RECENZIE/ "Moromeții 2", filmul care doborât un record istoric de încasări în primul weekend. O poveste încă reprezentativă pentru România rurală
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La 31 de ani după lansarea originalului, regizorul Stere Gulea revine cu cea de-a doua parte a seriei "Moromeții", ecranizarea volumului II din romanul lui Marin Preda. Plasată în aceeași comună Siliștea Gumești pe care ne-o amintim (poate fără pic de nostalgie) din anii de liceu, acțiunea se concentrează acum pe epoca postbelică, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Urmărim rămășițele familiei Moromete în încercarea de a pricepe schimbările socio-politice care le afectează profund viața în sat. Rămășițele, pentru că unul dintre fii a murit pe front, alți doi o duc bine-mersi în Capitală, fetele s-au căsătorit, iar Niculae (Iosif Paștina) a rămas singur în cârca părinților Ilie (Horațiu Mălăele) și Catrina (Dana Dogaru).
Mezinul își umple timpul liber citind beletristică și compunând texte originale, total dezinteresat de politică, iar prin Capitală umblă vorba că-n el ar zace un adevărat geniu literar. În ciuda înclinațiilor artistice evidente, Niculae e blocat într-o lume cu care nu se identifică deloc. Ar trebui să urmeze și clasa a IV-a, ca să poată spera ulterior la o carieră în București, dar lipsa banilor l-a forțat să abandoneze ciclul primar. Singura lui speranță rămâne taică-său, conservatorul Ilie Moromete, care ezită să-l sprijine, în ciuda mijloacelor materiale pe care le-ar putea fructifica.
Horațiu Mălăele îl onorează pe Victor Rebengiuc, care l-a jucat pe Ilie Moromete în ’87, printr-o prestație respectuoasă și fidelă personajului. Nu-i o simplă imitație, ci Mălăele îl adaptează pe protagonist noilor vremuri tulburi, presate de bobocii tot mai grei ai comunismului, reducând vigoarea și optimismul la un minimum deloc condamnabil.
Cu trecerea anilor, Moromete pare că și-a pierdut până și încrederea în sine. S-au stins înflăcărarea cu care dezbătea actualitatea politică în poiana lui Iocan și convingerea cu care trimitea dracului orice consătean care nu-i împărtășea viziunea. "Noul" Ilie Moromete e în continuare sceptic și critic la adresa conducătorilor, încă preocupat de mersul țării, dar se limitează la mormăieli și întrebări retorice. Deși simte că națiunea înaintează pe-un drum greșit, se complace în pasivitatea filozofării de pe tușă, refuzând categoric funcția de primar al comunei. Avem în față umbra fadă a lui Moromete de odinioară, un țăran depășit de vremuri și ostenit de-atâta luptă în zadar.
Chiar și așa, capul familiei eponime își ascunde resemnarea în spatele unei măști sociale cinice și refuză să afișeze vreo urmă de vulnerabilitate. Când se simte înstrăinat de tot ce-l înconjoară, Moromete încearcă să-și conserve măcar propria imagine. Stârnește în continuare râsete prin umorul acid caracteristic, dar nu mai livrează replicile cu aceeași poftă. O să râzi, dar cu jumătate de gură.
Deși titlul vizează întreaga familie Moromete, nu-i urmărim cu adevărat decât pe Ilie și Niculae, plus relația tensionată dintre ei. Sigur că tatăl are numai intenții bune cu privire la viitorul fiului său, dar nu concepe alt destin pentru el decât cel planificat de la bun început. Ori de câte ori îl surprinde cu o carte în brațe, Ilie Moromete încearcă să-l descurajeze prin argumentul că lectura nu oferă nici un beneficiu palpabil. E o ciocnire fascinantă între două generații, reprezentante ale vechiului, respectiv noului. Interacțiunile lor sunt simbolice pentru societatea românească în plină tranziție.
Totul se derulează lent, specific vieții la sat, cu tot felul de preocupări mărunte, întrerupând constant fluxul narativ. Publicul tânăr ar strâmba din nas numai gândindu-se la asta, dar atmosfera e perfectă în contextul poveștii. Treburile gospodărești și ritualurile familiale nu fac altceva decât să clădească un tărâm realist. Deprimant, dar credibil.
Pentru ritmul domol compensează o cinematografie poetică. Filmarea în alb-negru poate fi percepută atât ca o decizie de continuitate vizuală în raport cu primul film, cât și ca o metaforă pentru dualismul ideologic al comunității. Peisajul te absoarbe complet în universul rural al comunei Siliștea Gumești, o lume - regretabil - încă reprezentativă pentru mare parte din România anului 2018. Cadrele largi sunt cele mai grăitoare, ilustrând o imagine de ansamblu tihnită și cumva înțepenită în timp. Frunzele foșnesc surd, iarba se unduiește visător, iar natura mai că devine un personaj veritabil în tabloul lui Gulea. E liniștea dinaintea furtunii, prevestirea unor vremuri grele, peisaj menit tocmai să contrasteze violent cu manifestațiile stradale din București de la finalul peliculei.
În esență, "Moromeții 2" e un "slice of life", o înșiruire de activități cotidiene ancorate în banal, dar pe fundalul unor schimbări politice majore. Minimalizarea societății sub forma unei familii tradiționale măcinate de conflict și neîncredere ne ajută să procesăm mai bine realitatea acelor vremuri, să înțelegem zbuciumul și chiar să trasăm anumite paralele cu situația actuală a țării. Deși acțiunea se petrece tocmai în anii ’40, multe temeri de-atunci rămân valabile, iar traiul sătenilor e aproape neschimbat. O scurtă vizită la bunici e de-ajuns să te convingă de asta.
<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/DFxFDQyTs3Y" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>
Capitolul secund al epopeii Moromeților a avut premiera în cinematografe vineri, 16 noiembrie, ocazie cu care a doborât un record la box office-ul autohton: sequel-ul lui Stere Gulea a bifat cel mai profitabil debut al vreunui film românesc, cu încasări de 1.014.189 de lei de-a lungul weekendului. Cifrele astea nu au apărut din senin, ci sunt rezultatul promovării word-of-mouth, al recomandărilor pasate de la un individ la altul în urma vizionării. Rezultatul spune multe despre impresia cu care au rămas spectatorii, deci poate c-ar trebui să iei în calcul rezervarea unui bilet. Măcar să înțelegi de unde tot "buzz"-ul ăsta în jurul filmului.
Nota: 8/10
