Povestea celei mai vechi pâini din lume. Unde a fost descoperită și ce istorie culinară a scos la iveală
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În aproape toate țările din lume, pâinea este nelipsită de pe mese, fie că este vorba despre bucătării de la sate sau restaurante și cafenele urbane. Ea nu este doar un aliment de bază, ci și o moștenire vie!
Cuprins:
Spre exemplu, în Anatolia, una dintre cele mai vechi regiuni cu așezări umane stabile, tradiția pâinii are rădăcini adânci, ce se întind pe mii de ani. Fiecare descoperire arheologică adaugă un nou capitol acestei povești străvechi. Resturile de pâine și uneltele de copt găsite în toată Turcia sunt dovezi clare ale unei culturi gastronomice care s-a dezvoltat și perfecționat de-a lungul mileniilor.
Originea celei mai vechi pâini din lume
Cercetările recente din Anatolia oferă perspective noi asupra istoriei gastronomice a Turciei, scoțând la lumină începuturile preparării pâinii. La situl Catalhoyuk din Konya, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, arheologii au descoperit o pâine dospită veche de 8.600 de ani, găsită lângă rămășițele unui cuptor puternic deteriorat. Datată în jurul anului 6.600 î.Hr., aceasta este considerată una dintre cele mai vechi pâini descoperite vreodată.
La movila Kulluoba din Eskișehir, experții au găsit ceea ce se crede a fi cea mai veche pâine dospită și coaptă din lume, cu o vechime de aproximativ 5.000 de ani. Analizele au identificat urme de grâu emmer și linte. Pâinea ar fi fost coaptă la circa 140 de grade, iar o parte din ea a fost ruptă intenționat, arsă într-un ritual de fertilitate și apoi îngropată în pragul unei camere din partea din spate a unei locuințe. Această descoperire fascinantă arată cât de strâns erau legate practicile de producție și credințele religioase din acea vreme.
În orașul antic Topraktepe (Eirenepolis), din Karaman, au fost descoperite cinci pâini carbonizate, datând din secolele VII–VIII d.Hr. Specialiștii cred că acestea ar fi fost pâini sacramentale, folosite în ritualurile creștine timpurii.
O altă descoperire arheologică la ruinele din Harran (Șanliurfa) a scos la iveală o matriță de pâine cu model în formă de diamant, asemănător celui de pe baklava, ce datează de acum circa 800 de ani. Aceasta oferă o nouă perspectivă asupra modului în care se prepara pâinea de zi cu zi în acea perioadă.
Toate aceste descoperiri arheologice evidențiază profunzimea tradiției pâinii și patiseriei anatoliene. Cu o istorie care se întinde pe mii de ani, cultura pâinii din Turcia este încă vie și variată. Brutăriile tradiționale și gospodinele continuă să prepare zeci de sortimente, folosind ingrediente inspirate din specificul local.
Poți savura, de exemplu, o pâine din făină de porumb în regiunea Mării Negre, alături de un mic-dejun tihnit, ori poți înmuia pâinea coaptă în cuptor de lut (tandir) într-o supă fierbinte în Anatolia de Est. În Anatolia Centrală, pâinea „bazlama” merge de minune cu tocane consistente. Diversitatea sortimentelor de pâine reflectă la fel de bine diversitatea geografică a țării.
Pide e vedeta brutăriilor din Turcia
Deși clasicul „somun” este prezent la orice masă, în toată Turcia există zeci de tipuri de pâine regională, fiecare adaptată la ingredientele locale, la climat și la tradițiile transmise din generație în generație. Printre cele mai cunoscute este „pide”, un fel de lipie groasă, coaptă de obicei în cuptoare cu lemne, din piatră. Poate fi întâlnită sub diverse forme, precum „tirnak pide”, „tombik pide” sau „pide de Ramadan”, în funcție de modul de preparare și servire.
Cu diverse toppinguri, de la brânză și spanac, la carne tocată sau sotată, „pide” poate deveni o adevărată delicatesă. Este atât de iubită, încât, indiferent dacă te afli într-un oraș mare precum Istanbul sau într-un orășel liniștit, vei găsi restaurante specializate în pide la tot pasul.
Lavash și yufka, incluse în patrimoniul UNESCO
Alte două tipuri de pâine cu un loc important în cultura gastronomică turcească sunt „lavash” și „yufka”. În Anatolia, prepararea acestor pâini a fost, timp de secole, o activitate colectivă desfășurată de femei care întindeau foi subțiri de aluat pentru a fi păstrate peste iarnă sau pentru evenimente speciale, precum nunțile.
Din anul 2016, tradiția pregătirii pâinilor „lavash” și „yufka” este inclusă în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO.
Lavash-ul, o lipie subțire, se servește adesea cu kebapuri suculente, „doner” ori cu „çigkofte” (chiftele vegane picante) și alte specialități la grătar, toate transformate în popularele „durum”.
Yufka, și mai subțire decât lavash-ul, este apreciată mai ales la micul-dejun, alături de brânză, pentru gustul său simplu și autentic. De altfel, chiar și desertul național al Turciei, baklava, este preparat din foi fine de „yufka”.
