Citește Horoscop săptămânal Pești. Previziuni pentru perioada 2 – 8 iulie 2023, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Pești și urmarește video Uranissima.
Horoscop săptămânal Pești – 2 – 8 iulie 2023
În ziua de 2 iulie, perioadă a unui spor de simpatie din partea celor apropiați sau de respect și admirație a unui public recrutat din mediul profesional al nativilor. Gest (inițiativă), atitudine nu lipsită de ecou cu privire la o chestiune ce trebuie reglementată într-un anume fel.
Între 2 iulie, după ora 20:20′, și seara zilei de 4 iulie, relațiile personale vor trece prin momente speciale, generate de impactul pe care îl va avea asupra nativilor Luna Plină în Capricorn, din 3 iulie. Aceasta va privi sectorul relațiilor de prietenie și nu va fi un factor de dezvoltate, de armonie, cu atât mai puțin, de împăcare.
Soarele, prezent în casa sentimentelor, se va afla oarecum „expus” iar sentimentele, la rândul lor, vor fi exprimate cu teama (jena) de consecințe. Peștii vor prefera „să tragă perdeaua” peste unele trăiri, reacții, concluzii, impresii și dorințe și să nu le exprime clar ci aluziv, prin sugestii pentru a nu deranja sau pentru a nu complica, eventual, o stare de lucruri delicată în plan sentimental.
Între 4 iulie, după ora 20:20′, și seara zilei de 6 iulie, cele două case ale sănătății se vor afla, în continuare, sub semnul drastic al tranzitelor prin casa a VI-a, cea controlată de zodia Leului, influențând fiziologia inimii, în principal. Între 6 iulie, după ora 20:33′, și 8 iulie, Luna se va afla în tranzit prin zodia Peștilor și își va revăra influența asupra casei I a personalității celor despre care vorbim acum, stabilind relații speciale, teoretic armonice, cu planetele din zodia Racului (casa a V-a), ceea ce va spori intensitatea trăirii unor emoții sau situații cu mare încărcătură afectivă.
Trebuie ținută, în continuare, sub observație zona profesională și evenimentele care se petrec la locul de muncă unde poate că va fi nevoie de o regrupare a forțelor interioare pentru o abordare „verticală”, demnă și clară a unei situații complicate (abuzive?)
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.