Adela vă sfătuiește în sex și iubire. ”Familia are o influenţă foarte mare asupra lui, iar eu nu vreau să fiu pe locul doi”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
De când lumea si pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.
Cuprins:
Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.
Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.
Bună Adela, Mă numesc Elena, am 26 de ani şi am o relaţie de 6 ani. Îl iubesc enorm, dar nu mai pot să cred în el. Mi-a distrus încrederea în el şi nu a ştiut să o recâştige, cu toate că i-am dat nenumărate şanse. Urma să ne căsătorim anul acesta, în septembrie, dar nu mă mai simt capabilă să continui relaţia singură. Are un caracter dificil, am încercat să îl accept aşa cum e el, dar sunt şi eu o femeie puternică şi vreau să am un bărbat puternic pe care mă pot baza pe viitor şi cu care putem să ne rezolvăm problemele împreună, nu să le abandonăm. Ce să fac? Familia lui are o influenţă foarte mare asupra lui, cel puţin asta mi-a demonstrat de nenumărate ori. Nu vreau să îl despart de familia lui, dar nici eu nu vreau să fiu pe locul 2 în viața noastră. Îţi trimit această scrisoare adresată iubirii mele, dar pe care nu pot să i-o arăt:
Dragul meu,Îţi scriu aceste rânduri ca să înţelegi şi să mă cunoşti cu adevărat. Nu pentru că nu aş avea curajul să ţi le spun în faţă, ştii foarte bine că foarte multe lucruri deja ţi le-am spus, dar ca de obicei, noi doi, în ultima perioadă, nu am reuşit să ducem o conversaţie la bun sfârşit, pentru că tu nu ai acceptat niciodată să îţi spun ceea ce m-a făcut să sufăr lângă tine.Să începem cu începutul relaţiei noastre de acum aproape 6 ani. Îţi mai aminteşti ...hmmm...nici nu îmi doream să am o relaţie cu tine la început, din cauza imprejurimilor şi neplăcerilor prin care treceam, dar tu....tu ai insistat....M-ai sărutat pentru prima oară când mă conduceai acasă şi de atunci ţi-ai spus că sunt a ta, devenisem deja proprietatea ta. Nici măcar nu m-ai întrebat dacă te plac sau nu, dacă vreau o relaţie cu tine sau nu. Nu, tu ştiai că deja sunt a ta şi nimeni nu mai are dreptul asupra mea. Cred că acolo am greşit de la început. Nu trebuia să accept aşa ceva, dar totuşi am acceptat şi, în ciuda faptului că nu te vedeam ca pe un posibil partener, te-am acceptat în viaţa mea.De la începutul relaţiei, ai început să mă modelezi după bunul tău plac, iar eu nu aveam energia necesară să îţi spun unde să te opreşti, ce anume mă deranja la tine şi la comportamentul tău (şi aici am greşit de la început). Dar, am început să ţin la ţine, îmi făcea bine prezenţa ta, îmi plăcea să te am lângă mine, să îmi acorzi atenţia necesară, să mă faci să mă simt iubită (în felul tău). Am început să te îndrăgesc din ce în ce mai tare, dar nu era iubire, începuse să fie atracţie de tine, atracţie de nebuni, atracţie de necunoscut, până am început să te iubesc cu adevărat. Hmmmm...da..începusem să te iubesc, te iubeam şi îmi era frică să nu greşesc, îmi era frică să îmi asum această iubire, cu toate că ştiam că nu va ţine mult. De ce? Nu pentru că erai o persoană rea sau pentru că nu mă iubeai. Îmi era frică să te iubesc din cauza lumii în care trăiai, dar tot tu mi-ai spus şi am crezut în tine: eu trebuie să te iubesc pe tine, nu pe lumea în care trăieşti. Iar asta am şi făcut. Te-am iubit pe tine şi te iubeam din ce în ce mai mult. Am început să cred în Noi, în relaţia noastră, nu pentru că m-ai "cumpărat" cu daruri sau plimbări scumpe, pentru că nu mi le-ai oferit niciodată, dar credeam în dragostea noastră...Am început să iau şi atitudine, să îmi spun punctul de vedere asupra lucrurilor ce mă deranjau în comportamentul tău şi ştiu că nu am greşit în a-mi spune punctul de vedere, dar tu incepusei să îţi schimbi comportamentul. Faţă de mine, nu faţă de dragostea noastră. Îmi spuneai că sunt copil că nu sunt destul de matură să iau decizii sau să văd ce e bine şi ce e rău în asta. M-ai făcut să îmi înlătur toţi prietenii cu care strânsesem o legătură frumoasă de amiciţie, doar pentru simplul fapt că tu erai gelos, fără să îţi dau nici măcar un singur motiv (pentru că mai târziu să aflu că ai fost influenţat de anumite persoane. Ştii la cine mă refer). Când ai văzut că totuşi nu tac în a-mi apăra cât de cât viaţa şi responsabilităţile mele, îmi spuneai că sunt eu din nou prea naivă şi că "pun botul" la ce îmi spunea prietenă cu care locuiam. Trebuia să îmi dau seama şi tu trebuia să îţi dai seama că sunt mult mai puternică pentru ca cineva să îmi dicteze ce să fac în viaţă. Trecusem prin prea multe lucruri ca să pot accepta să îmi conducă viaţa. Şi ştii bine că eu de la început îţi spuneam ce şi cum vreau de la viaţă. Poate aici iar am greşit, pentru că ţi-ai format o părere despre mine pe când aveam 20 de ani şi ai rămas la acea părere fără să ţi-o mai schimbi, şi anume că sunt prea tânără, prea naivă şi că nu sunt suficient de matură să îmi iau propriile decizii.Nu vreau să dau vina pe nicio persoană din exteriorul relaţiei noastre, pentru că nu ei au trăit ce am trăit noi. Eu dau vina pe tine că nu a mers relaţia noastră, că eşti un bărbat slab, că după aproape 6 ani de relaţie, cu bune şi cu rele, nu ai acceptat niciodată şi nu ai vrut să ştii cum e să îţi petreci viaţa lângă o femeie puternică. Acum ai să zâmbeşti pentru că ţi-ai dat seama că sunt o femeie puternică.Dragostea mea, am ajuns în punctul de a spune punct la tot ce ne leagă, dar nu pentru că sunt o femeie slabă şi că nu pot să îmi continui viaţa cu tine, ci pentru că ştiu ce sunt, ştiu ce vreau şi pe cine vreau în viaţa mea.Ok, în fiecare relaţie există certuri, împăcări, se învaţă din greşeli, se cere scuze, avansăm în viitor cu o lecţie învăţată fără să o mai repetăm, dar tu mi-ai demonstrat că nu eşti puternic. Nu pentru că nu mă iubeşti, ci pentru că la vârstă de 30 de ani nu eşti responsabil de greşelile tale sau ale noastre. În cei aproape 6 ani de relaţie, nu ţi-ai cerut niciodată scuze pentru ce ai făcut. Mereu te iertam şi fără să îţi ceri scuze, lăsăm de la mine, doar ca să ne fie bine, iar aici cred că din nou am greşit. Dar ştii ce am învăţat din greşeală asta? Că sunt un om bun şi ştiu să trec mai departe şi să ţin incontinuare la persoana iubită.Ţi-am iertat nenumărate greşeli, fără să îţi fi cerut ceva imposibil. Ţi-am cerut doar să nu mă mai superi, dar tu nu ai ţinut cont de suferinţele provocate sufletului nostru şi ai mers mai departe. Pui, eşti conştient că te-am urmat peste tot, chiar dacă nu eram de acord, dar ai ştiut foarte bine şi ai prins slăbiciunea la mine şi m-ai făcut să renunţ din nou la toate că să te urmez, ceea ce am şi făcut. Te-am urmat spunându-mi şi asigurându-mă că vom avea o viaţă şi mai frumoasă. Am început din nou de la "0", începusem să muncesc, ceea ce îmi plăcea foarte mult, începusem să cred că ne va fi bine, dar nu a fost aşa. Certurile se accentuau din ce în ce mai mult, iar eu sufeream în tăcere. Am început să mă închid din nou în mine şi să devin rece cu ceilalţi, dar nu şi cu tine, chiar dacă îmi spuneam să nu vorbesc sau să nu mai stau cu tine, dar iubirea faţă de tine era mult prea mare. Erai slăbiciunea puterii mele, nu puteam să mă opun dragostei faţă de tine. Am început să îţi spun şi eu discutam sau, mai bine spus, ţineam un monolog, pentu că tu să mă înţelegeai. Dar nimic. Tu parcă erai surd şi nu ascultai ce îţi spuneam. Dragostea mea, ceea ce îţi spuneam, îţi spuneam pentru că simţeam că din cauza comportamentului tău noi ne distanţam unul de celălalt.Mi-ai reproşat că devenisem prea impulsivă şi că tu nu acceptai să îţi fi spus ceva. Te rugam să vorbeşti deschis cu mine, să îmi spui unde greşesc, să ne reparăm problemele fără să renunţăm la noi, dar tu nimic, continuai cu greşeli repetate la infinit, fără să ţi le asumi şi, pe deasupra, m-ai îndepărtat de tot de noi.Mai ţii minte când ţi-am spus, pui, că nu mai cred în Noi şi că să mă faci cred din nou în noi doi şi în relaţia noastră? Să-mi daiun motiv să cred că ai rămas tot tu? Mai ţii minte? Nu ştiu dacă îţi mai aduci aminte, dar eu îmi aduc aminte că te-am întrebat ceva foarte important. Te-am întrebat CE ÎNSEMN EU PENTRU ŢINE? Şi ştii că nu ai putut să îmi răspunzi imediat, ai făcut-o după două-trei zile. Mi-ai spus că însemn totul şi te-am crezut, chiar dacă ştiam că nu ai spus-o din suflet. Te-am mai întrebat dacă mă cunoşti şi ţi-am cerut să îmi spui ceva despre mine şi nu ai ştiut să îmi răspunzi nici măcar la întrebarea cea mai simplă: Ce mă face fericită? Răspunsul erai TU. Tu mă făceai fericită, chiar şi cu suferinţele provocate.Pui, certurile erau aproape în fiecare zi. Zilele erau liniştite, apoi celelalte erau dureroase, cel puţin pentru mine. Poate că, într-adevăr, din acest punct de vedere sunt slabă. Am fost slabă în ceea ce priveşte sufletul meu. Am pus prea multă dragoste acolo unde nu trebuia.Ţi-am demonstrat mereu că te vreau pe tine, dar trebuia să îmi demonstrezi că şi tu mă meriţi. Dar tu nu ai făcut nimic, dimpotrivă. Ştii ce m-a durut cel mai tare? Că am renunţat din nou la tot ce îmi creasem lângă tine, în noul oraş, pentru mine şi locul unde te-ai născut şi ai copilărit până să ne fi cunoscut. În afară plecasem cu inima şi sufletul distrus de lângă tine, pentru că nu mai puteam continua, iar după o săptămână, când trebuia să plec în altă ţară, în vacanţă, mi-ai spus să mă întorc, că îţi pare rău şi că vrei să o luăm de la capăt. M-iai promis multe, dar din păcate eu aveam biletul de avion doar dus, pentru că nu ştiam… Chiar în seara când plecam, mi-ai spus că mă vrei lângă ţine şi ţi-am spus că e bine că ai deschis ochi, dar demonstrează-mi că mă vrei lângă tine şi că ai să mă respecţi şi voi fi eu o prioritate, nu familia ta, nu rudele tale, nu prietenii tăi. Mi-ai spus că da, că va fi bine. Aşa mi-ai spus timp de o lună de zile, când am acceptat din nou să îţi mai dau o ultima şansă. Mi-a fost greu, enorm de greu să mă întorc la locul unde am suferit foarte mult, cu toate că persoanele care îmi cunoşteau suferinţă mi-au spus că fac cea mai mare greşeală a mea, dar nu i-am ascultat, iar tu, cunoscându-mi slăbiciunea faţă de tine, nu ai avut grijă să îmi recâştigi încrederea în tine.Şti ce m-a durut cel mai mult? Nu că m-ai lăsat să îmi petrec Revelionul singură şi ai plecat la sora ta, să petreci cu ea, lăsându-mă singură acasă. M-a durut că, ştiind suferinţă pe care am trăit-o din cauza familiei tale, mi-ai demonstrat că eu nu voi fi niciodată prioritate în viaţa ta, aşa cum erai tu pentru mine. M-ai întors din drum doar să îmi demonstrezi că familia ta e mult mai importantă decât relaţia noastră, decât căminul nostru.Urma să ne căsătorim, decizia o luasem tot din cauza unor certuri, iar tu ai hotărât să îmi demonstrezi că dacă începem pregătirile pentru nuntă, îmi vei arăta că va fi bine, dar nu a fost aşa. Mi-ai oferit o floare şi după i-ai rupt toate petalele. Asta am simţit eu şi cu pregătirile de nuntă. Nu mai pot şi am realizat că da, ţin enorm la ţine, dar tu m-ai făcut să îmi închid dragostea faţă de noi, să o blochez în inimă fără să ştie cineva suferinţa din sufletul meu. Ţi-am şi spus că nu mai cred în noi, că nu te mai iubesc, dar te-am minţit, pentru că te iubesc enorm în continuare, dar nu mai pot continua această relaţie. Mai sunt 8 luni până la căsătorie şi eu îmi doresc să fiu soţia ta în faţa lui Dumnezeu dar nu aşa, în suferinţă.Am pierdut tot ce era mai important în viaţa mea, ne-am pierdut pe noi. Ce să fac? Te-am iubit, te iubesc şi te voi iubi în continuare, dar nu aşa. Mă doare şi sufletul meu nu mai suportă suferinţă. Nu vreau să mă pierd şi pe mine. Spune-mi ce să fac? Decizia am luat-o, aştept un răspuns din partea ta.Cu drag, sufletul tău,iubirea ta (cum îmi spuneai).
Adela răspunde:
Dragă Elena, Nu vreau să te dezamăgesc dar, în ceea ce îi privește pe bărbați, mai mult contează faptele decât vorbele. Mi-e greu să cred că el va avea răbdare să citească cu atenție scrisoarea ta – oricât de mult te-ar iubi. Apoi, dacă va citi totuși, nu sunt sigură că va înțelege toate nuanțele pe care tu i le-ai oferit acolo. Dacă, totuși, el e un bărbat special care e capabil să înțeleagă, nu va fi suficient pentru a trece la fapte (între noi fie vorba, dacă ar fi fost capabil să înțeleagă, nu se ajungea aici). Pentru că bărbații au nevoie de acțiuni simple și clare. Te-a lăsat singură de Revelion? Tu nu îi trimiți o scrisoare, ci pleci – fără să îl anunți – undeva departe, unde te va găsi cu greu. Niciun bărbat nu va face gesturi importante fără să fie motivat. Dacă deja aveți o relație cu probleme, ultimul lucru pe care îl va dori este să stea de vorbă cu tine. Psihologii din lumea întreagă ne-au avertizat pe noi, femeile, că bărbații fug cât pot de departe când aud propoziția: ”Iubitule, trebuie să vorbim…”. Când sunteți într-o pasă bună, când vă iubiți și totul este relaxat între voi, atunci da, puteți vorbi vrute și nevrute. Dar, când apare un conflict, toate încercările tale de a-l rezolva prin vorbe, vor fi sortite eșecului. Dă-i omului o lecție. Dispari fără explicații. Dă-i șansa să lupte pentru tine, dacă te iubește. Dacă vine și își cere iertare, abia atunci să-l crezi. Dacă nu, o să te milogești de el toată viața, și nu știu dacă asta vrei. Pari să fii o femeie puternică, nu te lăsa ușor. Nu e el singurul bărbat pe lume.
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
