Horoscop săptămânal Capricorn – 4 – 10 iulie 2020

În primele ore ale zilei de 4 iulie, discrete disfuncții legate de fiziologia aparatului loco-motor, de sistemul nervos periferic, de regimul hepato-biliar, de aparatul respirator și funcțiile legate de comunicare (gândire, exprimare orală, pronunție, stil, precizie ori, pur și simplu, de calitatea sunetului), situație care îi interesează mai ales pe cei care au o meserie legată de vorbire (actori, cântăreți, interpreți, avocați, profesori).

Deși etapa este de scurtă durată, ea poate provoca disfuncții de moment, mai mult sau mai puțin explicite: răgușeală, laringită, disfonie.

Între 4 iulie, după ora 07:48, și 6 iulie, la prânz, Luna va traversa Capricornul și le va da nativilor o susținere în plan fizic și psihic dar, pentru că, în dimineața zilei de 5 iulie, se va produce faza de Lună Plină în Capricorn, însoțită de o eclipsă de Lună, se poate vorbi și de o rezonanță mai amplă, care ne obligă să facem legătura cu ceea ce s-a petrecut pe 26 decembrie 2019 și, respectiv, pe 10 ianuarie 2020, când, în contexte asemănătoare, și pe aceleași case, cu aceleași implicații, au avut loc, atunci, o fază de Lună Nouă în Capricorn și alta de Lună Plină în Rac.

Putem anticipa, astfel, că o serie de evenimente, trăiri, concluzii sau impulsuri îi vor obliga pe nativi să desfacă legătura cu acea etapă și să reacționeze (relativ) asemănător. Cert este că, după acest moment, semnificațiile legate de casa I a personalității și cea a parteneriatului se vor limpezi, încetul cu încetul, până la epuizarea lor finală, din decembrie 2020.

Ad placeholder

Între 6 iulie, după ora 13:09, și seara zilei de 8 iulie, rezolvări surprinzător de bune și de rapide în plan financiar. Unele demersuri legate de bani (onorarii, plăți salariale) se pot reevalua în chip avantajos pentru nativi. Între 8 iulie, după ora 21:03, și 10 iulie, informații care fac plăcere, dialoguri utile, sfaturi prețioase, întâlniri agreabile.

Momente grele pentru Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia. Calvarul a început după ce a cumpărat o casă
PARTENERI - GSP.RO
Momente grele pentru Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia. Calvarul a început după ce a cumpărat o casă
De ce a fost omorât, de fapt, Emi Pian. Motivele aiuritoare ale crimei între interlopi
PARTENERI - PLAYTECH.RO
De ce a fost omorât, de fapt, Emi Pian. Motivele aiuritoare ale crimei între interlopi
Horoscop 5 august 2020. Taurii fac evaluări greșite, mai ales în cauzele unor probleme din familie
HOROSCOP
Horoscop 5 august 2020. Taurii fac evaluări greșite, mai ales în cauzele unor probleme din familie
RECOMANDĂRI