(Publicitate) Povestea celor 16 burlăcițe | Ilisio Romania

Hmmm. Am întâmpinat primele probleme de la crearea grupului, pentru că aveam printre noi persoane suficient de importante şi îndelung asaltate social probabil, pe care nu le puteai adăuga în grup, ci doar invita. Şi cărora a fost necesar să le scriu separat, să le zic cine sunt şi ce intenţii am ca să dea accept-ul vieţii. Au urmat amabilităţile virtuale şi apoi propunerea – să mergem undeva în natură, la o plimbare cum i-ar plăcea miresei, într-o locaţie amenajată, însă totuşi având ceva iz sălbatic. După, clasica oprire la un cocktail şi ceva bun de mâncat, unde se stă la bârfă. Am menţionat deja aşteptările mele pline de urale şi felicitări. Ei bine, ele au fost aproape întru totul înşelate. Singurele persoane care au susţinut propunerea erau fix cele care nu puteau veni la petrecere, dar care ştiind locul, îl găseau foarte potrivit. Taman cele care nu călcaseră vreodată cu picioruşele mereu purtate în conduri de cristal pe vreo porţiune neasfaltată s-au gândit că locul nu ar fi bun. În traducere liberă, nu le-ar fi plăcut lor, pentru că presupunea purtarea unor adidaşi şi apropierea de plebea care merge pe jos. Apoi au urmat întrebările referitoare la ce vom face propriu-zis, care pe mine una m-au descumpănit, că doar spusesem că ne plimbăm un pic şi apoi ne tragem sufletul şi ne întindem la vorbă… Pentru că nu prea înţelegeam insistenţa cu care eram întrebată dacă miresei i-ar plăcea, de zici că mi se dusese vestea că îmi propun să chinui oameni târându-i pe coclauri, am cerut politicos (a se citi muşcându-mi intensiv limba) alte sugestii. Ele au venit, toate fiind locaţii de stat la palavre, însă nu şi de plimbare. Una din ele presupunea chiar să ne întâlnim cu toatele în costume de baie, că doar ce poate fi mai frumos decât să te expui în faţa a 16 necunoscute, femeile fiind recunoscute pentru solidaritatea şi toleranţa lor..

Cam aşa s-a desfăşurat prima zi de discuţii. După care a urmat.. tăcere. Mormântală. Totală. De neînvins nici cu glumiţe, nici cu întrebări, nici cu propuneri de vot. Da, au existat chestii de votat, pentru că în ciuda lipsei totale de iniţiativă şi reacţie, ne voiam democratice şi libere. S-a votat nu în privinţa cadoului, cum ar fi fost de aşteptat, ci în privinţa mesajului care urma să îl însoţească. Nu se ştie cum sau de ce, propunerea de cadou a trecut aproape ca o lege votată pe ascuns în parlament. Lipsită fiind de modestie, cred ca am avut un discurs destul de convingător, dar nu îmi pot asuma doar eu meritul. Cadoul fusese ticluit după o adevărată muncă de investigaţie. Trebuia să îndeplinească o serie de criterii – să îi rămână amintire, să îi fie util în contextul nunţii, să fie ceva ce nu şi-ar fi luat singură.

Deci bijuterii. Şi nu orice fel de bijuterii, ci bijuterii handmade. Pentru că mireasa pune preţ pe lucrurile originale, cu suflet, pentru că îi pasă de ceilalţi şi i-ar fi plăcut să sprijine un artist. Crezusem că de aici încolo, odată stabilită linia directoare, lucrurile vor deveni din ce în ce mai uşoare. M-am înşelat amarnic. Bijuterii handmade, dar ce anume? Cu sau fără pietre semipreţioase ilisio.ro ? Din ce fel de materiale? Clasice şi elegante sau originale şi epatante? S-au pus toate aceste întrebări şi multe altele, dar nu s-a trimis niciun link. Şi apoi a urmat cumva direct votul pentru mesajul care să însoţească bijuteriile, în condiţiile în care nouă taman ele ne lipseau. Am încercat să limitez dezastrul şi să le aduc înapoi pe făgaşul cel bun, am postat eu prima propunere. Şi, în ciuda faptului că nimeni nu a mai trimis o alta, s-au găsit n motive pentru care era nevoie de altceva, de mai mult, mai bun, mai repede, de parcă fiecare din noi avea acasă un atelier micuţ de confecţionat bijuterii handmade ilisio . Cumva discuţia a ajuns să fie mai mult despre ce pietre semipreţioase ar trebui să aibă, însă din nou, fără a avea vreo ancorare în realitate, pentru că noi bijuterii tot nu aveam..În răstimpul în care am încercat să îmi temperez imboldul de a le smulge jugulară, s-a revenit la partea cu mesajul, au curs valuri de citate de pe net, s-au analizat mai ceva decat comentariile de la romana dintr-a 12-a, şi s-a votat din nou.  Dacă nu aţi reţinut până acum, noi nu aveam stabilită nici locaţia, nici cadoul, dar toată lumea părea preocupată de felicitare. Le-am lăsat să se certe și să dezbată așa cum lași copiii să își regleze singuri conflictele, cu răbdarea unui arbitru la ultima sa partidă, obosit și resemnat. După stabilirea , cu concesii și dificultăți deopotrivă, a unui mesaj, am revenit la problema majoră – ce și de unde luăm. Am decis cu de la mine putere că îi trebuie niște cercei lungi, pentru că știam că îi vor completa cum trebuie ținuta și coafura, crezând că astfel vom deveni mai aplicate. Nu, nici gând de așa ceva. S-a dezbătut pe larg ce înseamnă cercei lungi ilisio.ro, ce îi face să fie catalogați astfel, câte variante există și altele asemenea, totul mai puțin producătorul de la care trebuiau achiziționați. Partea ușoară a planificării își dovedea caracterul complex, datorat strict prezenței a 16 femei întru-un singur loc, fie el și virtual.

Apoi, fără să fi stabilit ceva, a urmat o perioadă de acalmie, tăcere bizară de sfârșit de lume. Totul ca apoi, câteva zile mai târziu, să izbucnească toate în cor, ca vrăbiile, cu vreo două propuneri concrete, pe care m-am grăbit să le cataloghez pentru un vot mai facil. Și surprinzător, a mers! A ales fiecare ce i-a plăcut ei, nu ce i-ar fi plăcut miresei, dar chiar și asa, era un pas înainte, într-un moment în care timpul părea să nu mai fie de partea noastră. După ce s-a ales un câștigător, s-a ajuns la minunata întrebare – cine strânge banii? Urmată de sora ei, cunoscută publicului drept Cât punem? Ambele capabile să înăbușe în fașă orice brumă de inițiativă. S-a nenorocit cineva din proprie inițiativă, exact ca voluntarii de la ședințele cu părinții, și au urmat calculele. Nu toate care veneau puteau pune bani fix atunci, dar erau și fete care nu veneau, dar voiau să contribuie. După n combinații, s-a ajuns la o sumă menită să acopere cadoul, căruia la sugestia cuiva extrem de creativ, i se mai adăugase o componentă, un parfum, că doar e și ușor să mergi pe ghicitelea când e vorba de ceva așa impersonal.

Această a doua componentă a cadoului însemna determinarea, pe cât de subtilă se putea, miresei de a merge într-un magazin de specialitate ca să vadă ce îi mai place, dacă își dorește ceva nou sau rămâne fidelă unei mărci, etc. Iată rețeta ca să amuțești un grup de femei, le întrebi cum să prostești cu stil pe o alta și le dai reset, pentru că nu concep  că așa ceva ar fi posibil pentru urmașele Evei. Toate adevărați detectivi în sufletul lor. S-au făcut presupuneri, s-a dat cu banul și, stupoare, mireasa nu voia nimic nou, fiindcă în vâltoarea evenimentelor care o luau pe sus, parfumul era una din puținele constante.

Fix când credeam că urma să încheiem cercul odată alese cadourile, pentru a ne putea duce din nou la momentul T1, legat de locație, a venit cuiva ideea mirobolantă a cutiei de amintiri în care să pună fiecare ceva. Dacă ceva-urile urmau să aibă o notă personală, cutia trebuia să obțină o aprobare unanimă. Pe care, 200 de link-uri mai târziu, am decis-o eu, fără vreo consultare, argumentând că este elementul care completează un set deja existent.

Părea că suntem pe cai mari deja. Nu eram, ne-au azvârlit din șa din nou în mijlocul discuției despre locație, complicată chiar mai mult acum, de apropierea datei și de o prognoză meteo care se încăpățâna să se înrăutățească de la o verificare la alta. Așa că ne-am sucit. Adică eu am cedat, am acceptat o altă propunere, care părea cea mai ok, dar care însă nu a făcut față nici ea previziunilor lui Busu, așa că în săptămâna petrecerii am mai schimbat locul de încă două ori, pe măsură ce dădeam refresh isteric la pagina despre vreme, semănând a hackeri care zăbovesc mult și bine pe site, în căutarea unor vulnerabilități. Am încheiat prin a face două rezervări diferite, fiecare legată de o supoziție meteo.

Și, pentru că nu fusese îndeajuns chinul, pentru prima dată am ajuns extrem de supărată nu de lipsa banilor, ci de prezența lor. Fiindcă ne mai rămăseseră resurse financiare, am decis comandarea unui tort, al cărui aspect și gust au impus un nou vot, menit probabil să mă facă să îmi doresc impunerea unui regim autoritar cu represalii fizice. Au curs tot felul de propuneri cu tentă pornografică, s-au trimis poze ca să ilustreze variantele, au fost toate studiate cu zoom și amuzament și s-a ales cea mai cuminte, dar ironică opțiune, toate în ziua de joi, când petrecerea era programată în mai puțin de 48 de ore.

Cum a fost, vă întrebați. În ciuda animozităților de pe grup, care au generat câte o listă neagră pentru fiecare, sunt sigură, am constatat cu drag că atașamentul nostru pentru mireasă este o motivație suficientă pentru a ne suporta reciproc cu brio câteva ore bune. S-a râs, s-a mâncat, s-a băut și s-a vorbit o grămadă, probabil pentru a recupera tăcerile de pe grup. A fost frumos, emoționant și, sperăm cu toatele, cam ce și-a dorit mireasa. Eu una abia așteptam să se termine nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, dar ardeam de nerăbdare să îi povestesc  prin ce-am trecut, cât am pătimit și cum nu e cazul să ne mai pună pe toate la un loc vreodată în afara momentului nunții.

A fost până la urmă o lectie de viață despre răbdare, altruism și metode de a da peste nas oamenilor fără să pară că faci asta. Sper însă să nu mai am ocazia să folosesc toate acestea într-o experiență similară prea curând…

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE