Exerciţiile fizice nu sunt deloc plictisitoare, mai ales dacă antrenoare este frumoasa australiancă. În cel mai recent videoclip al său, Kylie face exerciţii fizice, dar nu orice fel de exerciţii, ci chiar pe acelea despre care se ştie că întreţine şi stimulează apetitul sexual.
Într-un cadru cât se poate de enigmatic, aceasta îşi execută (s)exerciţiile cu rigurozitate şi nu poartă altceva decât Berlin Body şi Twenties Tights, alături de o pereche de stilettos roşii. Pentru a condimenta situaţia deja ieşită din tipare, ea este însoţită de alte câteva femei, pe care le învaţă toate mişcările atât de necesare unui stil de viaţă sauvage.
Într-o piramidă a nevoilor cu totul originală, se pare că sexualitatea îşi are locul sau fruntaş, iar pentru a ne asigura că ajungem la climax, este cu atât mai important să urmărim paşii descrişi de Kylie. Este de la sine înţeles faptul că experienţă se capătă cu timpul şi de aceea este nevoie de (s)exerciţiile potrivite, care să elibereze întregul potenţial.
Regizorul Will Davidson a gândit intreagă scenă a videoclipului ca pe o înfăţişare a fanteziilor, unde femeile scapă de inhibiţii şi asociază sexul cu o preocupare cotidiană firească. Astfel, pe cât de inadecvat pare conţinutul acestuia la prima vedere, pe atât de benefic este, în fapt, femeilor de peste tot. Dar Kylie nu s-a oprit doar la videoclipul piesei „(S)exercize”, ci, împreună cu echipa de la Chandelier Creative, a lansat un site ce se numeşte sexercize.tv, unde fenomenul poste fi explorat din mai multe unghiuri,inclusiv din perspectiva astrologică.
Şi dacă tot ne aflăm sub o stea norocoasă, este bine de ştiut că la elaborarea lui au contribuit şi nume mari, precum Maserati, Jean Paul Gaultier sau Dolce & Gabanna.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.