Horoscop | Răspunsuri la scrisori

Comentează

Geanina Surdu, 27 iunie 1979, ora 7.00, Bucureşti. Rac cu ascendentul în Rac. Vestea bună este că începând cu această vară şi continuând cu anul viitor şi apoi cu o serie de şapte ani vă aşteaptă mai multe provocări din partea vieţii decât vă puteţi imagina în acest moment. Este o etapă es

Arhiva foto

enţială pentru întreaga dv. existenţă, pe care este bine să o acceptaţi cu inima deschisă, pentru că vă va aduce deblocări, rezolvări, limpeziri şi realizări pe măsura curajului de care veţi putea da dovadă. Căsătoria poate întârzia.

Ana Maria Androne, 1 octombrie 1976, ora 2.45, Bucureşti. Balanţă cu ascendentul în Leu. Ca să vă neteziţi calea spre succes, ar fi bine să fiţi atentă în primul rând la oportunităţile pe care vi le oferă viaţa, prin oameni, evenimente sau diverse situaţii în care nimeriţi ca din întâmplare. Există indicii foarte frumoase legate de succesul profesional şi de o posibilă urcare pe scara socială, însă latura dv. pesimistă vă îndeamnă să vă retrageţi din faţa provocărilor, în loc să căutaţi să le faceţi faţă.

Jeni Petre, 26 octombrie 1961, ora 12.00, Bucu. Scorpion cu ascendentul în Capricorn. Perioada următoare se anunţă interesantă, plină de provocări şi de evenimente care vă vor surprinde prin nuanţa de schimbare radicală pe care o aduc în viaţa dv. După o primă jumătate a lunii august ceva mai dinamică în privinţa deplasărilor şi a obţinerii de informaţii prin eforturi proprii, urmează câteva luni de revenire la problemele financiare cu care v-aţi confruntat şi în primele şase luni ale acestui an.

Adrian Slavu, 8 septembrie 1955, ora 10.00, Bucureşti. Fecioară cu ascendentul în Scorpion. Cea mai mare provocare pentru dv. este să vă asiguraţi toate cele necesare prin forţe proprii, inventând şi verificând noi modalităţi de a face bani, în mod onest, ca să vă puteţi recunoaşte singur valoarea umană şi înzestrările. Aveţi noroc pe termen lung, poate şi datorită puterii de a crede în lucrurile care nu se pot pipăi şi măsura, dar există şi acţionează în viaţa noastră. Dacă ora indicată este corectă, este destul de dificil să vă găsiţi o pereche care să vi se potrivească perfect, însă odată cu înţelepciunea căpătată cu vârsta, poate veni şi înţelegerea faptului că o parteneră vă poate împlini doar din anumite puncte de vedere.

Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteţi un e-mail la horoscop@libertatea.ro sau o scrisoare pe adresa redacţiei Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti), precizând numele şi data completă a naşterii (anul, luna, ziua, ora cât mai exactă şi localitatea). Menţionaţi pe plic “Pentru Elena Bunescu, astrologul Libertăţii”. Răspunsul îl veţi găsi în aceste pagini ale Suplimentului de weekend şi în Libertatea de duminică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
DNA - TIMIS - SUSPECTI FURT MOTORINA ID11537-INQUAM-PHOTOS-CORNEL-PUTAN copy
Analiză
10:05
Dosarul „Motorina” de la Timișoara, după o anchetă DIICOT: 91 de persoane declarate nevinovate fiindcă „fapta nu există”. „Este inexplicabil de ce nu s-a efectuat un flagrant”
Un avion de luptă F/A-18 Hornet surprins în zbor în timp ce efectuează o manevră de urcare pe un cer înnorat.
08:22
Alertă în cursul nopții la granița României: două avioane F-18 spaniole ridicate de la sol după detectarea unei ținte aeriene
MONDEN
Darko Peric și Alex Velea în filmul „Vacanță all inclusive” | Foto: captură YouTube
10:59
Primele imagini oficiale cu actorul Darko Peric din „La Casa de Papel” într-un film românesc. Cum apare alături de Alex Velea
Nadia Comăneci
10:45
Nadia Comăneci, apariție spectaculoasă pe podium la Paris. Fosta gimnastă s-a întâlnit cu Jane Fonda la Săptămâna Modei
POLITIC
Kelemen Hunor, a declarat miercuri, cu câteva ore înainte de votul din Parlament pentru învestirea Guvernului Siegfried Mureşan, că, potrivit declaraţiilor liderilor politici, nu există suficiente voturi pentru a valida noul Executiv
11:33
Kelemen Hunor, sceptic înaintea votului de învestire a Guvernului Mureșan: „Nu există 233 de voturi în Parlament”
Sorin Grindeanu, îmbrăcat într-o maletă vișinie și un sacou maro cu model de caroruri gri, făcând o grimasă, cu buzele strânse și încovoiate în jos, și ochii ațintiți spre stânga
07:10
CCR decide astăzi asupra conflictului Guvern-Parlament după sesizarea lui Sorin Grindeanu privind Programul SAFE, adoptat după moțiunea de cenzură
Ultimele știri
12:00
Cheloo, dezvăluire rară despre fiul său la Asia Express. Ce i-a spus unui copil în timpul unei probe
12:00
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
11:55
Aplicația TollRo intră în vigoare la 1 octombrie, dar dă erori majore: Transportatorii cer suspendarea amenzilor
11:47
Ultimul mesaj transmis de Siegfried Mureșan înainte de votul pentru gruvernul său, din Parlament
TRENDING
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
09:40
Anca Țurcașiu își schimbă viața și părăsește Capitala. Ce casă și-a cumpărat artista împreună cu Călin, iubitul ei
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
Parcul Național Timanfaya, Spania –  Un bucătar pregătește pui la grătar pe căldura vulcanică în restaurantul El Diablo
10:34
Restaurantul unic în lume unde mâncarea este gătită cu căldura emanată de un vulcan activ: „O experiență de neuitat”
Pilot de avion în cabina aeronavei
08:29
Cât de obosiți sunt, de fapt, piloții din avioanele cu care zburăm. Regulile stricte din Europa și avertismentul experților privind orele de muncă
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Ce se întâmplă dacă mănânci banane zilnic efectul asupra intestinelor și digestiei. Sursă foto: Getty Images.
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Barajul Paltinu este situat în Județul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Foto: Facebook / Romania - Carpathian Garden
06:22
Barajul Paltinu funcționează pe o soluție de avarie, fără nicio golire de fund. Anunțul Apelor Române
O mașină de poliție parcată noaptea pe stradă
05:40
Un român a murit în timp ce pleca de la o nuntă, în Italia. Ce au făcut prietenii victimei
Daniel Băluță este primar al Sectorului 4 din București din iunie 2016. Foto: Profimedia
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri