Prin inițiativa Donează pentru linia întâi, orice persoană fizică sau companie poate dona folosind formularul de la adresa www.eMAG.ro/doneaza.
Banca Transilvania și eMAG, două dintre inițiatoarele proiectului, au donat împreună încă 2 milioane de lei pe platforma prin care se strâng fonduri pentru a-i susține pe medici și personalul medical, precum și pe toți cei din prima linie care luptă direct cu pandemia provocată de coronavirus. Astfel, suma donațiilor efectuate prin platformă până acum ajunge la peste 11 milioane de lei.
Lista companiilor care s-au alăturat proiectului prin donații este completată de Metropolitan Life – 1.000.000 de lei, Mastercard – 530.090 de lei, Baupartner Group – 500.000 de lei, plus companiile PayU, Genesis Property, Bondoc&Asociatii SCA, Servel, COFACE Romania Credit Management, Conviv Media, General Gaz Company SRL, REFIN Company SRL, EPC Consultanta de mediu SRL.
Cele mai multe donații raportate la numărul de locuitori au venit din Florești, Chiajna, Voluntari, Bragadiru, București. Până la acest moment, localitățile care au contribuit cel mai mult prin donații sunt București, Cluj-Napoca, Iași, Ploiești și Brașov.
Din fondurile strânse pe platformă, sunt achiziționate materialele și aparatura necesară în spitale, dar și pentru medicii de familie, polițiștii, jandarmii și militarii aflați în linia întâi, pe baza necesarului furnizat de către Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), în coordonare cu Ministerul Sănătății. Ulterior, materialele sunt distribuite acolo unde este cea mai mare nevoie prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Până acum, prin program au fost direcționate peste 5 milioane de măști de protecție cu trei pliuri către medici de familie, polițiști, jandarmi și militari. De asemenea, 350.000 de măști N95 (FFP2), cu grad ridicat de protecție au fost donate medicilor din spitale.
Totodată, două ventilatoare de înaltă performanță Mindray SV600 achiziționate prin intermediul platformei Donează pentru linia întâi au ajuns la Spitalul Județean Suceava și la Spitalul Clinic Victor Babeș din București, sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență.
Campania umanitară Donează pentru linia întâi a fost lansată la începutul lunii aprilie de Banca Transilvania, eMAG, Mobexpert și Bitdefender.