Campania «Libertatea şi Libertatea pentru femei te ajută» a ajuns şi la uşa unei fete din Capitală.
“Campania Libertatea şi Libertatea pentru femei te ajută” i-a făcut o bucurie unei fete grav bolnave. Mariana Bounegru, de 16 ani, din Capitală are anevrism cerebral şi o boală a pielii. Fata a fost bucuroasă din cale afară când ne-a văzut la uşa ei cu braţele încărcate de cadouri.
Familia Bounegru locuieşte în sectorul 1 al Capitalei. Cei şase membri ai familiei stau într-o cameră, plină de mucegai şi de igrasie. “Ne e foarte greu. Fetiţa noastră cea mare, Mariana, e tare bolnavă şi nu am bani de medicamente. Ea făcea handbal de performanţă, dar a trebuit să renunţe pentru că nu are voie să facă efort. A stat în comă două luni, nu credeam că o să-şi revină. Mulţumim că v-aţi gândit la noi! Chiar nu aveam ce să le pun copiilor pe masă”, ne-a spus Maria, mama copiilor.
Are probleme de sănătate
Fericită a fost şi Mariana, fata de 16 ani care nu a avut parte niciodată în viaţa ei de o surpriză. “Am multe probleme de sănătate şi am crezut că nu voi fi vreodată fericită, dar Libertatea mi-a arătat că viaţa e frumoasă. E o mare surpriză. E prima dată când primesc un cadou”, ne-a spus fata. Cadourile au fost oferite de magazinele Carrefour, Hama, Magazinul Z şi Henkel.