"Vali este un băieţel greu încercat de viaţă. Soţia mea l-a născut pe 9 ianuarie 2004, cu 1,2 kilograme, fapt pentru care a stat primele sale două luni de când a văzut lumina zilei în incubator. Imediat după aceea s-a constatat că are retinopatie. A fost operat cu laserul, iar intervenţia a reuşit 70%. Astfel, la doar două luni de viaţă, Vali a învins prima luptă. Necazurile nu s-au oprit aici. La un an şi 3 luni, o răceală puternică i-a afectat plămânii. Am mers cu el la spital şi din cauza unui tratament greşit cu gentamicină şi ampicilină i-a fost afectat auzul. A făcut hipoacuzie bilaterală severă. De atunci, copilaşul nostru poartă proteze auditive. Până acum, noi nu am cerut ajutorul nimănui, deşi suntem oameni simpli şi muncim pe brânci pentru a-i asigura micuţului nostru tot ceea ce are nevoie. Când credeam că tot ce a fost mai greu a trecut şi când ne bucuram văzându- l pe Vali cum creşte şi se dezvoltă ca un copil normal, am primit o lovitură îngrozitoare. Băiatul se plângea de dureri de şold. După mai multe vizite la medici, la spitale de stat şi particulare, am aflat verdictul înfiorător: are leucemie acută limfoblastică. Acum, copilul meu este internat la Budimex, la secţia de Oncologie Pediatrică şi a început tratamentul. Am achiziţionat din Italia tratamentul pentru el, fiindcă în România nu se mai importă. Pe 2 aprilie, copilul nostru a început cura cu citostatice. Avem nevoie de susţinere financiară, fiindcă el trebuie să urmeze şi un anumit regim şi totul costă mai mult decât ne putem noi permite. Am făcut faţă cheltuielilor, dar acum ne depăşesc. Rugăm părinţii care au avut copii ce au trecut prin aşa ceva să ne ajute cu sfaturi şi să ne înveţe unde şi cum putem să-l salvăm pe îngeraşul nostru.
Adrian Sandu, Voluntari, Ilfov
Dacă vreţi să-l ajutaţi pe Vali puteţi dona bani în conturile deschise la Raiffeisen Bank, sucursala Voluntari, pe numele Sandu Adrian:
RO45RZBR0000060015497952, în lei RO23RZBR0000060015497960, în euro
Cititorii care vor să afle mai multe informaţii despre cazurile prezentate pot suna la tel.: 021.203.08.50
Libertatea nu îşi asumă responsabilitatea pentru conținutul scrisorilor primite de la cititori