Sarmale cu varză murată – rețeta anului 2022

Unul dintre cele mai așteptate momente ale Sărbătorilor de Iarnă este acela când casa se umple de mirosul dulce-acrișor al sarmalelor puse la foc, iar clocotul domol al acestora împrăștie în jur aroma de bucurie și cimbru.

Ca să ai și tu parte de niște sarmale de vis, iată mai jos cum să faci sarmale cu varză murată (și afumătură, dacă îți place), așa cum făceau bunicile noastre.

Ingrediente sarmale cu varză murată

După cum îi spune numele, acest preparat este de neconceput fără varză murată, chiar dacă sunt o sumedenie de variante de sarmale (cu foi de varză dulce, cu foi de viță, cu foi de țelină, samd.). Așadar, dacă nu ai pus varză la murat în toamnă, dă fuga la obor, la piață sau la cineva apropiat (rudă sau vecin) care a fost mai harnic sau mai priceput decât tine și ia niște varză murată în saramură. Apoi, fă rost de carne de purcel proaspătă, pentru că nu e tradițională rețeta de sarmale cu varză murată dacă nu e făcută în datina strămoșească, cu carne de porc tăiat la Ignat.

Restul ingredientelor sigur le are orice gospodină în casă, fac parte dintre acele alimente de bază care nu lipsesc din nicio cămară. Așadar, pentru sarmale cu varză murată ai nevoie de:

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
  • 1,5 kilograme de varză murată (varză acră), cam două verze murate medii
  • 750 grame carne de porc tocată (pulpă cu grăsime, spată și piept de porc – o poți toca singur acasă sau o poți lua de-a gata de la magazine) => ai aici program Lidl de Crăciun 2022 sau program Kaufland de Crăciun.
  • două cepe;
  • 6 linguri de orez;
  • 3 linguri de bulion de roşii;
  • o legătură de mărar;
  • piper măcinat;
  • 10-12 boabe de piper;
  • două foi de dafin;
  • cimbru uscat;
  • 200 g de slănină afumată (sau orice fel de afumătură) – în cazul în care vrei sarmale cu varză murată și afumătură (dacă nu, poți scoate afumătura din listă)

Mod de preparare sarmale cu varza murata și afumătură

Acum, hai la treabă! e timpul să faci sarmalele cu varza acră pe care le visai.

Se curăţă ceapa şi se toacă mărunt, după care se pune la călit în puţin ulei, la foc mic şi într-un vas acoperit. Apoi se adaugă orezul ţinut în prealabil câteva minute în apă rece și o lingură de bulion. Se lasă la foc mic două minute, amestecând mereu. Se adaugă o lingură de bulion şi se mai lasă pe foc două minute.

Într-un lighean sau castron mai mare se pune carnea, împreună cu ceapa şi orezul cu bulion călite mai devreme, 1/4 de linguriţă de piper măcinat, 1/2 linguriţă de cimbru uscat, mărarul tocat mărunt. Se amestecă bine.

Culisele planului privind retragerea lui Piedone. Negocieri la cuțite între PSD și partidul lui Dan Voiculescu
Recomandări
Culisele planului privind retragerea lui Piedone. Negocieri la cuțite între PSD și partidul lui Dan Voiculescu
sarmale cu varza murata si afumatura de Craciun - cum facem sarmalele
Cum faci sarmale cu varza murata – rețeta pas cu pas

După ce aţi pregătit carnea, desprindeţi frunzele de varză de pe cotor, tăiaţi nervurile mai groase, puneţi foaia de varză în palmă, luaţi carne cu o lingură şi rulaţi foaia de varză în jurul cărnii, având grijă să acoperiţi cu varză şi capetele sărmăluţei, pentru a nu ieşi carnea. Sărmaluţele astfel pregătite se pun într-o cratiţă destul de încăpătoare, una lângă alta, în forma circulară. Pe fundul cratiţei puneţi în prealabil o lingură de ulei, 2-3 frunze întregi de varză şi un strat de 1 cm de varză tocată mărunt.

După ce terminaţi de făcut un strat de sarmale, puneţi deasupra lor o lingură de bulion diluat într-o ceşcuţă de apă şi câteva bucăţi de afumatură (dacă vreti sarmale cu varza murata fara afumatura, nu puneti afumatura!).

Printre sarmale rupeţi şi două foi de dafin uscat. Continuaţi apoi cu încă un strat de sarmale, apoi afumătură şi din nou sarmale, până când le terminaţi. Deasupra ultimului strat de sarmale puneţi un strat de 1 cm de varză tocată mărunt şi împrăştiaţi încă o lingură de bulion.

Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO
Recomandări
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Completaţi cu apă până când aceasta depăşește cu câţiva cm sarmalele. Se acoperă cratiţa şi se pune la fiert, la foc mijlociu, cam 40 de minute. Se verifică din când în când să nu scadă prea mult apa şi se completează când este nevoie. După aceea se dă focul mic şi se mai lasă până când sunt gata, cel puţin o oră. Practic trebuie să scoateţi o sărmăluţă pe o farfurie şi să o gustaţi, varza trebuie să fie bine fiartă.

Pentru cei care doresc să ducă preparatul la nivelul următor, sarmalele pot fi băgate și la cuptor timp de o oră după pașii de mai sus.

Când sarmalele cu varză murată sunt gata, mai ai nevoie doar de smântână și, desigur, să știi cum faci mamaliga!

Dacă ai poftă de alte retete de sarmale, ai ocazia să experimentezi.

Poftă bună, Sărbători Fericite și transmite și celor dragi unul dintre aceste mesaje de Crăciun!

Ce vin se potriveşte la sarmale

Când vine vorba de a alege un vin potrivit, trebuie să ţii cont de mai mulți factori. Primul este tipul de afumătură utilizată. Dacă sarmalele sunt preparate cu afumătură de porc, un vin roșu tânăr, cu o aciditate mai mare, cum ar fi un Cabernet Sauvignon sau un Merlot, ar merge bine cu ele. Dacă sarmalele sunt preparate cu afumătură de vită, un vin roșu mai plin și mai bogat, cum ar fi un Pinot Noir sau un Syrah, ar fi o alegere bună.

De asemenea, trebuie să iei în considerare și alte ingrediente care pot afecta alegerea vinului. Dacă sarmalele sunt condimentate puternic sau au o notă picantă, ar trebui să alegi un vin mai dulce sau mai ușor pentru a echilibra aceste arome.

În cele din urmă, trebuie să ţii cont și de preferințele personale. Dacă eşti un fan al vinurilor roșii, atunci un Cabernet Sauvignon sau un Pinot Noir ar fi o alegere bună pentru sarmalele cu afumătură. Dacă preferi vinurile albe, atunci un Chardonnay sau un Sauvignon Blanc ar putea fi o alegere potrivită.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

Nicoleta1807   •   16.11.2023, 18:51

Foarte interesantă rețeta

Nicoleta1807   •   16.11.2023, 18:51

Perfecte pentru masa de sărbători.

Roxana22   •   18.09.2023, 22:40

Un articol util cu rețeta excelenta

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Funcția Waze de care puțini șoferi din România știu că este disponibilă. Te scoate dintr-o mare încurcătură și ocolește toate ambuteiajele
FANATIK.RO
Funcția Waze de care puțini șoferi din România știu că este disponibilă. Te scoate dintr-o mare încurcătură și ocolește toate ambuteiajele
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Acesta e cel mai sigur etaj dintr-un bloc în caz de cutremur. Ești mai în siguranță și sunt șanse mari să supraviețuiești la un seism puternic
FANATIK.RO
Acesta e cel mai sigur etaj dintr-un bloc în caz de cutremur. Ești mai în siguranță și sunt șanse mari să supraviețuiești la un seism puternic
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Știrileprotv.ro
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Observatornews.ro
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI