Vă scriu pentru că am ajuns la capătul puterilor. Am 22 de ani, sufăr de tetrapareză spastică şi am deficienţe de mers şi de vorbire. Numai eu ştiu ce este în sufletul meu atunci când merg la facultate şi simt cum sunt privită cu milă sau, din contră, cu răutate de restul colegilor. Noroc însă cu mama, care s-a înscris la aceeaşi facultate, la frecvenţă redusă, pentru a fi alături de mine şi pentru a mă ajuta. Din cauza bolii, nici măcar nu mă pot hrăni singură, pentru că tremuratul mâinilor nu mă lasă să duc mâncarea până la gură. Situaţia mea s-ar îmbunătăţi considerabil dacă aş fi operată la Chişinău. Intervenţia chirurgicală costă numai 1.850 de euro. Puţini bani pentru alţii, dar o avere pentru familia mea! Mama este divorţată şi are un salariu mediu, fratele meu a rămas fără serviciu, aşa că este foarte greu. Sufăr enorm şi mă simt groaznic pentru că depind de cei din jur. Vă implor, ajutaţi- mă să devin un om normal!

Raluca Sufaru, Bacău

4656-326411-scrisoarea_saptamanii_1.jpg

Dacă vreţi s-o ajutaţi pe Cristina, puteţi face donaţii în contul în lei:
RO73CRCOX 040004000036397M, deschis la Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop, agenţia Bacău, titular Raluca Cristina Sufaru.

Cititorii care doresc să ajute sau care vor să afle mai multe amănunte despre cazurile prezentate astăzi ne pot contacta la redacţie, la numărul de telefon 021.203.08.49

Avocatul care și-a aruncat pe geam iubita însărcinată a fentat închisoarea pe viață. Justificarea instanței în cazul de omor: „Conflictul a fost întreținut de ambii”
Recomandări

Libertatea nu-şi asumă responsabilitatea pentru conţinutul scrisorilor primite de la cititori

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro

Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Orașul din România în care au început să se mute mulți oameni. Era aproape mort, dar au apărut fabrici, magazine și companii. Sunt locuri de muncă, e aproape de București și casele sunt încă ieftine
FANATIK.RO

EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO

Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI