REPORTAJ/O fetiță din Vaslui era legată cu lanțul de copac, arsă cu fierul de călcat și obligată să asiste la desfrâul mamei sale

Comentează

O fată de 13 ani, din județul Vaslui, a trăit un adevărat coșmar în ultimii ani din cauza comportamentului deviant al mamei sale, o împătimită consumatoare de alcool și femeie de moravuri ușoare, după cum susțin autoritățile. Copila era nevoită să asiste la desfrâul mamei sale ori să se refugieze în podul casei sau la vecini. Specialiștii Protecției Copilului au preluat-o în regim de urgență pe fată care susține că cea care i-a dat viață obișnuia să o bată, iar în trecut ar fi legat-o cu lanțul de copac și ar fi ars-o cu fierul de călcat. Acum, femeia de 49 de ani este cercetată penal.

Abuzurile și relele tratamente la care sunt supuși copiii din zonele sărace ale țării nu sunt doar în statistici. Acest fapt este demonstrat de un nou caz revoltător din localitatea vasluiană Florești al unei copile de 13 ani care, conform celor mărturisite de ea și constatate de către autorități, avea o viață de calvar chiar lângă cea care i-a dat viață.

Fata era bătută adesea de către mama sa care, uneori, pe fondul consumului de alcool, ar fi recurs și la măsuri extreme pentru a-i aplica corecții fiicei sale. Astfel, femeia o lega de copac sau o ardea cu fierul de călcat.

Evident, mama copilei, care recunoaște că o mai ”pișca” pe fiica sa, neagă vehement cele spuse de către fată. Acum, atât Poliția cât și Direcția pentru Protecția Copilului fac anchete în paralel pentru a vedea câte din cele mărturisite de către fata de 13 ani sunt adevărate. Dacă ororile dezvăluite chiar și în fața instanței în vederea emiterii unei ordonanțe președințiale de scoatere din mediul în care trăia copila se vor dovedi adevărate, femeia de 49 de ani riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului.

”Când bea alcool, femeia își dădea fiica afară din casă, iar uneori o bătea”

Cazul copilei de 13 ani era de mai multă vreme în atenția autorităților locale din comuna Poienești din cauza abuzurilor la care era supusă de către mama sa. Reprezentanții primăriei nu au intervenit însă până când fata nu a cerut să fie luată din locuința unde și așa, potrivit celor mărturisite de ea, nu își mai avea locul.

Și asta din cauza abuzurilor la care era supusă de către femeie, mai ales atunci când aceasta consuma alcool sau când venea cu câte un bărbat în casă. De frică și dezgust, copila se refugia fie în podul locuinței sale, fie, nu de puține ori, în cele ale vecinilor. De altfel, așa cum susțin reprezentanții Primăriei Poienești, fata primea mâncare deseori de la cei din sat.

”Cazul era monitorizat de către asistentul social al primăriei întrucât mama este consumatoare de băuturi alcoolice și își abuza fiica. Când consuma alcool, femeia era recalcitrantă și o dădea pe fiica sa afară din casă, iar uneori o bătea. Fata se refugia în podul casei sau se ducea la vecini. Întrucât am fost depășiți de situație, am făcut adresă la Direcția pentru Protecția Copilului pentru a se interveni în acest caz”, a precizat primarul Nelu Caragață.

Protecția Copilului a intervenit în regim de urgență

În urma sesizării făcute de către primărie, specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Vaslui au intervenit în regim de urgență în acest caz, mai ales că era vorba despre abuzuri fizice și emoționale din partea celei care, în mod normal, trebuia să o îngrijească.

În consecință, în baza ordonanței președințiale emisă de către Tribunalul Vaslui, copila a fost scoasă din familie și dată în plasament unui asistent maternal profesionist.

”Ancheta în acest caz este în defășurare în paralel cu cercetările făcute de către poliție. Întrucât cazul este încă în instrumentare, nu pot fi furnizate informații mai detaliate”, susține responsabilul masss-media al DGASPC Vaslui, Ionuț Dănilă.

Reprezentanții Primăriei Poienești consideră că, odată cu preluarea sa din mediul familial, fata de 13 ani va putea să crească în condiții normale.

”Mulțumirea din partea noastră, a administrației locale, a fost în momentul în care copilul s-a arătat fericit că a părăsit locul matern. Aceasta este dovada că am procedat corect, iar acum fetița se află într-un mediu controlat, unde își poate materializa visurile de copil”, ne-a precizat Adriana Țifui, consilierul personal al primarului comunei Poienești.

Mama copilei neagă tot ce spune fiica sa

Lăsată fără unul dintre cei doi copii ai săi de către autoritățile statului, mama fetei de 13 ani neagă vehement că și-ar fi bătut fiica (deși recunoaște că o mai pișca uneori), că ar fi ars-o cu fierul de călcat sau că ar fi legat-o cu lanțul de copac. Femeia susține că sunt invenții de-ale copilei pentru că nu ar fi lăsat-o la munte, la mare și într-o tabără.

”Nu am bătut-o, nu am legat-o. Este mincinoasă. Muncesc cu ziua pentru a-i putea cumpăra o pereche de sandale. Este crescută bine, nu lipsește niciodată mâncarea. Nu am fugărit-o niciodată, pleacă singurică, în anturaj cu alte fete. O trimit după o sticlă de ulei sau altceva și nu se mai întoarce. Am mai pișcat-o, pentru că trebuie să fie atentă, pentru că se întâmplă atâtea, nu ați văzut la televizor? I-am spus să se păzească. Nu am întreținut relații sexuale de față cu ea pentru că am atâtea camere în casă unde să o fac”, susține mama fetei.

Femeia crede că fiica sa, la un moment dat, o să o roage să se întoarcă înapoi, acasă. Însă, până când s-ar putea întâmpla lucrul acesta, mama copilei spune că va pleca în străinătate, cel mai probabil luna viitoare.

Poliția face anchetă pentru a stabili dacă spusele copilei se confirmă

Odată cu dezvăluirea abuzurilor la care ar fi fost supusă copila, poliția a declanșat o anchetă în acest caz. Deja au fost audiate fata și mama acesteia, precum și o serie de martori. Anchetatorii au aflat că fata ar fi fost legată de către mama sa cu lanțul de mână și de un copac pentru a o determina să nu mai plece de acasă. În privința incidentului cu fierul de călcat, acesta s-ar fi petrecut în urmă cu mai mulți ani, fără însă ca fata să mai aibă vreo cicatrice de la arsuri.

”Femeia nu a recunoscut nimic cu privire la acuzațiile aduse de către fiica sa. Cercetările continuă în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiiunii de rele tratamente aplicate minorului”, a declarat pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

Citește și: VIDEO/ Copil singur acasă care își dă licența în „copiii singuri acasă”. Bianca, studentă la Asistentă Socială în Iași: „Comunitatea nu se implică”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Hasan Halefoglu
Exclusiv
19:00
Verdict dur dat de un judecător la adresa SRI, într-un caz de expulzare pentru suspiciuni de activitate teroristă: „Înșiruire de supoziții fără probe, alegații contradictorii”
Viorel Oarză
16:33
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
MONDEN
Adelina Pestrițu prezintă emisiunea „Burlacii:Foc în Paradis”
18:58
Câți oameni s-au uitat la premiera show-ului „Burlacii” de la Pro TV. Emisiunea prezentată de Adelina Pestrițu nu a adus cifrele așteptate
Adela-Popescu
Exclusiv
18:30
Adela Popescu a revenit în actorie:„Copiii nu sunt învățați cu mine să plec atât de mult”.Ce decizie a luat Radu Vâlcan
POLITIC
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:46
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Sorin Grindeanu îi cere public lui Ilie Bolojan să intervină de urgență după violențele de la protestele oierilor.Sursă foto: Dumitru Angelescu.
16:43
Sorin Grindeanu, mesaj pentru Bolojan după protestele oierilor: „Fiți responsabil şi rațional! Interveniți!”
Ultimele știri
21:13
Jurnaliști Realitatea Plus și Digi24, agresați la protestul din Piața Victoriei. Un cameraman a ajuns la spital
21:08
Nou mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele de la protestele din Piața Victoriei: „Societate e prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină”
Analiză
21:04
Comerțul global trece prin cea mai severă perioadă de perturbări din ultimii 80 de ani. Trei scenarii, dintre care două sunt catastrofale
LiveText
06:43
Violențe la protestul fermierilor din fața Guvernului: 26 de persoane au fost ridicate și duse la audieri, iar trei au ajuns la urgențe / Mai mulți jurnaliști agresați
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors în Marea Britanie. Sursă foto:Profimedia
20:28
Meghan Markle și prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
Un director concediat pentru un bonus de 35.000 de euro a obținut 140.000 de euro în instanță. Sursă foto: Getty Images.
19:16
Un director concediat după ce s-a plâns că un bonus de 35.000 de euro „e prea mic” a câștigat în instanță o sumă uriașă
O persoană care poartă mănuși și ține cu penseta o brățară de aur
18:20
A dat nici 4 euro pe două obiecte dintr-o piață de vechituri. Ce a descoperit la magazinul de bijuterii: „Am avut lacrimi în ochi”
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise niciodată. Sursă foto: Profimedia.
17:27
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise, iar acum economisește sute de dolari lunar: „Pot să-mi trăiesc viața”
O femeie elegantă, cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un costum bleumarin și un top alb, inspectează vizual o cameră de hotel, atingând ușor cu mâinile cuvertura de pat gri
17:18
O însoțitoare de zbor a dezvăluit trucul de 90 de secunde pentru verificarea hotelului: „Autopsia camerei”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15:16
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
14:30
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
Târgul Național al Mierii
Reportaj
14:30
De ce nu se strică mierea? Secretul din borcan, dezvăluit de apicultori la Târgul Național al Mierii: „Asta o să fac mereu”
Angajaţi ai unor magazine din mai multe judeţe, care utilizează staţii de plată self-pay pentru plăţi de facturi, taxe sau rate, au fost ţinta unei escrocherii ingenioase.  Sursă foto Shutterstock
14:14
Angajați ai magazinelor, înșelați prin metoda „reviziei tehnice”. Banii din aparatele self-pay, transferați către conturi de jocuri de noroc
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16:54
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
12:00
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?