În cazul persoanelor cu psoriazis, pielea necesită o îngrijire foarte atentă, cu atât mai mult în sezonul rece. Este recomandat ca persoanele bolnave să folosească creme emoliente și produse hidratante pentru a păstra intact filmul hidrolipidic al pielii. Produsele hidratante și emoliente ar trebui folosite atât pe zonele afectate de psoriazis, cât şi pe zonele mai expuse la factorii de mediu externi - spune dr. Carmen Curea.
Cuprins:
Foarte important pe timpul iernii este şi camuflajul vestimentar. Atunci când ieşiți afară nu trebuie să uitați de mănuşi, chiar dacă temperatura exterioară nu este foarte scăzută.
Igiena zilnică trebuie făcută cu multă atenţie, folosind produse de spălare mai delicate, care să curăţe şi în acelaşi timp să hidrateze pielea. Prin curăţare, se îndepărtează grăsimile normale, proprii ale pielii, astfel că este indicat să folosim un produs mai blând, care să curăţe şi în acelaşi timp să compenseze pierderea de lipide, completând filmul hidrolipidic al pielii, adaugă dr. Curea.
Pentru persoanele cu psoriazis, iarna este un anotimp cu atât mai greu din cauza lipsei soarelui. Expunerea la ultravioletele naturale este considerată o parte importantă a tratamentului persoanelor afectate de psoriazis. În acest caz, o soluţie ar fi folosirea unui lămpi cu ultraviolete artificiale, care să compenseze lipsa razelor naturale.
Psoriazisul este o afecţiune cutanată cronică, inflamatorie, caracterizată prin apariţia pe piele a unor plăci roşiatice, proeminente, bine delimitate, acoperite de scuame (coji) alb-sidefii. Zonele cele mai afectate sunt: scalpul, coatele, genunchii, dar această afecţiune poate afecta şi alte zone precum palmele, tălpile, pliurile, unghiile şi uneori articulaţiile. Psoriazisul este o afecţiune sistemică, auto-imună şi nu este contagios. În România această boală afectează aproximativ 400.000 de persoane, de orice vârstă şi orice sex, în timp ce la nivel mondial afectează aproximativ 4% din populaţia globului.