A devenit un reflex național să ridicăm din umeri și să spunem că „nu sunt bani în Sănătate” atunci când găsim spitale dărăpănate sau când ne lovim de liste uriașe de așteptare. Cifrele oficiale arată însă o realitate complet diferită: sistemul înoată în miliarde de lei, dar îi toacă prost.
Cuprins:
Bugetul Sănătății s-a dublat față de anul 2019, ajungând la un maxim istoric de aproape 128 de miliarde de lei (peste 1.300 de euro pe cap de locuitor). Cu toate acestea, România continuă să ardă banii la capătul greșit al țevii: aruncăm 70% din fonduri pe spitalizări și medicamente decontate, în timp ce prevenția și ambulatoriul (consultațiile la medicul de familie și specialist) primesc doar un sfert din resurse.
Conform ediției a II-a a studiului „Transparența banilor din sistemul medical românesc”, realizat de Academia de Studii Economice din București (ASE) cu sprijinul Rețelei de Sănătate Regina Maria, problema majoră a României nu mai este lipsa fondurilor brute, ci modul ineficient în care le direcționăm.
România alocă astăzi 11,5% din tot Bugetul General Consolidat pentru sectorul sanitar - o cifră extrem de apropiată de media Uniunii Europene (12%). Ca pondere în PIB, am urcat de la un infim 3% în anii '90 la 6,68% în prezent.
„În anii ’90 România cheltuia 3% din PIB pentru sănătate. Adică am parcurs un drum foarte लंबा până aici. Sectorul public face eforturi mari pentru a finanța sistemul. Discuția este ce facem cu banii”, atrage atenția Radu-Bogdan Comșa, expert în economia sănătății și coautor al studiului „Transparența banilor din sistemul medical românesc”.
În loc să prindem boala din timp, când tratamentul este ieftin și salvează vieți, statul plătește masiv abia când pacientul ajunge la spital în stare gravă:
Deși bugetul Ministerului Sănătății a crescut semnificativ, majorările au alimentat cheltuielile curente de funcționare, astfel banii s-au dus pe salariile medicilor rezidenți (+28%), ambulanțe (+19%) și urgențe UPU (+21%). În schimb, Programele Naționale de Prevenție au stagnat la 1,11 miliarde de lei, scăzând chiar cu 1,3% față de 2023.
Deși din 2008 peste 270 de spitale publice au fost trecute în subordinea primăriilor și a consiliilor județene, efortul financiar propriu al autorităților locale este aproape invizibil: doar 0,50% din cheltuielile curente ale Sănătății (636 de milioane de lei).
Mai mult, banii puși de primării din propriile venituri pentru spitalele pe care le gestionează au scăzut de la 442 de milioane de lei în 2023 la 419 milioane de lei. Creșterile raportate pe hârtie de primari vin, de fapt, din subvențiile primite tot de la Guvern pentru medicina școlară sau asistența comunitară.
Piața abonamentelor și asigurărilor private de sănătate a depășit jumătate de miliard de euro (2,57 de miliarde de lei). Deși peste 2,2 milioane de români au un abonament medical, finanțarea privată este complet dezechilibrată.
Preplata voluntară (asigurări + abonamente) acoperă sub 2% din finanțarea totală a sistemului de sănătate. Restul de peste 93% din banii privați vin sub formă de plăți directe, scoase pe loc din buzunarul pacientului atunci când se îmbolnăvește.
Despre necesitatea de a schimba acest sistem și de a atrage fonduri private reglementate a vorbit și prof. dr. Alexandru Rafila, fost ministru al sănătății: „Trebuie să vină și «fresh money» în sistemul de sănătate și acolo, dacă vă uitați la cifre, procentele sunt minimale: 1% abonamente, 0,5% asigurări. Este un procent extrem de mic comparativ cu alte țări, cum e Franța, unde ajută la 20%. În momentul de față, vrem, nu vrem, medicina ambulatorie este zona cea mai puțin bine plătită din sistem și cred că este un punct în care se poate lua o decizie”.
Fady Chreih, CEO-ul Rețelei de Sănătate Regina Maria, subliniază că adevărata miză este eficiența de care beneficiază omul de rând: „Bugetul sănătății crește în fiecare an, ceea ce este un semnal bun. Este însă momentul să vorbim și despre cât de eficient sunt folosiți acești bani și despre cum resimte pacientul serviciile de care beneficiază. Finanțarea publică trebuie să crească în continuare, iar abonamentele medicale și asigurările trebuie să devină accesibile pentru mai mulți oameni. Prevenția, diagnosticul precoce și accesul la servicii în ambulatoriu trebuie să devină priorități”.
Studiul realizat de ASE spulberă și percepția că statul român cheltuiește sume uriașe pe trimiterea bolnavilor la clinicile din străinătate.
Din cele 813 milioane de lei decontate de CNAS pentru servicii internaționale, peste 60% reprezintă urgențele medicale neplanificate ale românilor aflați în călătorii (prin Cardul European de Asigurări), iar 31% sunt deconturi pentru românii rezidenți în alte țări UE.
Tratamentul planificat peste hotare (Formularul E112/S2), destinat cazurilor grave ce nu pot fi tratate în țară, a însumat doar 8,8% din buget (108,1 milioane lei), adică doar 1.742 de cazuri aprobate.
În prezent, sistemul public de sănătate din România ascunde o anomalie uriașă: numărul persoanelor neasigurate a ajuns la 2,92 milioane de oameni (15,31% din populația rezidentă de 19,04 milioane). Mai mult, datele arată că peste 95% dintre neasigurați au sub 60 de ani. Este vorba despre populație activă care fie lucrează la negru, fie folosește portițe juridice pentru a evita plata CASS.
Studiul integral „Transparența banilor din sistemul medical românesc” (Ediția a II-a, 2026, realizat de ASE) a scos la iveală cum s-au chinuit cercetătorii ASE să afle pe ce se duc banii din spitale, pentru că instituțiile statului nu vorbesc între ele.