Horoscop săptămânal Scorpion – 14 – 20 mai

În prima parte a zilei de 14 mai, context astral puțin semnificativ pentru evoluția stării de sănătate.

Între 14 mai, după ora 13:34′, și 16 mai, după prânz, Luna se va afla în tranzit prin casa I a cerului de naștere al nativilor, în ipostaza de Lună Plină în Scorpion, care, la rândul ei, va fi intensificată de eclipsa totală de Lună cu care se va asocia.

Va fi nu doar un moment important al acestui an, adică un moment de apogeu al universului de trăiri, simțiri, idealuri și proiecții personale pentru cei născuți în Scorpion, dar se va mai pune și problema înțelegerii corecte, a receptării unor mesaje care vor fi „formulate” de această eclipsă, uneori, în chip dramatic. Nativii vor simți că viața îi pune la încercare, mai ales că, în cazul multora, în joc ar putea intra și evenimentele care se desfășoară deja în sectorul relațiilor parteneriale, al proceselor, al contractelor, al înțelegerilor.

Observația atentă, păstrarea calmului, atenția concentrată pe aspectele esențiale, analiza lor lucidă și matură îi pot feri pe nativi de erorile de interpretare. Asta nu înseamnă însă că mesajul celor două contexte astrale este simplu, așa că să nu se mire nativii dacă unele detalii le vor desluși abia la toamnă pe fondul replicii acestei Luni în Scorpion. Între 16 mai, după ora 14:51′, și 18 mai, după prânz, preocupări legate de obținerea unor acte, facturi, chitanțe, adeverințe de la instituțiile care controlează un regim financiar, fiscal, bancar etc.

Greva în Educație continuă, oferta Guvernului a fost refuzată. „Profesorii nu sunt de acord cu eșalonarea pe trei ani a măririi salariale”
Recomandări
Greva în Educație continuă, oferta Guvernului a fost refuzată. „Profesorii nu sunt de acord cu eșalonarea pe trei ani a măririi salariale”

Între 18 mai, după ora 15:02′, și 20 mai, după-amiaza, reticență față de multe dintre veștile sau informațiile care ajung la ei; dacă nu va fi vorba de chestiuni importante, Scorpionii nu se vor obosi nici să le mai verifice, ci pur și simplu le vor ignora. Din 20 mai, după ora 15:53′, până în 22 mai, posibile tensiuni între părinți și copii, schimburi de replici care vădesc neîmpăcarea lor pe o temă de viață comună.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Gabriela Cristea a apărut băută la TV? Acuzații șocante: 'Stare vizibilă de incoerență'
Playtech.ro
Gabriela Cristea a apărut băută la TV? Acuzații șocante: 'Stare vizibilă de incoerență'
Îl mai știi pe Dan Bordeianu? Unde trăiește azi fostul iubit al Adelei Popescu și cum arată Teodora, soția lui
Viva.ro
Îl mai știi pe Dan Bordeianu? Unde trăiește azi fostul iubit al Adelei Popescu și cum arată Teodora, soția lui
PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA - prima copertă de revistă, pe care o poți purta
PUBLICITATE
PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA - prima copertă de revistă, pe care o poți purta
Încă o eliminare neașteptată la Chefi la Cuțite. Greșeala i-a fost fatală, chefii i-au făcut praf preparatul: “N-ai văzut că e crudă?”
FANATIK.RO
Încă o eliminare neașteptată la Chefi la Cuțite. Greșeala i-a fost fatală, chefii i-au făcut praf preparatul: “N-ai văzut că e crudă?”
O femeie care credea că are TBC avea, de fapt, un prezervativ în plămâni. Cazul este unic în lumea medicală
Știrileprotv.ro
O femeie care credea că are TBC avea, de fapt, un prezervativ în plămâni. Cazul este unic în lumea medicală
Au vrut operaţii estetice low cost şi au ajuns mutilate de o tânără de 23 de ani. "Aveam buza într-o parte, era oribilă"
Observatornews.ro
Au vrut operaţii estetice low cost şi au ajuns mutilate de o tânără de 23 de ani. "Aveam buza într-o parte, era oribilă"
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Unica.ro
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Horoscop 1 iunie 2023. Scorpionii, fie că vor, fie că nu, fie că se așteaptă, fie că nu, vor avea parte de o zi neașteptat de tensionată
HOROSCOP
Horoscop 1 iunie 2023. Scorpionii, fie că vor, fie că nu, fie că se așteaptă, fie că nu, vor avea parte de o zi neașteptat de tensionată