„În toamna anului 2013, eram însărcinată în șapte luni, și eu și soțul meu ne bucuram de o excursie la Cascada Niagara. Îmi aduc aminte că stăteam în camera de hotel și mă uitam la cascada masivă care era înspăimântătoare cu puterea apei sale. Am început să caut pe internet oameni care au căzut în cascadă și au supraviețuit, fiind fascinată de ceea ce trebuie să simți când este împins de ceva cu o putere atât de mare și fără nici un control. Nu aveam nici o idee că că eram la un pas să cad de pe marginea vieții mele fericite în ceva extrem de terifiant. Am avut o sarcină fără mari probleme cu excepția unor dureri ocazionale de stomac, însă analizele arătau că totul  este normal. În timp ce conduceam spre casă din Canada, durerea s-a intensificat și știam că acest lucru nu este normal. Mai târziu, în acea seară am fost internată în spital. În următoarele 24 de ore, medicii au descoperit că aș avea un chist pe ovare. Acesta îmi apăsa pe uter și durerea îmi provoca contracții, forțându-mi corpul să nasc prematur”, spune tânăra.

„Am avut nevoie de operație, care a impliact anestezie, medicamente, laparoscopic și de precizie, astfel încât să nu-mi atingă uterul ca să nu mă forțeze să intru in travaliu. Chirurgul meu a ieșit din sala de operație ud de transpirație”, își amintește aceasta.

Citește mai departe pe libertateapentrufemei.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.