Mănăstirea Prislop - istoric, legendă și program de vizitare

 10 comentarii
Arhiva foto

Mănăstirea Prislop, locul unde se află mormântul lui Arsenie Boca, este unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj din România. Mănăstirea Prislop se află în județul Hunedoara, într-un cadru natural deosebit de frumos.

Mănăstirea Prislop este un lăcaș încărcat de istorie și a fost declarată monument istoric. În ciuda dimensiunilor mici, este considerată una dintre cele mai frumoase așezări monahale din Transilvania.

Mănăstirea Prislop - scurt istoric

Nu se cunosc foarte bine începuturile mănăstirii. Deoarece era amplasată pe pământuri care ținuseră de nobilii români din Ciula, se poate presupune că ei au fost ctitorii laici ai locașului. Există o singură mărturie care este consemnată despre prezența lui Nicodim de la Mănăstirea Tismana, în Ungaria medievală. Se crede că bazele mănăstirii Prislop au fost puse de călugărul Nicodim.

În secolul al XVI-lea mănăstirea ajunge în ruină, dar este rezidită, în anul 1564, de domnița Zamfira, fiica lui Moise Voievod, din Țara Românească. Tânăra ajunge aici după ce tatăl său ar fi fost ucis într-o luptă. Specialiștii spun, însă, că Zamfira trebuie să fi reconstruit mănăstirea, pentru că ea, în calitate de femeie, nu avea dreptul, la acea vreme să ctitorească o mănăstire de bărbați.

Piatra funerară a Zamfirei, a rezistat vremurilor, până în zilele noastre. Un secol mai târziu ar fi fost întemeiată, la Prislop, o școală pentru preoți și tot acum este semnalată prezența cunoscutului Sfânt Ioan de la Prislop.

Din secolul al XVIII-lea mănăstirea devine una greco-catolică, iar 1948 revine la ortodocși. După 1948, toate lucrările de construcție și înfrumusețare din mănăstire au fost fie realizate personal de părintele Arsenie, fie după desenele și îndrumările sale. De aceea, părintele Arsenie Boca este considerat al treilea ctitor al Mănăstirii Prislop.

Mormântul lui Arsenie Boca de Mănăstirea Prislop

Mormântul părintelui Arsenie Boca de la mănăstirea Prislop constituie azi unul din importantele locuri de pelerinaj din țară, în ultimii ani numărul de pelerini veniți pe 28 noiembrie fiind de 30 000 - 40 000 de oameni.

Mormântul lui Arsenie Boca se află în cimitirul Mănăstirii Prislop, la mică distanță de peșteră Sfântului Ioan de la Prislop.

Arsenie Boca s-a născut în 29 septembrie 1910, în Vaţa de Sus, în judeţul Hunedoara. A absolvit Academia Teologică de la Sibiu şi Institutul de Belle Arte din din Bucureşti, frecventând în paralel şi cursuri de medicină. După patru luni petrecute la Muntele Athos, în Grecia, a intrat în monahism la mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, în judeţul Braşov.

Acolo, Arsenie Boca a fost preot şi stareţ până în noiembrie 1948, când a fost transferat de Mitropolitul Nicolae Bălan al Transilvaniei la Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului, până în mai 1959.

În comunism a întâmpinat numeroase dificultăți și a lucrat la Atelierele Patriarhiei Române din Bucureşti, sub ocrotirea Patriarhului Iustinian al României. După pensionare, în 1967, a pictat vreme de 15 ani la Biserica Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Drăgănescu (judeţul Giurgiu). A fost urmărit şi închis de comunişti de mai multe ori. A murit la Sinaia în 28 noiembrie 1989, însă a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop.

Mulţi pelerini cred că pot fi ajutaţi în problemele de sănătate sau familiale rugându-se la mormânt. Pelerinii pot fi văzuţi aducând cu ei la mănăstire haine, fotografii sau alte obiecte personale pentru a le atinge de crucea din lemn de la căpătâiul monahului. Cel mai mare pelerinaj are loc în 28 noiembrie, când este comemorat părintele Arsenie Boca.

Cum ajungi la Mănăstirea Prislop

Tronsonul de drum judeţean modernizat facilitează accesul turiştilor din Ţinutul Pădurenilor la Mănăstirea Prislop, dar şi a celor care pornesc din Hunedoara, din zona Castelului Corvinilor, prin Teliuc, spre mormântul lui Arsenie Boca.

Distanţa dintre Hunedoara şi Mănăstirea Prislop pe ruta Teliuc – Cinciş – Silvaşul de Jos este aproxmativ egală cu cea de pe ruta Hunedoara – Hăşdat - Silvaşul de Jos, de 20 de kilometri.

Program de vizitare

La Mănăstirea Prislop, la fel ca în cazul celor mai multe mănăstiri din România, intrarea este gratuită pe tot parcursul anului. Programul de vizitare la Mănăstirea Prislop este zilnic, între orele 8.00 - 20.00

Legenda Mănăstirii Prislop

Se spune că un tânăr pe numele Ioan, din satul Silvaşul de sus - în hotarul căruia se afla şi Sf. Locaş Mănăstirea Prislop - a părăsit casa părintească, s-a închinoviat în obştea călugărilor de le Prislop. Ducea astfel o viaţă aleasă de rugăciune, împletită cu munca şi săvârşirea de fapte bune.

După un număr de ani, dorind să ducă o viaţă şi mai liniştită, retrasă cu totul de lume, a găsit un loc, cam la 500 metri de mănăstirea Prislop, pe malul prăpăstios al râului Slivuţ (Silvuţ), unde şi-a săpat singur cu mari nevoinţe, o chilie de piatră, cunoscută până azi sub numele de "chilia" sau iarăşi "casa sfântului".

Aici şi-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni şi ajunări, întocmai ca marii nevoitori întru cele duhovniceşti din primele veacuri creştine. Legenda spune că a fost voia lui Dumnezeu ca viaţa lui îmbunătăţită să se sfârşească prea devreme.

Spune tradiţia populară că pe când îşi făcea o fereastră la chilia lui, doi vânători de pe versantul celălat al prăpastiei l-au împuşcat, fără să ştie cine era. Aşa s-a săvârşit din viaţă Cuviosul Sihastru sau Sfântul Ioan de la Prislop.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (10)
  • Avatar comentarii

    Costica2023 01.02.2024, 16:35

    este o mănăstire ortodoxă situată în Munții Apuseni, în comuna Silvașu de Sus, județul Hunedoara

  • Avatar comentarii

    Costica2023 01.02.2024, 16:35

    este una dintre cele mai cunoscute și vizitate mănăstiri din țară

  • Avatar comentarii

    Costica2023 01.02.2024, 16:36

    mulți oameni au o părere bună despre acest loc sacru

  • Avatar comentarii

    Costica2023 01.02.2024, 16:36

    Oamenii vin aici pentru a se ruga, a participa la slujbe și a se reculege într-un mediu liniștit

  • Avatar comentarii

    Costica2023 01.02.2024, 16:37

    este un important centru de pelerinaje pentru credincioși

ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!