În urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026, Ministerul Finanțelor prelungește reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16-31 octombrie 2026.
Cuprins:
„Această măsură continuă intervenția aplicată în perioada anterioară, într-un context marcat de presiuni pe piața carburanților. Mecanismul este calibrat în funcție de evoluția cotațiilor internaționale și a prețurilor de la pompă, cu scopul de a limita efectele acestora asupra populației și economiei.
Reducerea de 25% reprezintă o diminuare cu 701,07 lei/1.000 de litri, respectiv 829,69 lei/tonă. Astfel, în intervalul 16-31 octombrie 2026, nivelul efectiv al accizei pentru motorina standard comercializată pe piața internă va rămâne de 2.103,22 lei/1.000 de litri, respectiv 2.489,05 lei/tonă”, se arată în comunicatul Ministerului Finanțelor.
De asemenea, conform comunicatului, analiza aferentă segmentului bilunar 16-31 octombrie 2026 indică o variație procentuală a cotațiilor Platts pentru motorină (VPM) de +47,78%, în timp ce variația procentuală a prețului mediu la pompă al motorinei standard (VM) este de +35,60%.
În baza acestor indicatori și a mecanismului prevăzut de lege, reducerea accizei se menține la nivelul de 25% pentru perioada 16-31 octombrie 2026.
Această intervenție urmărește limitarea efectului de propagare în lanț al costurilor cu carburanții, în special în transport și logistică, cu impact asupra costurilor din economie și asupra prețurilor bunurilor de consum.
Mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026 funcționează dinamic, prin reevaluarea indicatorilor de piață la fiecare două săptămâni.