțeles, ci curenții care te trag în larg, chiar și când apa pare liniștită.

Curenții te trag în larg fără să-ți dai seama

Dacă mergi la mare vara asta, sunt câteva lucruri esențiale pe care trebuie să le știi ca să nu-ți riști viața. Curenții din Marea Neagră sunt invizibili, dar extrem de periculoși, mai ales pentru cei care nu au experiență în înot.

„În momentul în care intri într-o apă, trebuie să iei în calcul că te joci cu natura”, a explicat Sebastian Furtună, instructor de înot, la Rock FM. El spune că cel mai periculos moment e acela în care simți că apa devine brusc mai rece. Asta înseamnă, de cele mai multe ori, că ai intrat într-un curent care te trage în larg.

„Toată lumea tinde să înoate înapoi spre mal pentru a se salva, dar cel mai bun lucru pe care-l poți face e să înoți paralel cu malul, ca să ieși din curent”, spune Furtună.

După ce simți că nu mai ești împins spre larg și apa își schimbă din nou temperatura, poți să înoți înapoi spre țărm.

Înoată cu cineva, ia-ți un flotor și nu sări în apă fără să vezi ce e dedesubt

Instructorul mai spune că, indiferent cât de bun înotător ești, trebuie să ai un plan înainte să intri în apă. „Să ai o imagine de ansamblu a locului în care vrei să înoți, unde vrei să ieși, să nu cumva să obosești pe la jumătatea drumului”, explică el.

Cel mai bine este să înoți cu cineva. Astfel, dacă pățești ceva, acea persoană poate alerta salvamarii. Iar dacă ești singur, un flotor poate face diferența.

„Vine cu un fluier, nu te încurcă și îți permite să stai la suprafață când obosești”, insistă instructorul.

Săritul de pe stânci poate părea cool, dar impactul poate fi devastator

„În Grecia sau Croația există locuri speciale pentru sărituri, dar la noi, apa nu e limpede, nu știi ce e sub ea. Când sari de la 5 metri te alegi cu vânătăi, dar de la 10 în sus, e ca și cum te-ai lovi de asfalt”, avertizează Furtună. Intrarea în apă trebuie să fie cât mai verticală, altfel impactul poate fi devastator.

Unul dintre cele mai mari pericole este încăpățânarea unora de a intra în apă chiar și când salvamarii ridică steagul roșu, semnul clar că marea e periculoasă.

„Cei care ignoră avertismentele nu doar că își pun viața în pericol, dar îi expun și pe salvatori”, atrag atenția autoritățile.

21 de oameni au murit înecați în vara lui 2024

În sezonul estival 2024, 21 de persoane și-au pierdut viața în Marea Neagră. Alți 72 de oameni au fost salvați de la înec, iar echipajele ISU au avut 93 de misiuni de salvare pe litoral. Cele mai multe intervenții au fost în Eforie Sud, Eforie Nord, Costinești și Vama Veche, scrie Adevărul.

Numărul a crescut față de 2023, când 18 persoane și-au pierdut viața și 43 au salvate. România este, conform Eurostat, țara din Uniunea Europeană cu cele mai multe decese prin înec, 21% din totalul UE.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:16
Magistrala 6 de metrou: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției, după ce a excavat 3.671 de metri de tunel
17:12
Ministerul Sănătății a reluat livrarea vaccinului BCG în țară. Ce trebuie să facă părinții copiilor rămași nevaccinați
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
17:00
BNR anunță că inflația va crește din nou până la sfârșitul anului, după ce a scăzut la 6,17% în august
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește