Izolarea și efectele ei

În contextul pandemic, „rănile” emoționale au luat locul celor fizice, la o intensitate diminuată. Astfel, izolarea, măsurile restrictive, limitarea interacțiunii sociale, grijile, epuizarea profesională, teama de contaminare și neliniștea că cei dragi ar putea fi în pericol: toți acești factori ne-au afectat într-o oarecare măsură. Chiar și cei care se presupune că știu cum să gestioneze o situație stresantă, cum ar fi epuizarea fizică și mintală, au fost afectați într-o măsură considerabilă. 

În acest sens, rezultatele unui proiect pilot în România, cel al evaluării epuizării fizice și a stresului profesional, efectuat de specialiștii Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara, sunt îngrijorătoare: mai bine de jumătate dintre angajații din sistemul medical din România sunt secătuiți emoțional și fizic după munca din pandemie. Și chiar fără a lupta în prima linie împotriva COVID-19, și în cazul angajaților din alte sectoare profesionale, inclusiv în cel care activezi tu, cifrele nu diferă foarte mult.

Remedii la îndemâna ta

Mai ales dacă locuiești la casă, poți să te preocupi mai mult de amenajarea curții și a grădinii, mai ales că e primăvară, iar vremea de afară este frumoasă, cu temperaturi ridicate, un motiv întemeiat de a face mișcare și de a sintetiza Vitamina D, esențială pentru funcționarea optimă a întregului organism. Prima dată preocupă-te de lucrările de bază, de exemplu, pentru a finisa căile de acces, dar mai ales scările de la ușa principală și chiar de la poartă, poți comanda gresie exterior antiderapanta, rezistentă, accesibilă și disponibilă într-o varietate de modele. 

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

După această etapă, poți să te preocupi de grădinărit, să sapi grădina, să cultivi flori, ba chiar și să amenajezi o grădină de verdețuri. Salata, leușteanul, pătrunjelul, busuiocul sunt rezistente variațiilor de temperatură și nu au nevoie de condiții speciale pentru a crește. 

În cazul în care te decizi să plantezi și câțiva pomi fructiferi, este un moment prielnic pentru a concretiza acest plan. Iar dacă ești tentat să ai mereu o pată de culoare verde sau chiar mai multe, poți să te orientezi și către conifere, cum ar fi niște brăduți.

De ce e un moment bun să faci ergoterapie - relaxarea prin muncă fizică, la îndemâna oricui  (PUBLICITATE)

Dacă ești părinte, mai ales grădinăritul, cât și îngrijirea și curățenia în curte pot reprezenta pretexte pentru a petrece timp de calitate alături de copilul tău care va avea parte de un exemplu pozitiv. Dacă acesta va percepe totul ca pe o joacă, tu vei beneficia de o formă de ergoterapie, astfel încât te vei simți mult mai relaxat și mai optimist.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Important e să nu perseverezi într-o stare vulnerabilă și de fiecare dată să-ți găsești o preocupare, de preferat în natură, la aer curat, departe de dispozitivele digitale, indispensabile în prezent pentru muncă și socializare.

Sursa foto: unsplash.com

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI