VIDEO | Grecia vrea să atragă turiști și iarna. „S-ar putea să fiți surprinși”. Ce destinații sunt promovate

Comentează

Grecia își promovează acum și destinațiile de iarnă, într-o campanie lansată săptămâna aceasta de Ministerul Turismului, relatează site-ul Greek Travel Pages.

Campania face parte din programul „Tot ce îți dorești este Grecia” și are scopul să promoveze statul mediteranean cunoscut pentru plajele și stațiunile sale care atrag milioane de turiști din întreaga lume pe timpul verii.

Sponsorizată de Fundația Onassis, campania este prima din Grecia care promovează exclusiv destinații de vizitat în sezonul de iarnă și încearcă să arate că țara are mai mult decât destinații insulare. Printre elementele-cheie ale campaniei se numără faptul că Grecia este un loc autentic și sigur de vizitat.

Campania prezintă o serie de destinații ale regiunilor Tesalia, Macedonia de Vest, Epir, Grecia Centrală și Peloponez, inclusiv Meteora, Nymfaio, Florina, Karpenisi, Corint și Ioannina.

Timp de patru luni, campania „Grecia are o iarnă” va prezenta peisajul rural al țării, munți, lacuri, râuri, sate, gastronomie locală, tururi și activități care pot fi savurate în natură, inclusiv plimbări cu bicicleta, parapanta și rafting.

Campania promovează, de asemenea, orașe mari și cunoscute precum Atena și Salonic și atracțiile pe care le au de oferit în timpul sezonului de iarnă.

„Campania vine într-un moment dificil pentru Europa din cauza variantei Omicron, dar scopul nostru este să ne sprijinim destinațiile de iarnă care au trecut prin momente grele în ultimii doi ani”, a spus ministrul grec al turismului, Vassilis Kikilias, adăugând că își propune să stimuleze cererea în sezonul de iarnă și să combată sezonalitatea.

Potrivit lui Kikilias, noua campanie va fi actualizată frecvent, în funcție de evoluțiile pandemiei de pe piețele țintă ale Greciei, care includ Marea Britanie, Germania, Franța, Italia, Spania, Danemarca, Suedia, Polonia și Israel.

La rândul său, secretarul general al Organizației Naționale a Turismului (GNTO), Dimitris Fragakis, a spus că noua campanie depășește promovarea Greciei ca destinație familiară „soare și mare” și urmărește să promoveze destinațiile și afacerile țării care oferă experiențe unice de iarnă.

„Noua strategie a GNTO vede toată Grecia ca o potențială destinație turistică și care poate fi vizitată pe tot parcursul anului”, a spus Fragakis, subliniind că campania va demonstra că destinațiile continentale ale țării pot juca un rol principal în turismul de iarnă.

Ministerul Turismului și GNTO plănuiesc să lanseze în curând o a doua campanie care se va concentra pe destinațiile grecești ideale pentru city break-uri.

La rândul său, secretarul general al GNTO, Dimitris Fragakis, a spus că noua campanie depășește promovarea Greciei ca destinație familiară pentru „soare și mare” și urmărește să promoveze destinațiile care oferă experiențe unice de iarnă.

„Noua strategie a GNTO vede toată Grecia ca o potențială destinație turistică și care poate fi vizitată pe tot parcursul anului”, a spus Fragakis, subliniind că și campania va demonstra că destinațiile continentale ale țării pot juca un rol important în turismul de iarnă.

Ministerul Turismului și GNTO plănuiesc să lanseze în curând o a doua campanie care se va concentra pe destinațiile grecești ideale pentru city break-uri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
DNA - TIMIS - SUSPECTI FURT MOTORINA ID11537-INQUAM-PHOTOS-CORNEL-PUTAN copy
Analiză
10:05
Dosarul „Motorina” de la Timișoara, după o anchetă DIICOT: 91 de persoane declarate nevinovate fiindcă „fapta nu există”. „Este inexplicabil de ce nu s-a efectuat un flagrant”
Un avion de luptă F/A-18 Hornet surprins în zbor în timp ce efectuează o manevră de urcare pe un cer înnorat.
08:22
Alertă în cursul nopții la granița României: două avioane F-18 spaniole ridicate de la sol după detectarea unei ținte aeriene
MONDEN
Darko Peric și Alex Velea în filmul „Vacanță all inclusive” | Foto: captură YouTube
10:59
Primele imagini oficiale cu actorul Darko Peric din „La Casa de Papel” într-un film românesc. Cum apare alături de Alex Velea
Nadia Comăneci
10:45
Nadia Comăneci, apariție spectaculoasă pe podium la Paris. Fosta gimnastă s-a întâlnit cu Jane Fonda la Săptămâna Modei
POLITIC
Kelemen Hunor, a declarat miercuri, cu câteva ore înainte de votul din Parlament pentru învestirea Guvernului Siegfried Mureşan, că, potrivit declaraţiilor liderilor politici, nu există suficiente voturi pentru a valida noul Executiv
11:33
Kelemen Hunor, sceptic înaintea votului de învestire a Guvernului Mureșan: „Nu există 233 de voturi în Parlament”
Sorin Grindeanu, îmbrăcat într-o maletă vișinie și un sacou maro cu model de caroruri gri, făcând o grimasă, cu buzele strânse și încovoiate în jos, și ochii ațintiți spre stânga
07:10
CCR decide astăzi asupra conflictului Guvern-Parlament după sesizarea lui Sorin Grindeanu privind Programul SAFE, adoptat după moțiunea de cenzură
Ultimele știri
12:00
Cheloo, dezvăluire rară despre fiul său la Asia Express. Ce i-a spus unui copil în timpul unei probe
12:00
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
11:55
Aplicația TollRo intră în vigoare la 1 octombrie, dar dă erori majore: Transportatorii cer suspendarea amenzilor
11:47
Ultimul mesaj transmis de Siegfried Mureșan înainte de votul pentru gruvernul său, din Parlament
TRENDING
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
09:40
Anca Țurcașiu își schimbă viața și părăsește Capitala. Ce casă și-a cumpărat artista împreună cu Călin, iubitul ei
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
Parcul Național Timanfaya, Spania –  Un bucătar pregătește pui la grătar pe căldura vulcanică în restaurantul El Diablo
10:34
Restaurantul unic în lume unde mâncarea este gătită cu căldura emanată de un vulcan activ: „O experiență de neuitat”
Pilot de avion în cabina aeronavei
08:29
Cât de obosiți sunt, de fapt, piloții din avioanele cu care zburăm. Regulile stricte din Europa și avertismentul experților privind orele de muncă
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Ce se întâmplă dacă mănânci banane zilnic efectul asupra intestinelor și digestiei. Sursă foto: Getty Images.
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Barajul Paltinu este situat în Județul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Foto: Facebook / Romania - Carpathian Garden
06:22
Barajul Paltinu funcționează pe o soluție de avarie, fără nicio golire de fund. Anunțul Apelor Române
O mașină de poliție parcată noaptea pe stradă
05:40
Un român a murit în timp ce pleca de la o nuntă, în Italia. Ce au făcut prietenii victimei
Daniel Băluță este primar al Sectorului 4 din București din iunie 2016. Foto: Profimedia
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri