Dezbatere publică. De ce se tem procurorii să fie dezincriminată posesia de droguri pentru consum propriu și cum le răspunde un criminolog
Urmărește Libertatea in Google Discover
Parchetul general s-a opus recent, într-un comunicat public, proiectului de lege, inițiat de parlamentarii Victoria Stoiciu și Cristian Ghinea (USR), privind dezincriminarea posesiei de droguri în vederea consumului propriu.
Cuprins:
- Vlad Zaha contracarează raționamentul Parchetului General
- Cătălin Predoiu (PNL) : Lupta cu drogurile este pierdută
- Procurorul Dan Bubuiug: „Dezincriminarea acestui text de lege va avea ca efect creșterea numărului infracțiunilor”
- Zaha îi răspunde lui Bubuiub: O lege mai aspră nu înseamnă un nivel mai redus al drogurilor
- Zaha către Diaconu: Lipsa centrelor de dezintoxicare nu poate justifica menținerea incriminării
În social media, mai mulți procurori cu experiență în combaterea traficului de droguri, între care Antonia Diaconu (procuror-șef serviciu DIICOT Pitești), Dan Bubuiug (șef DIICOT Sălaj) și Claudiu Sandu (procuror CSM) și-au manifestat și ei reticența față de posibilele efecte pe care le-ar putea aduce acest proiect legislativ. În același timp, criminologul Vlad Zaha, care susține acest proiect de lege, combate argumentele procurorilor, explicând că temerile lor nu sunt fundamentate științific. Libertatea prezintă astfel principalele argumente pro și contra acestei dezbateri publice.
Parchetul General susține că acest proiect de lege ar conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului drogurilor. Instituția avertizează că relaxarea sancțiunilor, în lipsa unor studii de impact și a unor mecanisme alternative funcționale, „riscă să afecteze coerența politicii naționale antidrog”.
Vlad Zaha contracarează raționamentul Parchetului General
„În poziționarea oficială a Parchetului General, procurorarea generală invocă că dezincriminarea ar afecta coerența politicii naționale antidrog, ar diminua eficiența răspunsului judiciar, ar face cadrul penal ineficace afectându-i echilibrul. Curios este că toate aceste înșiruiri și multe altele din comunicat constată de fapt realitatea situației actuale, anume că incriminarea actuală a consumatorilor face politica antidrog complet incoerentă, ineficientă, ineficace, că nu există niciun echilibru al cadrului penal actual, care cadru penal e concentrat într-un mod total nejustificat asupra deținerii pentru consum propriu, în vădită notă discordantă față de evoluțiile ultimilor decenii de pe întreg globul. Aceste lipsuri și daune provocate de modelul actual care pedepsește cu închisoare deținerea pentru consum propriu, precum și necesitatea ca România să treacă la modelul dezincriminării, le explorez mai jos prin răspunsul la pozițiile a trei procurori care au luat cuvântul pe subiect.
Pentru început, este necesar să spunem că oamenii consumă droguri din cele mai vechi timpuri, inclusiv cu scopul direct al intoxicării, iar în timp și spațiu unele droguri sunt legale în unele părți (alcool, tutun), altele sunt ilegale, modelele variind în funcție de perioadă și de țară. Cunoaștem, de exemplu, că alcoolul (care este promovat pe toate gardurile și vândut oriunde și oricui în România) este unul dintre cele mai periculoase droguri din punct de vedere al toxicității asupra individului și al daunelor sociale produse asupra societății, cu mult mai periculos din toate punctele de vedere decât multe droguri ilegale (pentru care România are 37.000 de dosare penale active în curs) considerate, în România de risc (canabis) sau de mare risc (psilocibină), astfel că legalitatea sau ilegalitatea unei substanțe nu este nicidecum dată de periculozitate.
Din contră, chiar dacă toate substanțele au riscuri, felul în care statul alege să controleze aceste substanțe poate amplifica sau le poate diminua periculozitatea, inclusiv prin consecințe dincolo de farmacologia substanțelor. Aidoma spuselor lui Kofi Annan «chiar dacă drogurile au distrus multe vieți, politicile greșite ale guvernelor au distrus mult mai multe», pentru drogurile ilegale principalul aspect referindu-se la pedepsirea consumatorilor.
Astfel, prohibiția, care implică în România executarea judiciară a deținerii pentru consum propriu, generează aici, la fel cum a generat și în mare parte a lumii, «efecte devastatoare pentru indivizi și societate» prin stigmatizarea, demonizarea, vânarea și separarea de societate a peste 1 milion de români, fără a avea niciun fel de efect de scădere a consumului sau a daunelor asociate (în ultimii 15 ani, consumul a crescut, în România, cu peste 200%, în ciuda celor peste 100.000 de oameni care au intrat în - sau trecut prin - colimatorul justiției).
Cu alte cuvinte, sub pretextul riscurilor substanțelor și al unei așa-zise modalități de protejare a oamenilor, România produce, de fapt, riscuri suplimentare pentru populație fără a diminua, conserva sau stăvili substanțele și fără a proteja, în fapt, oamenii”, a explicat Zaha pentru Libertatea.
Cătălin Predoiu (PNL) : Lupta cu drogurile este pierdută
Mai mult, criminologul Zaha susține că afirmația lui Cătălin Predoiu potrivit căreia lupta cu drogurile este pierdută este o realitate asumată demult la nivel internațional. El susține că statele care au dezincriminat consumul de substanțe beneficiază în general de indici mult mai scăzuți ai supradozelor, deceselor, consumului problematic în general, precum și de mai puține infecții cu HIV, incidență de boală SIDA, respectiv o cunoaștere mai mare, în rândul populației, despre efectele substanțelor, precauții, riscuri, modalități de consum responsabil.
În întreaga comunitate științifică respectabilă din vest a devenit deja un reflex a spune că războiul împotriva drogurilor este pierdut. Nici investițiile de o mie de miliarde de dolari (1 trilion) din SUA pentru a combate drogurile nu au dat roade (ba chiar din contră, în 2023 ajunseseră la 100.000 de decese anuale prin supradoză), respectiv nu a funcționat nici versiunea europeană de «war on drugs», abandonată accelerat în ultimii 25 de ani, dar continuată de România într-un mod brutal împotriva propriei populații.
Eradicarea fenomenului este imposibilă, astfel încât trebuie întâi eliminate pedepsele pentru deținerea pentru consum propriu pentru a putea avea campanii reale de prevenire, resurse de reducere a riscurilor celor care deja consumă, suport și tratament pentru cei care ajung să aibă nevoie, dincolo de norul de fum al raționamentului militarizat cum că «este ilegal, deci nu ar trebui să se consume droguri = nu se (vor) consuma droguri».
Astfel, poliția română și procurorii DIICOT nu au fost, nu sunt și nu vor fi niciodată o barieră reală împotriva fenomenului (nici nu ar avea cum să fie), ci sunt momentan doar o gaură neagră de consumat fonduri în speța drogurilor, anume sunt instituții a căror singur efect de prevenire este că previn distribuirea de fonduri către zona socială a statului, sub pretextul unei false lupte cu drogurile, care luptă este de fapt o luptă împotriva unor oameni de rând, cu ocazionalele destructurări și capturi reale, dar rare (aspect care se va menține cel puțin atâta timp cât pedepsirea penală a deținerii rămâne în vigoare).
În al treilea rând, statele care au dezincriminat consumul de substanțe beneficiază în general de indici mult mai scăzuți ai supradozelor, deceselor, consumului problematic în general, precum și de mai puține infecții cu HIV, incidență de boală SIDA, respectiv o cunoaștere mai mare, în rândul populației, despre efectele substanțelor, precauții, riscuri, modalități de consum responsabil, disponibilitate de a cere ajutor în cazul unei probleme, acces la tratament, testarea substanțelor, etc. Bineînțeles că dezincriminarea este diferită de legalizare, unde cea dintâi implică în continuare confiscarea substanței, sancțiuni contravenționale sau alte măsuri non-penale, iar cea din urmă implică stabilirea întregului cadrul de cultivare/fabricare, vindere a substanței.
Legalizarea trebuie făcută în general de state puternice care pot să controleze piața și să prevină promovarea comercială a substanțelor, adică să prevină mutarea pieței de la traficanți către corporații, căci pentru traficanți și pentru corporații, scopul este profitul. Dar dezincriminarea poate fi făcută de orice stat, pentru că implică strict eliminarea unui rău pentru oameni obișnuiți (dosarul penal, parcursul judiciar, cazierele), deschiderea oportunităților sociale (e.g. educație, informație, medicație după caz) și mutarea resurselor represive asupra elitei infracționalității organizate.
Nu în ultimul rând, merită adresată și teza perimată cum că de la consumul de droguri așa-zis ușoare se ajunge la droguri mai periculoase, adică teza cum că, de exemplu, canabisul va conduce la cocaină, heroină sau alte asemenea. Această teză a fost infirmată încă din 1944, când propaganda de acest gen l-a determinat pe primarul New York-ului de atunci, La Guardia, să ceară un raport Academiei Americane inclusiv asupra acestei întrebări, anume duce canabisul către substanțe mai periculoase? Iar răspunsul a fost „nu” atunci, și este în continuare „nu” și acum, când din contră, cunoaștem că drogurile mai ușoare precum canabisul pot acționa inclusiv ca o barieră împotriva drogurilor mai periculoase (precum etnobotanicele/noile substanțe psihoactive). La fel, mai merită adresată și ideea consum = adicție, căci literatura internațională ne arată că pe întreg globul, 9 din 10 oameni care consumă droguri ilegale nu ajung să aibă probleme sociale, medicale, personale din cauza acestora, fiind un consum experimental, ocazional sau recreațional neproblematic – Dar nici pentru cei 90% care nu dezvoltă probleme, nici pentru cei 10% care pot dezvolta variate probleme, sistemul de justiție nu își are locul căci poate face doar mai mult rău împotriva sistemelor de prevenire, suport, tratament și împotriva indivizilor.
Finalizând, faptul că Republica Moldova nu-și mai pedepsește penal consumatorii (deținerea pentru consum propriu) de aproape 20 de ani, aidoma Cehiei, Croației, Sloveniei, Portugaliei, Rusiei, și aidoma altor peste 50 de jurisdicții din întreaga lume, cu variate sisteme medicale, penale, cu resurse mult mai puține sau mai multe decât România, este un semn clar, pe lângă celelalte argumente din expunerea de motive lungă de 70 de pagini, că România trebuie să evolueze în această direcție. Incriminarea deținerii nu are niciun efect pozitiv dorit, iar eliminarea incriminării (deci facerea dezincriminării) nu va avea (cum nu a avut nicăieri în Europa) efectele negative scontate. Din contră, efectele catastrofale pentru societate s-au produs în ultimii 25 de ani și se produc cu atât mai mult astăzi, tocmai în cadrul și din cauza modelului prohibiționist de incriminare a deținerii pentru consum propriu. România trebuie și poate scădea aceste efecte catastrofale ale incriminării, prin dezincriminare”, a explicat Zaha.
Procurorul Dan Bubuiug: „Dezincriminarea acestui text de lege va avea ca efect creșterea numărului infracțiunilor”
În același timp, procurorul DIICOT Dan Bubuiug a publicat o postare în social media în care susține că abrogarea art. 4 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000, cunoscută în limbajul cotidian ca „deținerea de droguri pentru consum propriu”, va avea ca efect o creștere semnificativă atât a consumului cât și a traficului de droguri. Redăm mai jos argumentele procurorului DIICOT:
Dezincriminarea acestui text de lege va avea ca efect creșterea numărului infracțiunilor comise pe fondul consumului de droguri: infracțiuni de violență (omoruri, loviri sau alte violențe, tâlhării, violuri etc.), infracțiuni patrimoniale menite să asigure sursele necesare procurării drogurilor, infracțiuni la regimul rutier (ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă) și exemplele pot continua.
În primul rând trebuie să facem o precizare esențială: noțiunea de consumator de droguri nu este echivalentă cu cea de infractor. Ceea ce legea sancționează sunt strict activitățile expuse în incriminarea de mai sus, acțiuni care presupun descoperirea și ridicarea drogurilor de la persoanele vizate. Desigur că aceste acțiuni sunt comise de către consumator, dar ei pot fi sancționați doar atunci când sunt prinși în desfășurarea acestor acțiuni și există droguri, nu pe simplul considerent că sunt consumatori.
Consumatorul de droguri poate să ceară ajutor, poate să aducă la cunoștința oricui situația sa și să se trateze cum și unde dorește, fără ca aceste împrejurări să atragă vreo consecință penală. Prin urmare este greșit să se susțină că persoanele dependente de droguri nu pot apela unde doresc pentru a fi ajutați, de teama de a nu fi sancționați. Prin incriminarea unei fapte apreciate de către societate ca fiind periculoasă și prin scopul pedepsei prevăzute de lege se urmărește în primul rând descurajarea populației în ansamblu să comită o astfel de faptă, populație care în majoritatea cazurilor se conformează normei, de frica sancțiunii penale, dar și a individului care comite fapta, prin aplicarea unei sancțiuni menite să contribuie la corijarea acestuia astfel încât pe viitor să se abțină de la comiterea unor astfel de fapte.
Prin urmare, raportat la aceste principii de drept penal, nu există argumente credibile care să conducă la concluzia că prin dezincriminarea acestei infracțiuni (aflată în creștere) se va ajunge la scăderea numărului unor astfel de fapte. Ce ar putea produce o astfel de descreștere? Faptul că se vor consuma droguri oriunde (în grupuri, la spectacole, la școală, pe stradă, pe stadion etc.) și oricând, fără niciun risc pentru consumator? Oare astfel de conduite nu ar atrage și mai mulți tineri tentați (majoritatea celor ce se conformează legii - prevenția generală), dar care evită să consume în prezent de teama sancțiunii penale? Răspunsul este cu certitudine „pozitiv”!
Dezincriminarea nu va mai împiedica tinerii curioși, care în prezent se abțin să consume droguri, știind că nu sunt vizați de nicio sancțiune.
Între infracțiunea de trafic de droguri și deținere de droguri pentru consum propriu există o strânsă legătură, determinată de conținutul lor asemănător, singura diferență fiind scopul diferit. În cazul infracțiunii de trafic acțiunile expuse în incriminare se fac în scopul punerii în circulație a drogurilor, pe când în cazul „deținerii pentru consum propriu” aceleași acțiuni se fac în scopul asigurării consumului propriu. Un consumator care deține o cantitate de droguri din care consumă și oferă unui prieten comite ambele infracțiuni. Din aceleași motive, există o strânsă legătură și între traficant și consumator. Mulți consumatori devin și traficanți mai mari sau mai mici, uneori din necesitatea de a-și asigura propriile doze.
Pe cale de consecință, cunoașterea consumatorilor facilitează inevitabil cunoașterea dealerilor și prinderea acestora. Ca urmare a dezincriminării infracțiunii prevăzute de art. 4, organele judiciare care cercetează traficul de droguri nu vor mai intra în contact nemijlocit cu consumatorii, astfel că, în mod inevitabil, în anumite cauze va fi îngreunată cercetarea traficanților. Să nu ne imaginăm că traficul de droguri se rezumă doar la situațiile, relativ rare, privind cantitățile mari de droguri. Dimpotrivă, traficul de droguri se comite în cele mai variate forme, inclusiv prin vânzare/oferirea repetată de cantități mici de droguri în mod nemijlocit unui număr mai mic sau mai mare de consumatori, faptă la fel de gravă prin rezultatul său concret – distrugerea sănătății și vieții tinerilor”, a explicat procurorul DIICOT Dan Bubuiug.
Zaha îi răspunde lui Bubuiub: O lege mai aspră nu înseamnă un nivel mai redus al drogurilor
În replică, criminologul Vlad Zaha combate argumentele procurorului Bubuiub: „Cea mai mare problemă a invocării scopului legii în materie de droguri este adesea că ceea ce urmărește legiuitorul (care face legea) și respectiv ceea ce dorește procurorul (care și aplică legea) este cu totul diferit de ceea ce reușește/produce legea. Cunoaștem din resursele internaționale ale tuturor organismelor ONU, ale agenției Europene Antidrog, ale Organizației Mondială a Sănătății și ale unelor guverne ale lumii, care însumnează sute de studii, că o lege mai aspră nu înseamnă un nivel mai redus al drogurilor, la fel cum o lege mai blândă, specific dezincriminarea, nu înseamnă un nivel mai crescut al consumului.
În fapt, realitatea creșterii consumului de substanțe, în medie, în România, cu 70% în timpul fiecăreia dintre ultimele strategii naționale antidrog (2005-2012, 2013-2020), (aidoma creșterilor și a consumului problematic, a supradozelor, a problemelor asociate) este o consecință inevitabilă a ascunderii fenomenului în spatele incriminării și a represiunii împotriva oamenilor de rând și este totodată și una dintre dovezile supreme că acest model represiv a eșuat și trebuie schimbat.
Afirmația cum că România nu pedepsește consumatorii (căci consumul în sine nu e infracțiuni) este evident falsă, căci pentru a consuma o substanță, este inevitabil necesar a o deține, ceea ce înseamnă infracțiune pedepsită cu până la 3 ani de închisoare. La fel cum statul nu poate susține în mod convingător că oamenii de rând care consumă sunt lăsați în pace (mai ales ținând cont de cele peste 520 de condamnări anuale, definitive, ale consumatorilor având ca obiect principal art. 4), tot așa statul nu poate susține nici că oamenii cer ajutor și că, de fapt, nu le este frică de consecințe. Cele peste 6000 de persoane depistate anual de poliție și conduse la secție pentru substanțe (18 pe zi), cele 37.000 de dosare pe mesele DIICOT în fiecare an, miile de trimiteri în judecată, sutele de condamnări, cazurile de oameni care fac supradoză în fața poliției, cazurile de oameni ajunși la spital cu o substanță la ei și care ajung direct în arest, discursul de ură, infracționalitate, stigmă, rușine și frică, toate au ca bază principală legea penală și toate au ca efect lipsa resurselor de sprijin și, inevitabil, descurajarea oamenilor din a accesa resursele de sprijin existente.
Mai apoi, afirmația că se va consuma fără consecințe este, de asemenea falsă, căci dezincriminarea implică confiscarea substanței, sancțiuni contravenționale (amendă), dispunerea evaluării persoanei depistate (obligatoriu pentru minori, la alegerea individului pentru majori). La fel de false sunt afirmațiile cum că s-ar produce o creștere a tututor aspectelor negative, de la consum la variate forme de infracționalitate gravă, aspect care nu a fost sesizat în mod susținut nicăieri pe continentul european. Din contră, avem exemplul rar al Cehiei, care de la o politică de ne-incriminare, au trecut la o politică de incriminare la începutul anilor 2000, urmând ulterior, din nou, să dezincrimineze în momentul în care au sesizat că incriminarea nu a redus în niciun fel consumul, consecințele acestuia, infracționalitatea asociată, iar după revenirea dezincriminării, nu au crescut disproporționat niciuna dintre aceste variabile (concluzie de altfel confirmată și reconfirmată secvențial în majoritatea celor 50 de jurisdicții care au dezincriminat).
Tot fals este și că se ajunge de la consumatori la traficanți, căci cunoaștem bineînțeles că depistarea traficanților reali (elita infracționalității) se face prin interceptări, infiltrări, cooperare internațională și trans-națională de lungă durată, urmărirea activelor financiare, a granițelor și a rutelor cunoscute de trafic, a grupărilor infracționale organizate care sunt deja cartografiate în județele României. Cu alte cuvinte, traficul real se depisează prin „mijloace și mecanisme specifice”, care mijloace și mecanisme nu pot și nu trebuie să implice consumatorii, la care consumatori substanțelor ajung prin ceea ce numim “aprovizionare socială”, adică consum în cadrul anturajului, schimburi între consumatori, consum la comun.
În final „pierderea carierei, afectarea familiei, cheltuielile judiciare”, invocate drept instrumente de descurajare, sunt tocmai o parte din daunele pe care nu substanțele, ci sistemul de justiție le adaugă în plus. Cu alte cuvinte, România argumentează că își protejează oamenii producându-le consecințe grave pentru a demonstra cât de grave ar putea fi consecințele drogurilor - adică abordarea României face mai mult rău decât drogurile, pe lângă că această abordare mai și face tot ceea ce ține de droguri (inclusiv deținerea) mult mai periculos”, a explicat Zaha pentru Libertatea.
Antonia Diaconu, procuror DIICOT: Accesul la droguri considerate mai puțin periculoase poate favoriza experimentarea unor substanțe mai puternice.
Tot într-o postare de Facebook, procuroarea Antonia Diaconu susține că propunerea de dezincriminare a deținerii de droguri pentru consum propriu ar deschide o dezbatere necesară, care trebuie purtată fără prejudecăți și fără răspunsuri simpliste.
„După șapte ani de activitate în cadrul DIICOT, pot spune că realitatea consumului și traficului de droguri este mult mai complexă decât poate fi surprinsă într-un text de lege. Cunosc persoane care au reușit să depășească dependența de așa-numitele „legale”, substanțe sintetice extrem de periculoase, uneori letale, și care susțin că utilizarea canabisului le-a ajutat. Cunosc și persoane care consumă canabis de 20 de ani, duc o viață normală și au renunțat inclusiv la tutun. Sunt experiențe individuale, nu dovezi că acest consum este lipsit de riscuri, dar sunt realități care merită înțelese, nu ignorate.
Există argumente de ambele părți. Sancțiunea penală descurajează cu adevărat consumul sau, uneori, stigmatizează persoana și îi îngreunează accesul la ajutor și tratament? Pe de altă parte, accesul la droguri considerate mai puțin periculoase poate favoriza experimentarea unor substanțe mai puternice. Oare acest risc nu există și în condițiile actualei interdicții? O eventuală dezincriminare nu ar putea transmite, mai ales tinerilor, mesajul greșit că anumite droguri sunt inofensive? Tocmai de aceea, educația și conștientizarea riscurilor sunt esențiale. Trebuie să explicăm, de exemplu, că o persoană care consumă canabis seara poate avea atenția și reflexele afectate inclusiv a doua zi și nu trebuie să presupună că poate conduce în siguranță după o noapte de somn. De asemenea, cineva care experimentează pentru prima dată o substanță trebuie să știe că reacțiile pot fi imprevizibile, iar izolarea poate agrava o eventuală urgență. Prezența unei persoane de încredere, care poate solicita ajutor medical, nu elimină riscurile, dar poate conta. A informa corect despre riscuri nu înseamnă a încuraja consumul, înseamnă prevenție.
Din experiența profesională am constatat și altceva: numeroase persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, în special droguri sintetice, cunoscute generic sub denumirea de „cristal” (3-MMC, 4-MMC, 4-CMC), foarte răspândite în prezent, nu cunoșteau consecințele penale ale faptelor lor. Mulți nu știau că legea interzice suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru traficul de droguri de mare risc. Cât de eficientă este înăsprirea pedepselor dacă cei cărora li se adresează legea nici măcar nu cunosc consecințele încălcării ei?
Mai există însă o problemă, pe care o cunosc tot din experiența profesională: limitarea posibilității judecătorului de a individualiza modalitatea de executare a pedepsei. Este firesc ca legea să interzică suspendarea executării pedepsei atât pentru un tânăr fără antecedente penale, care a vândut două grame de droguri de mare risc, cât și pentru un infractor recidivist care a comercializat 20 de kilograme? Desigur, pedepsele aplicate pot fi diferite, dar interdicția suspendării operează în ambele situații, fără a permite judecătorului să țină seama, sub acest aspect, de gravitatea concretă a faptei, de antecedente, de rolul persoanei și de perspectivele sale de reintegrare.
Justiția penală trebuie să fie fermă, dar și proporțională. Individualizarea pedepsei nu înseamnă indulgență, ci aplicarea legii în raport cu particularitățile fiecărei cauze.
Revenind la dezincriminare, o asemenea schimbare nu poate fi analizată separat de nivelul de dezvoltare al societății, de educația populației și de capacitatea instituțiilor de a preveni și trata dependența. Experiențele altor state sunt utile, dar nu pot fi preluate mecanic. Avem nevoie de studii sociologice și medicale temeinice, de date privind efectele politicii penale actuale, de educație juridică în școli și de informarea populației despre droguri, dependență și consecințele penale ale traficului. Trebuie stabilite limite clare privind cantitățile deținute pentru consum propriu, diferențiate drogurile de risc de cele de mare risc și prevenită posibilitatea ca traficanții să exploateze o reglementare insuficient de precisă. Combaterea traficului de droguri trebuie să rămână o prioritate, indiferent de soluția legislativă aleasă.
Dezincriminarea nu înseamnă legalizare. Dar nici menținerea incriminării nu garantează reducerea consumului. Scopul trebuie să fie același: mai puțini consumatori, mai puține dependențe, mai puține victime și o combatere mai eficientă a traficului. Pentru că legea nu trebuie doar să pedepsească. Trebuie să prevină și să protejeze.
Suntem pregătiți pentru această schimbare? Și știm suficient de bine care ar fi consecințele ei? Sunt convinsă că există multe întrebări legate de consumul și traficul de droguri, de riscurile acestora și de consecințele legale. V-ar interesa să abordez, într-o serie de postări, diferite aspecte ale acestui fenomen și să răspund întrebărilor voastre?
Cred că fiecare dintre noi poate contribui, prin informare, educație și implicare, la schimbarea lucrurilor în bine”, a conchis Antonia Diaconu.
Zaha către Diaconu: Lipsa centrelor de dezintoxicare nu poate justifica menținerea incriminării
Într-o reacție pentru Libertatea, Vlad Zaha comentează argumentele Antoniei Diaconu. El susține că sistemul românesc, așa cum poate explica riscurile alcoolului fără să deschid dosare pentru deținerea unei sticle, tot astfel poate explica riscurile canabisului fără să transformăm persoana care îl deține într-un suspect/inculpat/condamnat într-o cauză penală.
„Din nou, distincția dintre consum, dependență și trafic trebuie dusă până la raționamentele și consecințele legislative: dacă există oameni care consumă fără să fie dependenți și fără să își piardă funcționarea socială (aproximativ 90% dintre ei), atunci statul nu poate justifica pedepsirea tuturor prin situațiile celor care ajung să aibă probleme grave. Iar pentru aceștia din urmă, existența unei probleme justifică accesul la ajutor și nu justifică nicidecum adăugarea de probleme adiționale din perspectiva juridică. Mai mult, lipsa ajutorului nu justifică niciodată păstrarea unui model care face mai mult rău, anume lipsa centrelor de dezintoxicare nu poate jusitifica menținerea incriminării. Din contră, eliminarea celei din urmă (pedepsei) trebuie să fie impulsul pentru creearea accelerată a celor dintâi (centrelor) aspect care se poate face simultan, secvențial, fără a fi îngrijorați de explozii de consum, sau de supradoze, fenomene și aspecte care oricum nu țin cont de legea penală.
În al doilea rând, întrebarea dacă suntem pregătiți pentru schimbare trebuie însoțită de evaluarea a ceea ce produce deja politica pe care o menținem. În 2023, 2.402 dintre cele 3.214 capturi de canabis, adică aproximativ 75%, și 577 dintre cele 682 de capturi de cocaină, adică aproximativ 85%, au vizat cantități mai mici de cinci grame, cu o medie de 1 gram per captură. Altfel spus, ~80% dintre acțiunile României sunt întreprinse pentru o cantitate totală confiscată de câteva mii de grame, aproximativ 0.5% din tot ceea ce capturăm anual (cu alte cuvinte 80% din muncă pentru 0% din rezultatul final). ; Pentru a demonstra că această activitate protejează societatea, trebuie arătat ce reduce efectiv în materie de dependențe, urgențe medicale și violență, iar această demonstrare este imposibilă în contextul creșterii accelerate a fenomenului pe aproape toți indicatorii ultimelor decenii (decese, accidente, internări, urgențe, consum de aproape orice fel). Spre exemplu, în timpul ultimei strategii naționale antidrog, consum de cocaină a crescut de 4 ori, consumul de canabis s-a dublat, iar consumul de etnobotanice a crescut de 8 ori (2012-2020).
Astfel, temerea că dezincriminarea ar transmite oamenilor (și cu precădere tinerilor) că drogurile sunt inofensive pornește de la presupunerea că mesajul de prevenire, reducerea riscurilor sănătate trebuie sprijinit obligatoriu de amenințarea penală. Dar realitatea este că putem explica riscurile alcoolului fără să deschidem dosare pentru deținerea unei sticle, după cum putem explica riscurile canabisului fără să transformăm persoana care îl deține într-un suspect/inculpat/condamnat într-o cauză penală.
Nici posibilitatea trecerii de la canabis la alte substanțe nu justifică menținerea incriminării, căci știm din 1944 că majoritatea consumatorilor de canabis nu urmează acest traseu, iar riscul pentru cei care îl urmează implică factori personali, sociali și de disponibilitate care bineînțeles că nu dispar prin amenințarea cu dosarul penal (ci mai de grabă se amplifică).
Mai mult, România are deja o contradicție pe care ocolirea dezincriminării nu o poate nici rezolva, nici explica: procurarea exclusiv pentru consum propriu, de către consumatorul final, a produselor psihoactive (etnobotanice) aflate sub regimul Legii 194/2011 nu intră în incriminarea operațiunilor prevăzute de acea lege, în timp ce deținerea canabisului intră sub incidența penală a Legii 143/2000 – astfel că diferența juridică nu face primele produse mai sigure și nici nu justifică tratarea mai severă a consumatorului celeilalte substanțe.
În privința serviciilor, numărul beneficiarilor tratamentului de substituție cu metadonă la nivel național era de 1.686 în 2024, sub nivelul de 1.905 din 2019, astfel că menținerea incriminării nu a garantat nici măcar extinderea acestui serviciu esențial pentru persoanele dependente de opioide. Cât despre cantități, delimitarea dintre consumul propriu și trafic există deja în legea actuală, iar procurorii trebuie să o probeze și astăzi, la fel cum ar fi probată de autorități în eventualitatea în care proiectul B544/2026 din Senat ar deveni lege. Evident, dezincriminarea nu acordă imunitate celui care spune că drogurile sunt „pentru el” și tot evident, nu doar cantitatea va determina diferența dintre contravenție sau suspiciunea infracțiunii de trafic, ci întreg materialul probator în cazul în care există orice dorință din partea autorităților de a investiga traficul (instrumente de porționare, pliculețe, conversații telefonice, sume de bani nejustificate, contravenții repetate în mod evident, călătorii, etc.)
În final, observația despre diferența dintre tânărul fără antecedente care vinde două grame și recidivistul care comercializează douăzeci de kilograme identifică aceeași problemă de proporționalitate care se regăsește în această dezbatere, chiar dacă vânzarea rămâne în sfera penală și după reforma propusă: dacă acceptăm că intervenția trebuie raportată la gravitatea concretă și la perspectivele de reintegrare, atunci trebuie să acceptăm și realitatea ca, pentru deținerea destinată exclusiv consumului propriu, intervenția penală să producă mai mult rău decât beneficiul pe care pretinde că îl urmărește”, conchide Zaha.
UbiMortus 15.10.2026, 17:58
E clar, da, că directica aceasta nu a venit voluntar de la parlamentarii noștri? Se dorește ca Romănia să fie făcută una cu pământul. Vom vedea o creștere exponențială a cazurilor de supradoză sau boli asociate (nu mai vorbesc de criminalitate) și cine va plăti pentru vindecare și perioadele de închisoare? Noi. Urmează ca taxele pe salariu să crească de la 40% la 60%, acușica.