Irina Margareta Nistor, legătura incredibilă pe care o are cu Chuck Norris

Comentează
Arhiva foto

În aceste vremuri schimbatoare, a venit la fix noul program, American Movie Classic?

Da, AMC este un program cu filme si câta vreme e cu filme si cu seriale as recomanda cam tot. Pe o parte dintre acestea le-am vazut, iar pe altele urmeaza sa le vad, pentru ca sunt de calitate.

Vorbind despre filme, cu ce personaj v-ați asemana?

Într-o lume ideala, mi-ar placea sa fi u, pe cât posibil, un personaj din anii '30. Sau poate, într-un film ca "Totul despre Eva" (1950), sa fi u ca Bette Davis, la fel de afurisita, dar si de iubita.

Dar daca s-ar face un film despre dumneavoastra?

Se face! Este documentarul"Chuck Norris versus comunism", pe care îl realizeaza Ilinca Calugareanu, de la Londra. E de fapt o docu-drama, ceea ce înseamna ca jumatate include interviuri, iar în cealalta jumatate joaca o actria, Ana Maria, care ma interpreteaza în perioada când traduceam casete video. Filmul va avea o durata de 90 de minute si speram ca va fi si pe marile ecrane. Iniial, Ilinca realiza acest documentar pentru televiziune, dar au fost adresate câteva întrebari în direcția aceasta si cel mai nostim a fost la petrecerea de Halloween organizata de Leslie Hawke (mama actorului Ethan Hawke). Michel Hazanavicius, regizorul filmului "The artist" (2011), a spus ca ar vrea sa îl faca film, iar regizorul Radu Mihaileanu a spus: "Ba nu, eu o sa fac". Sigur, acestea sunt niste replici placute spuse la o petrecere si chiar m-am simțit ca un personaj.

Sunteți o persoana simpatizata de multa lume. Dv. cum v-ați caracteriza?

As spune perseverenta, dar si re zis tenta, în sensul ca îmi place sa lucrez foarte multe ore, sa dorm cât mai puin, sa traduc cari, sa traduc piese de teatru, sa traduc fi lme, sa le subtitrez (pentru ca nu le mai dublez de mult timp) si sa merg la evenimente. Îmi place sa fiu mondena, dar sa stau puțin, cât sa vad lumea, apoi merg sa vad un film. Întotdeauna viața mea se masoara în câte filme as fi putut sa vad în timpul în care am facut altceva. Eu sunt înainte de toate cinefil si apoi sunt cronicar/critic de film.

În timpul liber ce faceți?

Merg la filme. (râde) Nu pot trai fara filme si, în general, sunt foarte puține vizionari fața de câte filme vreau eu sa vad. Dar ma uit si la televizor, nu pot trai fara televizor în egala masura. La mine în dormitor sunt doua televizoare, pe unul vad filme, pe celalalt ma uit la stiri. Si de multe ori când traduc carți sau piese de teatru, în timp ce dictez - pentru ca îi dictez unei de minunate care scrie foarte repede - mai arunc o privire la stiri sa vad ce se mai întâmpla.

Aveți o filmoteca cu toate casetele pe care le-ați tradus?

Casete exista doar cu emisiunile pe care le-am facut dupa '89, însa cu fi lme pe care le-am tradus am foarte puține. Mai exact trei! (râde) Si au mai ramas câ te va de la înregistrarile pentru "Chuck Norris versus comunism". Sigur, am filme pe DVD, pen tru ca le cumpar din toata lumea, dar cu vocea mea nu. Afa ce rea cu traducerile filmelor nu era a mea. Casetele le cumparam si eu ca orice om.

Cât costa, va mai amintiți?

Un film pe caseta costa 200 de lei si eu eram platita tot cu 200 de lei pentru a traduce un film. Toata lumea pe unde mergeam îmi cerea casete si le cumparam, ce sa fac! Pâna în 1991 nici n-am avut video. Nu îmi permiteam.

Pe unii actori pe care îi dublați si admirați i-ați si întâlnit?

Da. Pe Rutger Hauer, când a venit în România sa faca un fi lm, ne-am întâlnit la Ci ne ma te ca unde a avut o prezentare, iar eu am tradus. Deja afl ase despre mine, mi-a spus: "Am auzit ca ai fost vocea mea în România". I-am cunoscut si pe Jackie Chan, desi el nu vorbea prea mult în filme, pe Gerard Depardieu, pe Harvey Keitel. A fost impresionant si interesant sa îi cunosc.

A fost neasteptat ce vi s-a întâmplat de-a lungul timpului?

Da. Prima data când am citit despre casete video mi-amintesc ca eram cu mama si ni s-a parut o chestie abracadabranta. Faptul ca tehnica a progresat foarte rapid a fost în avantajul iubitorilor de cinema. Este o poveste foarte nostima care s-a petrecut când eram eleva la liceu. Am mers într-o vacana si a venit cineva si a ghicit în cafea. Si persoana a spus: "Uite, ea o sa faca ceva foarte interesant în viața". Mama a întrebat-o: "Dar ce-o sa se faca, scriitoare?". A raspuns: "Nu stiu ce, dar o sa fi e înconjurata de multa lume si o sa faca ceva foarte interesant". Biata femeie nu avea cum sa stie, pentru ca nu exista ce urma eu sa fac. Cum sa spuna: "O sa traduca casete video", când nimeni nu stia ce înseamna casete?

Ce va doriți cel mai mult?

Sa ajung în India, asta mi-as dori cel mai mult, as vrea sa vad Los Angelesul si sa-mi ramâna împrejur prietenii care îmi sunt dragi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
MONDEN
Madalina Apostol si Nick Radoi. Sursa FOTO/ Facebook
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
Mihai Bobonete la Romanii au talent 2026. Sursa FOTO/ Facebook
11:42
PRO TV a anunțat oficial noul juriu „Românii au talent” sezonul 17. Misterul a fost elucidat. „O mare onoare”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
14:09
„Am țipat, am plâns și am implorat”. Au scăpat din incendiul de pe insula Brac cu bebelușul de un an în hidrobicicletă
14:07
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț
13:55
Naufragiu în Marea Java: 6 morți și 107 pasageri salvați de pe un feribot indonezian
Exclusiv
13:55
„Woman Unknown” a câștigat Leul de Aur. Prima reacție a Roxanei Voloșeniuc, redactor-șef Elle România, prezentă la Festivalul de Film de la Veneția 2026: „Este extraordinar”
TRENDING
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Nasterea te face mama. Dr Ciprian Morariu si Aurelia Petre despre fenomenul cezarienelor. Foto arhiva personala
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
Interior modern de bucătărie cu blat din lemn și ustensile de bucătărie pentru prepararea mâncărurilor, într-un apartament confortabil
12:30
Cum să îți organizezi bucătăria pentru a găti rapid și curat
O hartă meteo a Europei, unele dintre zone sunt marcate cu roșu sau portocaliu, indicând astfel țările în care este caniculă
12:19
Recordul de 72 de ani pentru cea mai caldă lună august, doborât de două ori în 3 ani, în Balcani
Porthdinllaen, Gwynedd, Țara Galilor, 21 octombrie 2023. Barul „Ty Coch” (Casa Roșie).
10:33
Satul din Marea Britanie care nu are mașini, drumuri sau pubele: „Simt că timpul se oprește în loc”
Un adolescent de 15 ani a supraviețuit miraculos după ce a petrecut mai multe zile pe ape înghețate, în Alaska. Sursă foto: captură video BBC.
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă