RECENZIE/ "Moromeții 2", filmul care doborât un record istoric de încasări în primul weekend. O poveste încă reprezentativă pentru România rurală

Comentează
Arhiva foto

La 31 de ani după lansarea originalului, regizorul Stere Gulea revine cu cea de-a doua parte a seriei "Moromeții", ecranizarea volumului II din romanul lui Marin Preda. Plasată în aceeași comună Siliștea Gumești pe care ne-o amintim (poate fără pic de nostalgie) din anii de liceu, acțiunea se concentrează acum pe epoca postbelică, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Urmărim rămășițele familiei Moromete în încercarea de a pricepe schimbările socio-politice care le afectează profund viața în sat. Rămășițele, pentru că unul dintre fii a murit pe front, alți doi o duc bine-mersi în Capitală, fetele s-au căsătorit, iar Niculae (Iosif Paștina) a rămas singur în cârca părinților Ilie (Horațiu Mălăele) și Catrina (Dana Dogaru).

Mezinul își umple timpul liber citind beletristică și compunând texte originale, total dezinteresat de politică, iar prin Capitală umblă vorba că-n el ar zace un adevărat geniu literar. În ciuda înclinațiilor artistice evidente, Niculae e blocat într-o lume cu care nu se identifică deloc. Ar trebui să urmeze și clasa a IV-a, ca să poată spera ulterior la o carieră în București, dar lipsa banilor l-a forțat să abandoneze ciclul primar. Singura lui speranță rămâne taică-său, conservatorul Ilie Moromete, care ezită să-l sprijine, în ciuda mijloacelor materiale pe care le-ar putea fructifica.

Horațiu Mălăele îl onorează pe Victor Rebengiuc, care l-a jucat pe Ilie Moromete în ’87, printr-o prestație respectuoasă și fidelă personajului. Nu-i o simplă imitație, ci Mălăele îl adaptează pe protagonist noilor vremuri tulburi, presate de bobocii tot mai grei ai comunismului, reducând vigoarea și optimismul la un minimum deloc condamnabil.

Cu trecerea anilor, Moromete pare că și-a pierdut până și încrederea în sine. S-au stins înflăcărarea cu care dezbătea actualitatea politică în poiana lui Iocan și convingerea cu care trimitea dracului orice consătean care nu-i împărtășea viziunea. "Noul" Ilie Moromete e în continuare sceptic și critic la adresa conducătorilor, încă preocupat de mersul țării, dar se limitează la mormăieli și întrebări retorice. Deși simte că națiunea înaintează pe-un drum greșit, se complace în pasivitatea filozofării de pe tușă, refuzând categoric funcția de primar al comunei. Avem în față umbra fadă a lui Moromete de odinioară, un țăran depășit de vremuri și ostenit de-atâta luptă în zadar.

Chiar și așa, capul familiei eponime își ascunde resemnarea în spatele unei măști sociale cinice și refuză să afișeze vreo urmă de vulnerabilitate. Când se simte înstrăinat de tot ce-l înconjoară, Moromete încearcă să-și conserve măcar propria imagine. Stârnește în continuare râsete prin umorul acid caracteristic, dar nu mai livrează replicile cu aceeași poftă. O să râzi, dar cu jumătate de gură.

Deși titlul vizează întreaga familie Moromete, nu-i urmărim cu adevărat decât pe Ilie și Niculae, plus relația tensionată dintre ei. Sigur că tatăl are numai intenții bune cu privire la viitorul fiului său, dar nu concepe alt destin pentru el decât cel planificat de la bun început. Ori de câte ori îl surprinde cu o carte în brațe, Ilie Moromete încearcă să-l descurajeze prin argumentul că lectura nu oferă nici un beneficiu palpabil. E o ciocnire fascinantă între două generații, reprezentante ale vechiului, respectiv noului. Interacțiunile lor sunt simbolice pentru societatea românească în plină tranziție.

Totul se derulează lent, specific vieții la sat, cu tot felul de preocupări mărunte, întrerupând constant fluxul narativ. Publicul tânăr ar strâmba din nas numai gândindu-se la asta, dar atmosfera e perfectă în contextul poveștii. Treburile gospodărești și ritualurile familiale nu fac altceva decât să clădească un tărâm realist. Deprimant, dar credibil.

Pentru ritmul domol compensează o cinematografie poetică. Filmarea în alb-negru poate fi percepută atât ca o decizie de continuitate vizuală în raport cu primul film, cât și ca o metaforă pentru dualismul ideologic al comunității. Peisajul te absoarbe complet în universul rural al comunei Siliștea Gumești, o lume - regretabil - încă reprezentativă pentru mare parte din România anului 2018. Cadrele largi sunt cele mai grăitoare, ilustrând o imagine de ansamblu tihnită și cumva înțepenită în timp. Frunzele foșnesc surd, iarba se unduiește visător, iar natura mai că devine un personaj veritabil în tabloul lui Gulea. E liniștea dinaintea furtunii, prevestirea unor vremuri grele, peisaj menit tocmai să contrasteze violent cu manifestațiile stradale din București de la finalul peliculei.

În esență, "Moromeții 2" e un "slice of life", o înșiruire de activități cotidiene ancorate în banal, dar pe fundalul unor schimbări politice majore. Minimalizarea societății sub forma unei familii tradiționale măcinate de conflict și neîncredere ne ajută să procesăm mai bine realitatea acelor vremuri, să înțelegem zbuciumul și chiar să trasăm anumite paralele cu situația actuală a țării. Deși acțiunea se petrece tocmai în anii ’40, multe temeri de-atunci rămân valabile, iar traiul sătenilor e aproape neschimbat. O scurtă vizită la bunici e de-ajuns să te convingă de asta.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/DFxFDQyTs3Y" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

Capitolul secund al epopeii Moromeților a avut premiera în cinematografe vineri, 16 noiembrie, ocazie cu care a doborât un record la box office-ul autohton: sequel-ul lui Stere Gulea a bifat cel mai profitabil debut al vreunui film românesc, cu încasări de 1.014.189 de lei de-a lungul weekendului. Cifrele astea nu au apărut din senin, ci sunt rezultatul promovării word-of-mouth, al recomandărilor pasate de la un individ la altul în urma vizionării. Rezultatul spune multe despre impresia cu care au rămas spectatorii, deci poate c-ar trebui să iei în calcul rezervarea unui bilet. Măcar să înțelegi de unde tot "buzz"-ul ăsta în jurul filmului.

Nota: 8/10

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Cezar Ouatu si fetita lui
14:10
Cezar Ouatu a vorbit despre botezul fetiței sale, Serena. „Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente”
Burlacii - Foc în Paradis
Exclusiv
14:01
Primele imagini de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Tensiuni, lacrimi și momente intime în noul show de la PRO TV
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
14:27
Trump susține că pompierii l-au dus la adăpost după atacurile de la 11 septembrie, deși nu a fost la World Trade Center: „M-au ridicat și au fugit cu mine”
14:25
Răsturnare de situație chiar înainte de lansarea Apple: cum se numește de fapt primul iPhone pliabil și prețul uriaș la care ajunge
Exclusiv
14:22
Mona Segall, detalii din culisele Asia Express 2026. Cine este echipa care a primit a doua șansă, după ce anul trecut a ratat startul
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală