Decizie radicală în Japonia pentru a stopa valul de turiști nepregătiți care pun în pericol viața lor și a echipelor de prim ajutor.
Începând din septembrie 2027, serviciile de intervenție și salvare cu elicopterul de pe Muntele Fuji vor fi furnizate contra cost pentru persoanele care se aventurează pe trasee în extrasezon.
Operațiunile de salvare cu elicopterul pe Muntele Fuji în extrasezon vor fi supuse unei taxe, a anunțat luni prefectura Yamanashi din Japonia, o măsură menită să-i descurajeze pe excursioniștii nepregătiți, dar dornici de aventură, relatează AFP, citată de Agerpres.
Măsura vine în contextul în care tot mai mulți turiști ignoră avertismentele meteo și starea traseelor montane în lunile de iarnă și primăvară, când condițiile devin extreme.
Până acum, operațiunile complexe de salvare erau suportate integral din fonduri publice, însă numărul crescut al intervențiilor de urgență a pus o presiune uriașă pe bugetele locale și pe resursele echipajelor de salvare.
Guvernul regional elaborează un „pachet de măsuri împotriva ascensiunilor nesăbuite în extrasezonul turistic pe Muntele Fuji”, care include taxarea excursioniștilor pentru salvările cu elicopterul.
Nu este clar deocamdată care va fi prețul final, dar presa locală relatează că Prefectura Yamanashi are în vedere perceperea a aproximativ 10 dolari pe minut de zbor cu elicopterul pentru operațiunile de salvare în extrasezon.
Taxa propusă va fi anulată pentru alpiniștii echipați corespunzător care își prezintă planul de ascensiune autorităților competente înainte de a încerca ascensiunea. Guvernul Yamanashi intenționează să înceapă implementarea taxei în septembrie 2027, potrivit Fuji TV.
Micul oraş japonez Fujikawaguchiko, situat în apropierea Muntelui Fuji, a decis să ridice un gard înalt pentru a opri afluxul de turişti străini, care dau dovadă uneori de proaste maniere, într-un loc foarte popular pentru fotografierea celebrului vulcan.